Convinge Judecătorul-o carte de nerefuzat!

20140627_170146

E vară, o ultimă ședință și apoi vine vacanța!In fața mea pledează un avocat zelos cu roba aruncată lejer peste costum, lăsată descheiată, un spectacol dezlânat la fel ca si discursul mult prea lung si departe de subiect, încep să îmi pierd răbdarea, mă uit peste concluziile scrise depuse deja la dosar, uff 15 pagini cu multe bolduiri si sublinieri si fraze întregi scrise cu litere de tipar, totul pare un țipăt agresiv despre un subiect neclar, închid dosarul și îl pun deoparte, îmi vine să îi spun -la obiect vă rog- dar mă opresc si….zâmbesc…. mi-am amintit brusc de cartea lui Adi Neacsu Convinge Judecătorul și imi dau seama cât de real a surprins totul, cât de genial a înteles psihologia acestei profesii cu cele mai fine nuanțe și cât de bine era să dăruiesc această carte avocatului din fața mea dar și prietenilor, cunoscuților, amicilor, colegilor, fostilor mei studenți, tuturor celor care își doresc să devină maestri ai barei și care visează la un act de justiție profesionist și eficient.
Am citit cartea lui Adi Neacsu pe nerăsuflate, apoi am lăsat informația să se așeze, prima senzație după ce am terminat-o a fost aceea de a o lua de la capăt, cu un fel de narcisism irezistibil care mă îndemna să mă privesc în ea ca într-o oglindă, afundându-mă tot mai mult în ceea ce suntem.
Am știut intotdeauna că Adi e un om și un jurist valoros însă faptul că a avut puterea și inspirația să scrie atât de bine, de simplu, de veridic, cu umor și ironie fină și despre un subiect pe care nimeni nu s-a încumetat să il trateze până acum în literatură juridică românească și toate acestea într-un moment de răscruce personală și profesională, m-au surpins în modul cel mai plăcut și mă fac să îmi ridic pălăria și să fac o reverență în fața omului și a profesionistului Adrian Toni Neascu care m-a convins iremediabil!
S-au scris atât de multe lucruri bune, elogioase despre această carte de către colegii judecători, avocați sau alți pasionați ai profesiei încât nu aș intra în temele ei pentru că nimeni nu poate să explice mai bine decât această carte cum este în realitate un judecător dezbrăcat de haina infailibilității, cum poți să-l cunoști, ce vrea și ce nu vrea să audă de la un avocat și mai ales cum trebuie să scrie și să vorbească un avocat profesionist pentru a convinge judecătorul.
Multumim Adi Neacsu și felicitări din tot sufletul, ai scris o carte care ne-a îmbogățit de aceea o recomand tuturor celor care vor să cunoască realitatea acestei profesii și arta convingerii instanței!
Continue reading

Scrie un comentariu

Filed under Uncategorized

Noul Cod de Procedură Civilă -dispoziţii amânate şi măsuri de degrevare a instanţelor-

Iniţial Codul de procedură civilă, respectiv legea 134/2010, republicată în M.Oficial al României în temeiul art.82 din Lg.76/2012, pentru punerea în aplicare a codului, predevea ca dată de intrare în vigoare a acestuia data de 1 februarie 2013, potrivit OUG 44/2012, care a modificat art.81 din Lg.76/2012 în acest sens.

Recent această dată de intrare în vigoare a fost devansată la data de 15 februarie 2013 prin O.U.G.4/2013 care modifică din nou art.81 din legea de punere în aplicare dar şi alte dispoziţii, urmărind în principal devansarea aplicării în practică a unor dispoziţii procedurale noi pentru care, fie sistemul juridic nu e pregătit din diverse motive, ce ţin în principal de logistică dar şi de modul de interpretare al legii, fie sistemul bancar are temeri serioase solicitând efectuarea unui studiu de impact care să releve pierderile pe care bancherii le-ar suferii prin aplicarea legii.

În consecinţă, ţinând seama de temerile sistemului bancar, legiuitorul a decis să amâne până la data de 1 iulie 2013  aplicarea dispoziţiilor art.38 pct 1 şi 2 din Legea 76/2012 de punere în aplicare a Codului de procedură civilă, articol care aduce o modificare substanţială articolelor 12 şi 13 din Lg.193/2000 a clauzelor abuzive şi care permit instanţelor, care constată existenţa clauzelor abuzive într-un contract, să oblige profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale.

Desigur pentru consumatori şi pentru instanţe o asemenea prevedere este un real beneficiu deoarece ar atrage o degrevare substanţială a instanţelor de judecată care odată ce au constatat existenţa unei clauze abuzive într-un anumit tip de contract  nu ar mai fi nevoite să reia raţionamentul în multe alte cauze de exact acelaşi tip.De asemenea consumatorii care au contractat cu băncile, aflaţi în situaţii identice cu cei care s-au judecat şi au obţinut eliminarea unor clauze abuzive din contractul lor, ar putea benefica de această constatare a instanţei fără a mai apela la un proces costisitor.De asemenea s-ar putea elimina rapid şi eficient anumite discriminări financiare ce se nasc inevitabil între consumatori aflaţi în situaţii identice dar care vor avea costuri diferite pentru acelaşi tip de credit derivat din faptul că unii au invocat cu succes în faţa instanţei caracterul abuziv al unei clauze în tip ce alţii nu au apelat la instanţele de judecată.

Pentru bănci însă situaţia se va prezenta în mod mult mai dramatic pierderile preconizate fiind evidente.Se pune însă întrebarea în ce măsură îşi poate asuma Statul răspunderea în neaplicarea sau amânarea repetată a aplicării dispoziţiei legale, doar pentru că băncile se tem de un iminent prejudiciu.Trebuie analizat însă şi care este izvorul acestui aşa zis prejudiciu.Izvorul îl constituie o hotărâre judecătorească care declară o clauză ca fiind abuzivă, constatând o încălcare a legii şi dispunând eliminarea clauzei din toate contractele de acest tip.În consecinţă vorbim de situaţii în care se urmăreşte în mod echitabil şi unitar eliminarea unei încălcări a legii ce se datorează unui abuz al părţii puternice a contractului respectiv banca.Punând astfel în balanţă prejudiciul suferit de clientul băncii prin impunerea unei clauze abuzive şi prejudiciul suferit de bancă prin eliminarea acestei clauze, legiuitorul înţelege deocamdată să ofere circumstanţe atenunate băncilor adică părţii care nu doreşte o eliminare atât de drastică şi rapidă a propriilor clauze abuzive din contractele incheiate cu consumatorii.Apoi se mai pune întrebarea dacă studiul de impact va releva o pierdere mare a băncilor prin aplicarea legii se vor elimina pur si simplu aceste dispoziţii, considerându-se că există un interes patrimonial naţional în acest sens susţinut de teama retragerii băncilor de pe piaţa românească?

În egală măsură OUG 4/2013 abrogă atât art.1 ind 1 şi art.299 alin 1 indice 1 din actualul Cod de procedură civilă cât şi art.94 pct.2 din Lg.134/2010- viitorul cod, care permiteau judecătoriei să judece în primă şi ultimă instanţă, cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2000 lei inclusiv, punând in acord legea, atât cea veche cât şi cea nouă, cu dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr.967/2012 care au declarat neconstituţionale aceste prevederi. În consecinţă şi hotărârile pronunţate în aceste litigii de mică valoare, au şi in prezent şi vor avea şi în baza noului Cod de procedură civilă o cale de atac.

Alte dispoziţii legale care au cunoscut o amânare sunt cele din materia medierii. Deşi instituţia medierii s-a bucurat de publicitate atât negativă cât şi pozitivă, chiar şi în prezent există persoane care se întreabă de ce devine medierea obligatorie.Medierea nu este şi nu va deveni obligatorie de plano, ceea ce creează însă o obligaţie sancţionabilă mai drastic potrivit dispoziţiilor noilor modificări legislative ce vor opera în acest domeniu este obligaţia reclamantului de a se prezenta la şedinţa de informare privind avantajele medierii, şedinţă ce se finalizează cu emiterea unui certificat eliberat de mediator, iar în cazul în care doar una dintre părţi se prezintă se va elibera un proces verbal, ce se va depune la dosarul instanţei.Esenţial este deci ca părţile să încerce o mediere chiar înainte de a se introduce acţiunea în instanţă, sau cel târziu până la termenul fixat de instanţă.

Neîndeplinirea acestei obligaţii de către reclamant atrage respingerea cererii sale ca inadmisibilă în condiţiile art.2 alin 1 indice 2 din Legea 192/2006 aşa cum a fost ea modificată prin OUG 90/2012.Deoarece această sancţiune a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neparticiparea reclamantului la şedinţa de informare privind avantajele medierii a iscat multe discuţii şi pentru că este mult mai drastică decât sancţiunea actuală, s-a decis amânarea aplicării acestor dispoziţii numai proceselor începute după data de 1 august 2013.

În prezent în orice tip de litigiu care se poate soluţiona pe calea medierii, judecatorul, potrivit art. 131 alin. 2 Cod de procedură civilă, în virtutea rolului său activ poate invita părţile să participe la o şedinţă de mediere. Mai mult, dacă natura litigiului o impune, judecătorul poate insista şi recomanda chiar părţilor să recurgă la mediere, în orice fază a litigiului, evidenţiind avantajele unei asemenea soluţii. Desigur, medierea nu este obligatorie, însa, daca in conditiile alin. 1 si 2, părţile se împacă, instanţa va constata învoiala lor in condiţiile art. 271-273 C. pr. civ.

În materie civilă parcurgerea procedurii prealabile de participare la o şedinţă de mediere, respectiv încercarea de a soluţiona litigiul pe cale amiabilă, va deveni obligatorie în condiţiile art.60 ind 1 alin 1 lit a)-f) din Legea 192/2006, aşa cum a fost modificată prin Lg.115/2012, doar de la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, aşa cum prevede art.VIII din OUG nr.4/2013.In materie penală aceeşi procedură va deveni obligatorie în condiţiile art.60 ind 1 alin 1 lit g, doar de la data intrării în vigoare a legii 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Astfel odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, respectiv 15 februarie 2013, devine obligatorie parcurgerea procedurii prealabile a informării privind medierea în litigiile civile reglementate de  art.60 ind 1 alin 1 lit a)-f) din Legea 192/2006 modificată prin Lg.115/2012: a)in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu, ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevezute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor; b) in materia dreptului familiei, in situatiile prevazute la art. 64; c) in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate; d) in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura; e) in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca; f) f) in litigiile civile a caror valoarea este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la registrul comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedura prevazuta la art. 1.013-1.024 sau la cea prevazuta la art. 1.025-1.032 din Legea nr. 134/2010, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (această ultimă literă fiind modificată prin OUG 90/2012);

Sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neparcurgerea acestei proceduri se va aplica însă doar proceselor începute după data de 1 august 2013.Până atunci însă odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă judecătorul poate recomanda medierea în baza art.21, art.227(similare cu dispoziţiile art.131 din actualul Cod de procedură civilă), iar în cazul în care părţile acceptă să se prezinte la o şedinţă de informare privind avantajele medierii, recomandată de instanţă şi nu îşi indeplinesc această obligaţie asumată în faţa judecătorului, se va putea aplica o amendă judiciară între 100 lei şi 1000 lei în baza art.187 alin 1 pct.1 lit f din Noul Cod de procedură civilă.Posibilitatea aplicării unei amenzi judiciare pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate de a participa la şedinţa de informare cu privire la mediere există şi în prezent în baza art.108 indice 1 alin 1 pct.1 lit.f Cod de procedură civilă, singura deosebire fiind aceea că limitele amenzii sunt mai reduse, între 50 lei şi 700 lei.

In consecinţă dispoziţiile noului Cod de procedură civilă cu incidenţă în materia medierii sunt similare cu cele din actualul cod, modificările esenţiale în privinţa sancţiunii inadmisibilităţii în cazul neparticipării reclamantului la şedinţa de informare privind medierea şi prevederea în mod expres a materiilor în care această participare la informare la mediere este obligatorie fiind reglementate în legea medierii 192/2006 cu multiplele sale modificări ulterioare.

Totodată prin Legea 2/2013 s-au adoptat unele măsuri de degrevare a instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Potrivit formei legii trimise spre promulgare(așa cum apare aceasta pe site-ul oficial al camerei deputaților, promulgată dar nepublicată in Monitorul Oficial al României la data scrierii prezentei) există modificări şi completări ale Codului de procedură penală în materia strămutării cauzelor şi a competenţelor în această materie a curţilor de apel şi a Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie.Se tinde astfel la degrevarea I.C.C.J de cererile de strămutare în materie penală.

Astfel dacă în  reglementarea anterioară toate cererile de strămutare în materie penală  cădeau în competenţa ÎCCJ, potrivit formei modificate a art.55 din Codul de procedură penală această competenţă se va împărţii pe viitor între curţile de apel şi instanţa supremă urmând ca ICCJ să soluţioneze doar cererile de strămutare a unei cauze de la o curte de apel la altă curte de apel iar curtea de apel va judeca cererile de strămutare a cauzei de la un tribunal  sau, după caz  de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa.Strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă militară competentă la o altă instanţă militară de acelaşi grad se dispune de Curtea Militată de Apel, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile legii noi privind strămutarea judecării cauzei către curţile de apel. Dispoziţiile noi din materia strămutării pecum şi cele privind desemnarea unei alte instanţe pentru judecarea cauzei, din Codul de procedură penală se vor aplica numai cererilor de strămutare sau de desemnare a altei instanţe formulate după intrarea în vigoare a legii 2/2013.

Sunt modificate de asemenea şi dispoziţiile art.385 indice 9 Cod de procedură penală care reglementează cazurile în care se poate exercita recursul.Se abrogă cazurile reglementate de pct.2 ; punctele 7-11 şi punctele 17 şi 18-21 ale aceluiaşi articol, reducându-se astfel considerabil situaţiile în care recursul poate fi exercitat.De asemenea se modifică cauzele de exercitare a recursului prevăzute de pct.1 în sensul că se vor putea invoca nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoane,  dacă acestea au intervenit în cursul judecăţii.În acelaşi sens se modifică şi pct.6 , astfel încât se va putea invoca ca motiv de recurs lipsa apărătorului când aceasta este obligatorie intervenită in timpul judecăţii, nu şi in cursul urmăririi penală cum prevedea reglementarea anterioară.Potrivit modificărilor aduse la pct.14 nu mai constituie motiv de recurs aplicarea unei pedepse greşit individualizate în raport cu art.72 din Codul penal ci doar aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.La pct. 15 se păstrează ca unic motiv de recurs neconstatarea graţierii sau greşita constatare a faptului că pedeapsa aplicată a fost graţiată, eliminându-se celelalte motive prevăzute anterior la acest articol.La fel pct.16 se modifică prevăzând că recursul se poate exercita atunci când în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, eliminându-se celelalte cauze ce se regăseau la acest punct.

Cazurile de casare prevăzute de reglementarea anterioară vor rămâne însă aplicabile cauzelor aflate în curs de judecară în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului, la data intrării în vigoare a noii legi.

De asemenea se introduce o nouă reglementare filtru prin art.385 indice 10a privind examinarea admisibilităţii în principiul a recursului ce se va judeca în cameră de consiliu fără citarea părţilor iar dacă se va constata că recursul s-a formulat împotriva unei hotărâri care nu e supusă niciunei căi de atac, a unei încheieri ce se atacă odată cu fondul, a unei hotărâri pronunţate în recurs sau în contestaţie în anulare, se va dispune prin încheiere respingerea cererii ca inadmisibilă.

Legea 2/2013 aduce modificări şi in materia unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal , fiind modificat O.G.15/2002 privind aplicarea tarifelor de utilizare si a tarifelor de trecere pe reteaua de drumuri nationale a Romaniei, prin introducerea dupa art.10 a art.10 ind 1 , care prevede ca, prin derogare de la dispozitiile O.G.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, plângerea însoţită de procesul verbal de constatare a contravenţie se introduce la judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.

Noua formă a art.109 din Lg.188/1999 prevede fără echivoc că procesele ce au ca obiect raporturi de serviciu ale funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrative şi fiscal a tribunalelor, cu excepţia situaţiilor când este stabilită expres prin lege competenţa altei instanţe.

Se mai reglementează competenţa de soluţionare în primă instanţă de secţia de contencios administrative şi fiscal a tribunalelor a litigiilor legate de aplicarea legii 341/2004 atunci când acţiunea e formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Probleleme Revoluţionarilor din decembrie 1989 sau Comisia parlamentară a revoluţionară din decembrie 1989,recursul fiind de competenţa curţilor de apel.

Tot în competenţa secţiei de contencios administrative şi fiscal a tribunalelor  revind şi litigiile în cadrul cărora se contestă  deciziile emise de comisia superioară potrivit prevederilor art.90 indice 2 alin 4 din Lg.448/2006 privind promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, procesul urmând a fi guvernat de prevederile legii contenciosului administrative nr.554/2004 şi scutite de plata taxei de timbru.

De asemenea potrivit modificărilor aduse la legea cetăţeniei nr.21/1991 ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, precum şi oridinul de respingere a cererii de renunţare la cetăţeniei române, pot fi atacate în 15 zile de la comunicare la Secţia de constencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti iar recursul revine Secţiei de constencios administrativ şi fiscal a Curţii de apel Bucureşti.

Se urmăreşte prin aceste dispoziţii degrevarea Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a ICCJ in material judecării recursului în această materie, având in vedere că forma anterioară a prevederilor art.19 alin 4 şi , respectiv art.31 alin 6 din legea 21/1996 dădea aceste cauze în competenţa in primă instanţă a Curţii de apel Bucureşti şi a recursului în competenţa Secţiei de contencios administrativ  a ICCJ.

Prin art.IX din Legea 2/2013 se abrogă prevederile art.39 şi 60 din Legea nr.76/2012 pentru punere în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă,(lege neintrată încă in vigoare la data abrogării !).

Art.39 din Legea nr.76/2012 dispunea modificarea art.38 alin 6 din Legea nr.184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, în sensul că se pot formula contestaţii împotriva hotărârii Comisiei naţionale de disciplină, prin care s-a aplicat o sancţiune disciplinare prevăzută de alin 2, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel competente, in termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Această competenţă clară a curţii de apel cuprinsă in dispoziţiile noi legi este eliminată şi inlocuită printr-o dispoziţiei generală şi evident mai vagă, operată prin art.VIII din Lg.2/2013 care modifică art.38 alin 6 din Legea nr.184/2001 în sensul că împotriva hotărârii Comisiei naţionale de disciplină, prin care s-a aplicat o sancţiune disciplinare prevăzută de alin 2, se poate formula contestaţie la instanţa judecătorească de  contencios administrativ şi fiscal competente, in termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

În consecinţă s-a eliminate competenţă exclusivă a curţilor de apel în această materie.

În acelaşi sens dispoziţiile art.60 din Legea nr.76/2012 pentru punere în aplicare a Legii nr.134/2010 dispuneau modificarea art.451 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul că se poate formula contestaţie de medicul sancţionat împotriva deciziei de sancţionare a Comisiei superioară de disciplină, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, in termen de 15 de zile de la comunicarea hotărârii.Aceeaşi competenţă a curţilor de apel exista şi în cazul sancţiunii aplicate medicului dentist potrivit art.531 aliniat 7 din aceeaşi lege, cât şi farmaciştilor în baza art.622 din lege.

Această competenţă clară a curţii de apel cuprinsă in dispoziţiile noi legi este eliminată prin abrogarea intervenită prin art.IX din Legea 2/2013.

Se revine astfel la forma actuală a legii 95/2006 care prin art.451 dă în competenţa secţiei de contencios administrative a tribunalului în raza căruia îşi desfăşoară activitatea medical sancţionat, competenţa soluţionării contestaţiei împotriva deciziei de sancţionare a Comisiei superioară de disciplină.Aceeaşi competenţă a secţiei de contencios administrative a tribunalului în raza teritorială a căruia îşi desfăşoară activitatea, apare şi in cazul contestaţiilor formulate de medicii dentişti în condiţiile art.532 alin 7, cât şi a farmaciştilor în baza art.622 din lege.

În consecinţă soluţionarea acestor tipuri de acţiuni vor rămâne în competenţa secţiei de contencios administrative a tribunalului în raza teritorială a căruia îşi desfăşoară activitatea medicul, dentistul sau după caz farmacistul sancţionat printr-o decizie a Comisiei superioară de disciplină, eliminându-se preconizata competenţă a curţilor de apel în această materie.

De asemenea prin art.X din Lg.2/2013 se modifică art.20 alin 1 din Titlul VII din legea 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei în sensul că, competenţa de soluţionare a acţiunii de contencios administrativ având ca obiect contestaţia îndreptată împotriva deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sau după caz, refuzul acesteia de a emite decizia, revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul, iar dacă reclamantul domiciliază în străinătate, in lipsa unei reşedinţe în ţară, competenţa aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.

Potrivit formei anterioare a textului de lege aceste acţiuni erau date în competenţa  Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, respectiv a  Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

            Asistăm deci în această materie la un transfer de competenţe de la curţile de apel la tribunale.
Legea 2/2013 aduce modificării şi dispoziţiilor de punere în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

          Având în vedere lipsa condiţiilor logistice din cadrul majorităţii instanţelor de judecată, aplicarea dispoziţiilor noului cod de procedură civilă care asigură cercetarea procesului şi a dezbaterii fondului în cameră de consiliu, au fost amânate la data de 1 ianuarie 2016, urmând ca până la 31 decembrie 2015 cercetarea procesului şi dezbaterea fondului să aibă loc, ca şi până acum în şedinţă publică.

Tot până la 1 ianuarie 2016 au fost amânate şi dispoziţiile noului cod de procedură civilă privind pregătirea dosarului de apel, respectiv a dosarului de recurs, de către instanţă a cărei hotărâre se atacă, urmând a fi aplicate dispoziţiile art.XIV-XVII din Legea 2/2013.

Potrivit acestor dispoziţii apelul şi după caz motivele de apel se depus la instanţa a cărei hotărâre se atacă.Preşedintele instaţei sau persoana desemnată de acesta dispune înaintarea la instanţa de apel dosarul şi a  tuturor apelurilor formulate numai după împlinirea termenului de apel pentru toate părţile.Preşedintele instanţei de apel sau persoana desemnată de acesta va dispune imediat după primirea dosarului repartizarea aleatorie a acestuia iar în cazul în care cererea de apel nu îndeplineşte condiţiile legale, completul căruia i s-a repartizat cauza va stabili lipsurile cererii şi le va comunica în scris apelantului cu obligaţia de a modifica sau de a completa cererea în termen de 10 zile de la data comunicării.Cererea de apel care întruneşete condiţiile legale precum şi cererea incompletă după completarea lipsurilor de către apelant în condiţiile legii şi motivele de apel, se comunică intimatului împreună cu copiile legalizate ale înscrisurilor alăturate şi care nu au fost înfăţişate la primă instanţă iar intimatului i se va pune în vedere obligaţia de a depună întâmpinare în termen de 15 zile de la comunicare.Această intâmpinare se va comunica apelantului cu menţiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la data comunicării întâmpinării, intimatul urmând a lua cunoştinţă de acest răspuns de la dosarul cauzei.

In termen de 3 zile de la depunerea răspunsului la întâmpinare judecătorul va fixa prin rezoluţie primul termen de judecată care nu va putea depăşi 60 de zile de la data rezoluţiei dispunând citarea părţilor.

In consecinţă spre deosebire de dispoziţiile procedurale aflate încă in vigoare primul termen de judecată nu se mai stabileşte la data primirii şi înregistrării cererii ci doar după finalizarea etapei administrative de comuniare a apelului, a intâmpinării şi respectiv a răspunsului la întâmpinare, părţile urmând a se prezenta la primul termen de judecată în cunoştinţă de cauza cunoscând poziţia părţii adverse, în măsura în care îşi indepliniesc obligaţiile de a depune în termen legal apelul motivate, întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare.

Dacă însă intimatul nu depune în termenul legal de 15 zile întâmpinarea, sau apelantul nu comunică răspunsul la întâmpinare în 10 zile, judecătorul nu va putea prelungi aceste termene ci va fixa oricum de la data expirării termenului corespunzător, primul termen de judecată, care nu va putea fi mai mare de 60 de zile de la data rezoluţiei prin care s-a dispus citarea părţilor şi nu de la data înregistrării cererii.

Apelul incident şi provocat se vor depune de intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal, privind aplicabil art.XV alin 4 din Lg.2/2013 şi implicit şi termenul de 10 zile prevăzut de acesta.De asemenea sunt aplicabile şi prevederile art.475 alin 3 din Lg.134/2010 noul Cod de procedură civilă privind repartizarea apelului principal incident şi provocat făcute împotriva aceleiaşi hotărâri, la acelaşi complet de judecată.

În ceea ce priveşte recursul dispoziţiile art.XVII din Lg.2/2013 prevăd că acesta împreună cu motivele de casare, dacă e cazul, se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă în condiţiile art.83 alin 3 şi 84 din Legea 134/2010 republicată.

Se mai prevede că atunci când competenţa judecării recursului aparţine Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele instanţei, sau preşedintele de şecţie, sau altă persoană desemnată de aceştia, primind dosarul de la instanţa a cărei hotărâre se ataca, va stabili prin rezoluţie măsuri pentru stabilirea aleatorie a unui complet de 3 judecători, care vor pregăti dosarul de recurs şi vor decide asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

 Termenul prevăzut de art.XV alin 3 de depunere a întâmpinării de către intimatul căruia i s-a comunicat cererea de recurs se dublează in cazul recursului, fiind în acest caz de 30 de zile, urmând ca întâmpinarea să fie redactată şi semnată de avocatul sau consilierul juridic al intimatului iar răspuns la întâmpinare de avocat sau consilierul juridic al recurentului.

De asemenea se amână până la 1 ianuarie 2016 aplicarea dispoziţiilor art.483 alin 2 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă care prevăd că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute de art.94 pct.1 lit a)-i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materia exproprierii, in cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi alte cereri evaluabile în bani până la 500.000 lei inclusiv.De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţa de apel în cazul în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai recursului.

Art.XVIII alin 2 din Lg.2/2013 prevede că în procesele începute după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute de art.94 pct.1 lit a)-i) din Lg.134/2010, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materia exproprierii, in cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi alte cereri evaluabile în bani până la 1.000.000 lei inclusiv.De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţa de apel în cazul în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai recursului.

Singura deosebire dintre cele două texte legale este dată de limita valorică a cererilor evaluabile în bani supuse doar apelului, respectiv ulterior şi recursului.

Astfel acţiunile înaintate după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, respectiv 15 februarie 2013 şi până la 31 decembrie 2015, cererile evaluabile în bani cu o valoare de până la 1.000.000 lei, vor fi supuse numai apelului, in timp ce cererile evaluabile în bani înaintate după 1 ianuarie 2016 vor fi supuse numai apelului dacă au o valoare de până la suma de 500.000 lei inclusiv iar cele ce depăşesc această valoare vor beneficia de calea de atac a  apelului dar şi a recursului.Este şi aceasta o măsură temporară de degrevare a instanţelor de recurs.

În ceea ce priveşte procedura  nouă a sesizării Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni  de drept, aplicarea dispoziţiilor art.520 alin 6 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt amânate până la 1 ianuarie 2016.

Acest text prevede competenţa soluţionării acestor cereri de un complet desemnat de preşedintele secţiei corespunzătoare a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau de un judecător desemnat de acesta şi 12 judecători din cadrul secţiei respective.Preşedintele secţiei sau în caz de imposibilitate juecătorul desemnat de acesta este preşedintele de complet şi va lua măsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecătorilor.

De la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă şi până la 31 decembrie 2015, acest complet se va forma însă din preşedintele secţiei corespunzătoare a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau de un judecător desemnat de acesta şi 8 judecători din cadrul secţiei respective, potrivit art.XIX alin 2 din Legea 2/2013.

Au fost operate câteva modificări şi in materia conflictelor de muncă şi in materia asigurărilor sociale dispoziţiile art.269 alin 1 din Legea nr.53/2003 Codul Muncii fiind modificate în sensul că judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit legii., iar dispoziţiile art.208 din Legea 62/2011 au fost modificate prin art.XXI din Lg.2/2013 statuându-se că:conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, fiind abrogate prevederile art.209 din acelaşi act normativ.Competenţa teritoriale va aparţine potrivit art.210 şi acesta modificat, tribunalelor în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.Dispoziţiile anterioare prevedeau doar că soluţionarea conflictelor individuale de muncă sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, fără a distinge.

Dispozţiile art.XXIII din Legea 2/2013 vor determinare trimiterea pe cale administrativă a cauzelor aflate în curs de soluţionare la I.C.C.J.-Secţia de contencios administrative şi fiscal la curţile de apel şi respectiv de la curtile de apel la tribunale, daca potrivit dispoziţiilor noii legi instanţa iniţial investită a devenit necompetentă potrivit legii noi.

E in mod evident o dispoziţie clară ce urmăreşte degrevarea cât mai rapidă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a ICCJ dar şi a curţilor de apel, prin trimiterea imediată a cauzelor aflate în curs la instanţele devenite competente potrivit noilor acte normative deşi principiul introdus in noul cod de procedură civilă este altul.

Potrivit prevederilor art.24 din noul Cod de procedură civilă dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare iar potrivit art.25 procesele in curs de judecată începute sub legea vechea rămân supuse legii vechi iar procesele în curs de judecată la data schimbării competenţelor instanţelor legal investite vor continua să fie judecate de aceleaşi instanţe, potrivit legii sub care au început.

În concluzie dispoziţiile OUG nr.4/2013 privind modificarea Legii nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă precum şi modificarea şi completarea unor acte normative conexe şi ale Legii 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 aduc unele modificări noului Cod de procedură civilă ce va intra în vigoare la 15 februarie 2013 şi altor legi conexe, amână punerea în aplicare a unor dispoziţii in materia clauzelor abuzive, a medierii, amână până la 1 ianuarie 2016 dispoziţiile privind cercetarea procesului şi dezbaterea fondului în cameră de consiliu, urmând ca până atunci acestea să se realizeze în şedinţă publică; amână dispoziţiile privind pregătirea dosarelor de apel şi după caz, cele de recurs de către instanţa a cărei hotărâre se atacă până la 1 ianuarie 2016, amână până la 1 ianuarie 2016 aplicare prevederilor art.483 alin 2 din Lg.134/2010 dată până la care litigiile incepute odată  cu intrarea în vigoare a noul cod de procedură civilă, cu o valoare patrimonială de până la 1.000.000 lei, vor fi supuse doar apelului,amână tot până la 1 ianuarie 2016 dispoziţiile privind componenţa numerică a completului de la ICCJ care va judeca sesizările privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept.

In acelaşi timp se aduc modificări de competenţă mai ales în materia contenciosului administrativ şi fiscal degrevându-se cu efect imediat Secţia de contencios administrative ş fiscal a ICCJ şi curţile de apel de cauzele scoase din sfera de competenţă a acestora prin Legea 2/2013 şi trimiterea imediată pe cale administrativă a dosarelor la instanţele devenite competente prin efectul acestei legi.

In materie penală intevine o degrevare a Secţiei Penale a ICCJ in materia cererilor de strămutare, renunţându-se la competenţa exclusivă a instanţei supreme în materie de strămutare, urmând ca aceste competenţe să fie partajată potrivit modificărilor aduse Codului de procedură penală prin Lg.2/2013 între instanţa supremă şi curţile de apel. Noile prevederi urmează a se aplica doar cererilor de strămutare formulate după intrarea în vigoare a legii nu şi celor formulate deja.Tot o degrevare a instanţelor penale care judecă recursuri în această materie va interveni prin reducerea cazurilor de recurs reglementată de art.389 indice 9 Cod de procedură penală, cât şi prin introducerea procedurii filtru de verificare a admisibilităţii recursului.

Legea de degrevare a instanţelor judecătoreşti nu pare a avea în vedere problemele ce vor putea apărea la nivelul tribunalelor, ce vor deveni in mod indubitabil cele mai aglomerate instanţe cu atât mai mult cu cât prin dispoziţiile art.95 pct.1 din noul Cod de procedură civilă li se conferă calitatea de instanţe de drept comun în materie civilă, urmând să judece toate cauzele ce nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe. Mai mult prin legea de degrevare a instanţelor se ajunge de fapt, in materia contenciosului administrative şi fiscal, la atribuirea unor competenţe in plus tribunalelor în cauze ce reveneau anterior in competenţa curţilor de apel, dar şi curţilor de apel în cauze ce reveneau anterior în competenţa Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Dacă în prezent tribunalele judecă în primă instanţă în materie civilă cereri a căror valoare patrimonială depăşeşte 500.000 lei, potrivit noului cod de procedură civilă acestea vor judeca în primă instanţă cereri ce vor avea o valoare patrimonială de peste 200.000 lei.Desigur tribunalele vor judeca şi pe viitor, apelurile îndreptate împotriva hotărârilor prin care judecătoriile s-au pronunţat asupra unor litigii ce au ca obiect creanţe privind plata unor sume de bani de până la 2000 lei inclusiv, având în vedere declararea ca fiind neconstituţională a dispoziţiei ce reglementa judecarea acestor cauze în primă şi ultimă instanţă de judecătorii.Totodată in viziunea noului cod de procedură civilă singura cale de atac ordinară rămâne apelul iar potrivit art.466 hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel, dacă legea nu preveder în mod expres altfel.Hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii sunt supuse apelului exercitat în faţa tribunalelor.Dispar practic aproape cu desăvârşire situaţiile reglementate în actualul cod de procedură civilă prin art.282 ind 1 care permiteau exercitarea doar a recursului împotriva unor anumite hotărâri.Calea de atac ordinară rămâne doar apelul şi cu o durată de judecată evident mai lungă decât recursul datorită caracterului său devolutiv iar recursul rămâne o cale extraordinară ce se va putea exercita în cauzele expres prevăzute de lege. Nu in ultimul rând s-ar fi impus găsirea unor soluţii legale eficiente de soluţionare pe cale administrativă extrajudiciară a diferendelor privind plata taxelor de poluare, în scopul degrevării instanţelor, având în vedere că cererile adresate tribunalelor în această materie sunt în continuare foarte numeroase.

În consecinţă legea de degrevare a instanţelor pare a apela la soluţii de compromis prin care unele instanţe de judecată, pe drept cuvânt încărcate, sunt degrevate în detrimentul altora, astfel încât nu se poate vorbi de o degrevare efectivă a tuturor instanţelor de judecată care ar fi determinat un act de justiţie  mai eficient, mai rapid si calitativ.O degrevare efectivă şi eficientă cu efect benefic asupra justiţiabililor şi a actului de justiţie s-ar fi produs dacă, în baza unei analize prealabile a cauzelor ce încarcă în mod nepermis rolul instanţelor de judecată se găseau măsuri eficiente de soluţionare a diferendelor pe cale  extrajudiciară, fără a încălca desigur accesul la instanţă.Darea în competența unor autorități administrative atribuții clare de soluționare a unor diferende sau chiar cereri, ce au mai degrabă un caracter administrativ decât jurisdicțional, ocolind instanțele în situații în care rolul lor jurisdicțional nu e esențial, era în măsură să degreveze în mod real instanțele de judecată.

12 comentarii

Filed under Uncategorized

Magistratul, istoria si libertatea de exprimare

Cred in libertatea de exprimare a judecatorului.

Am convingerea ca un judecator cu vocatie trebuie sa lupte pentru suprematia legii si independenta justitiei si dincolo de sala de judecata.Mai cred insa ca acest drept trebuie foarte bine cantarit pentru ca o opinie a unui judecator, desi e una personala, odata devenita publica, odata asumata, creeaza  obligatia de a raspunde pentru fiecare litere scrisa.

Desigur judecatile de valoare sunt simple ganduri, perceptii subiective incompatibile cu o proba a veritatii sau cu existenta unei baze factuale pentru ca ideile si parerile noaste, desi pornesc de la fapte percepute, sunt doar emanatia unor perceptii subiective imposibil de dovedit.

Si totusi acei judecatori care isi asuma acest rol fundamental de a exprima opinii publice simtind poate ca durerea, nedumerirea, uneori chiar bucuria lor, e impartasita, sau macar inteleasa si de altii, trebuie sa fie la fel de responsabili in acest demers ca si in activitatea pe care o desfasoara ca magistrat.

Despre ce poate vorbi un judecator in mod public?

Poate vorbi el despre justitia din vremea comunista, despre istorie de fapt?

Se spune ca nu ne putem cladi viitorul fara a ne cunoaste bine trecutul, asa ca raspunsul la intrebare pare pozitiv.Legea lustratiei desi, in opinia multora, a venit tardiv si simbolic, ridica indubitabil aceasta intrebare si nu ne putem lega la ochi in fata ei, nici macar noi cei pentru care comunismul e doar o fila de istorie, ce nu s-a scris cu sangele nostru.

Nu stiu cum a fost magistratul in vremea comunistilor de aceea nu mi-as putea permite sa vorbesc despre ceea ce nu stiu, pot insa sa imi pun intrebari dar nu as putea face afirmatii despre ceea ce nu cunosc.

Stiu ca fiecare om este diferit si structura lui interioara, forta lui de a lupta cu binele si raul nu sunt conditionate si nici nu trebuie pecetluite pentru simplul fapt ca la un moment dat a ocupat o functie intr-un anumit sistem politic.

Istoria familiei face sa cunosc despre existenta unui procuror militar care a activat aproximativ in anii 1940-1958,deci inclusiv sub regimul comunist, despre care am aflat ca a ajutat multi oameni si care, atunci cand si-a dat seama ca fiul sau de 9 ani, care era fascinat de carti, a sterpelit una de la o librarie, l-a dus inapoi sa il denunte in magazin, i-a cumparat cartea si ulterior l-a plimbat prin peniteciar sa ii arate ce patesc cei care fura.A fost o lectie de viata pentru acel om primita de la un procuror, in regimul comunist.Ironia sortii face ca acel  copil sa devina ulterior un rebel, un cititor de carti interzise si un liberal convins care a refuzat toate invitatiile de inscriere in PCR, cu toate riscurile aferente, cu perchezitii si monitorizari permanente…Surprizele insa au continuat si dupa anii 1990 cand brusc multi dintre cei mai invensurnati propagandisti, colegi ai acestuia, au imbracat de pe o zi pe alta haina luptei revolutionare impotriva unui sistem pe care, pana mai ieri in slujeau cu incredere.

De ce spun toate astea?Pentru ca nu cred in etichete, nu cred in prezumtii irefragrabile emanate din cv-uri pe care scrie, x a ocupat functia de magistrat sub regimul comunist.O asemenea afirmatie, in sine, nu este suficienta, pentru mine,ca sa cred ca X este un om rau, un tortionar al omului sarman ce a trait sub acest regim.

Contactul meu cu regimul comunist, nu a lasat urme vizibile, nu am perceput ca o trauma  trezirile in zori pentru a te aseza la cozile lungi la lapte, carne, alte produse primite pe cartela, lipsa curentului electric, scrierea temelor la lumina lumanarii sau spectacolele pe stadion, pe care le-am luat ca atare,fara sa ma intreb prea mult despre libertatea pe care nu o cunosteam inca, si care, spre fericirea mea, a venit, in momentul in care sigur as fi inceput sa simt ca imi lipseste.

Am  avut posibilitatea sa cunosc insa in INM un magistrat despre viata si activitatea caruia nu stiu si nu am stiut nimic, doar ca era judecator la ICCJ.Acest om a tinut niste cursuri si seminarii care au trezit in mine, dar si in alti colegi, un sentiment de profund respect pentru o pregatire profesionala pe care rar ti-e dar sa o vezi. Nu atat stapanirea la cel mai inalt nivel a materiei era cea care ne umplea de respect cat dorinta de a transmite si talentul didactic.Si poate ceea ce mi-a placut cel mai mult era faptul ca nu se multumea niciodata cu un raspuns corect ci era curioasa sa afle rationamentul juridic care statea in spatele acestuia, gandirea clara si concisa fiind foarte importanta.Ajungea sa transmita cu precizie si concizie foarte multe informatii in timp util si sa lucreze intens cu mintile tinere ce absorbeau totul ca un burete.Avea o tinuta care impunea respect pentru seriozitatea, profesionalismul si daruirea cu care isi facea munca.De aceea cand am aflat ca acest om a fost numit presedintele ICCJ m-am bucurat, fara sa cunosc nimic despre trecut, pentru ca nu imi parea relevant, convingerile mele despre profesionalism cladindu-se pe baza a ceea ce am constatat in INM.

Cred insa ca putem si trebuie sa vorbim despre lucruri dureroase si nedrepte petrecute in perioada comunista, cu atat mai mult cu cat uneori trebuie sa ne pronuntam chiar in cuprinsul unor hotarari judecatoresti cu privire la aceste aspecte.Unii dintre noi primim lectii de istorie in fiecare zi in salile de judecata de la oameni care cer daune morale sau materiale statului pentru ca in perioada comunista au fost luati noaptea din casele lor si stramutati intr-un alt colt de tara, lasand tot avutul lor de izbeliste.Am vazut oameni condamnati pentru crima impotriva umanitatii la ani grei de detentie pentru ca cineva s-a ascuns in sura lor  si ei nici macar cu stiau.Am vazut doamne respectabile plangand pentru ca la o varsta frageda, doar pentru ca tatal era preot si familia instarita, le-au fost arestati ambii parinti, apoi stramutati si au ramas copii mici singuri cu un trai greu, cu o mare durere ce le-o puteam citi in ochi pentru ca nu au putut sa faca scoala. Am vazut o condamnare la ani grei de inchisoare pentru faptul ca omul a spus in public ca trebuie citite si alte carti care sa deschida mintea, nu doar cele ale marilor tovarasi si ca reducerea preturilor la alimente pe care nu le cumpara nimeni e o propaganda ieftina comunista.Am citit despre oameni care s-au rasculat pentru ca nu erau lasati sa culeaga graul si mureau de foame iar rascoala a fost innabusita prin uciderea unui taran, considerat de autoritati capul razmeritei,  si lasat  sa zaca pe marginea santului timp de 24 de ore. Sunt orori despre care trebuie sa vorbim ca sa putem invata din ele.In mod curios insa, am vazut pe chipul acestor oameni, batuti de soarta si trecuti prin multe, o seninatate la varste inaintate, de peste 80 de ani, si o liniste sufleteasca, o impacare cu soarta, pe care nu o regasesc la generatiile mai tinere, ce imi par, mult mai adesea agitate si mai inversunate.

Poate ca uneori e bine sa vorbim si despre felul in care legiuitorul a inteles sa despagubeasca aceste dureri si despre nedumerirea pe care o citim azi pe fata celor care vin la instanta cu hotararile primite de frati, surori care au fost despagubiti anterior, in situatii identice, si care inteleg cu greu pledoaria parchetului despre neconstitutionalitatea legii.

Judecatorul insa trebuie sa se supuna legii si sa respecte deciziile Curtii Constitutinale, insa nu are cum sa ramana pasiv in fata durerii oamenilor si uneori ii vine greu sa explice unui justitiabil despre hatisurile legii, despre jocul abrogarilor sau neconstitutionalitatii care sterg baza juridica a pretentiei sale.Cred ca e mai usor a pronunta in abstract o lege, sau neconstituionalitatea ei decat sa privesti in ochi oameni nedumeriti.

Cred ca judecatorii pot si chiar trebuie sa vorbeasca despre istorie si felul in care ea ne afecteaza azi, despre greutatile cu care ne confruntam uneori in aplicarea si interpretarea legii, despre cauzele practicii neunitare, cauzele complexe ale duratei indelungate a procedurilor, despre toate lipsurile din sistem care ne afecteaza munca.

Inspectia Judiciara are un rol fundamental si tot mai important, dupa ultimele modificari legislative.Cred ca cea mai importanta calitate a unui inspector judiciar este echilibrul si puterea de a vedea, de a intelege omul si sistemul in ansamblu, de a discerne foarte clar si a distinge intre un comportament abuziv, neglijent sau de rea credinta al judecatorului, care trebuie sanctionat fara mila si intre greselile sau erorile inerente profesiei, erori ce pot aparea in urma supraaglomerarii, a unui numar mare de dosare sau chiar a unor boli profesionale, unele cu legatura directa cu profesia, caz in care omul trebuie ajutat sa nu mai greseasca.Desigur trebuie constientizat faptul ca inspectia doar ancheteaza iar decizia apartine CSM dar e foarte important cum arata dosarul si concluziile inspectiei, la fel cum intr-un proces penal e foarte important rechizitoriul, chiar daca hotararea apartine judecatorului.

Este evident faptul ca nu traim intr-o lume ideala de aceea ispectia judiciara isi are rolul si ratiunea si trebuie sustinuta in actiuni corecte si necesare.

Au existat recent mai multe sesizari din oficiu ale inspectiei judiciare, pornind tocmai de la exprimarea opiniei unor judecatori sau procurori , cu privire la teme, sau doar in medii, ce te duc cu gandul la faptul ca ar exista o conotatie politica a gestului.

Ma tem ca aceasta criza a societatii manifestata pe toate planurile economic, politic, social ne-a afectat pe toti si nici macar noi magistratii nu am putut ramane imuni, tocmai pentru ca lucram zi de zi cu oameni si durerile lor si ar fi anormal ca toate acestea sa nu ne atinga.Cred ca unele gesturi surpinzatoare produse intr-o perioada de efervescenta revolutionara pot fi privite si din perspectiva acestei crize sau disperari care insa nu scuza gestul, dar trebuie neaparat tratate in contextul in care s-au produs. De asemenea cred ca o abatere disciplinara trebuie intotdeauna privita si sanctionata tinand cont de efect si de gravitatea prejudiciului pe care l-a produs.

Cat priveste libertatea de exprimare trebuie foarte bine identificate situatiile in care se impune anchetarea unui magistrat care se exprima iar sanctionarea ar trebui sa intervina doar daca in mod constient si cu rea credinta ceea ce se urmareste prin materialul dat publicitatii este atingerea onoarei unei persoane, fara nici un fel de temei, in mod gratuit si inadmisibil sau daca ceea ce se scrie  sau spune este absolut incompatibil cu tot ce implica functia de magistrat, incalcand incompatibilitatile si interdictiile legale, aducand atingere imaginii intregii profesii. Trebuie insa foarte bine cantarit totul, pus in balanta cu buna credinta si cu mintea limpede si tinand seama si de comportamentul general al magistratului, pentru ca libertatea de exprimare e un drept pe care l-am castigat si noi odata cu Revolutia, poate e cel mai important si ar fi pacat sa il pierdem.

Un comentariu

Filed under atitudine, Uncategorized

Exista motive temeinice pentru revocarea din CSM a lui Adrian Toni Neacsu?

De ce sa-l revocam pe Adi Neascu din CSM?!

E intrebarea care mi-a incoltit in minte din momentul in care am aflat ca 90 de colegi de la Tribunalul Bucurestiau declansat procedura revocarii acestuia.

Pe langa faptul ca procedura revocarii este una greoaie si incercarile similare de pe vremea fostului CSM au ramas fara izbinda, imi pun in modul cel mai serios intrebarea, de ce s-a declansat aceasta procedura impotriva lui Adi Neascu, care au fost motivele temeinice, pentru care o parte din  judecatorii celui mai mare tribunal din tara au simtit ca  Adi Neacsu nu le mai reprezinta interesele?

Din pacate nu mi-a parvenit si nu am vazut publicate motivele care au stat la baza acestei decizii importante.

Dreptul la a cere revocarea unui membru CSM este insa incontestabil iar faptul ca el exista si e exercitat este manifestarea unei democratii sanatoase in sistemul judiciar.

Totusi ma intreb cu seriozitatea unui judecator deprins cu exercitiul deliberarii, ce motiv m-ar determina sa cer revocarea unuia dintre membri care ma reprezinta la nivel de tribunal.

Sunt judecator la unul dintre cele mai incarcate tribunale din tara, aflat chiar pe primul loc in acest an in ceea ce priveste incarcatura pe judecator, deci prin similitudine problemele profesionale ce ma preocupa sunt similare celora ale colegilor care au cerut revocarea.

Este necontestat faptul ca exista o nemultumire in interiorul sistemului judiciar, nemultumire ce se poate exprima punctual si pe care o resimtim cu totii indiferent de instanta in cadrul careia ne desfasuram activitatea.

Unul dintre cele mai importante motive de nemultumire vizeaza recentele modificari si completari ale legii 303/2004 si ale legii 317/2004 aprobate de Guvern, la initiative MJ, care legifereaza o subordonare directa, fara perdea,  a puterii judecatoresti in fata puterii executive, atata timp cat confera posibilitatea cercetarii disciplinare a judecatorilor, prin intermediul inspectiei judiciare, la initiativa MJ, pentru aspecte ce tin de fondul solutiei, eliminand practic importanta si unicitatea controlului judiciar al solutiei si implicit si independenta judecatorului, atata timp cat acesta se poate astepta sa fie oricand luat la intrebari cu privire la modul in care a motivat o solutie, daca exista sau nu o motivare convingatoarea in ochii inspectiei judiciare si nu a instantei de control judiciar.De asemenea inspectia va putea analiza daca s-au utilizat expresii inadecvate in continutul unei hotarari judecatoresti sau daca au fost, sau nu respectate deciziile Curtii Constitutionale, indiferent care, pentru ca textul nu distinge si nu se limiteaza doar la cele ce declara neconstitutionalitatea unei legi, ori deciziile ICCJ in solutionarea recursului in interesul legii.Desigur toate acestea sunt aspecte care tin in mod direct si indubitabil de solutia pe fondul cauzei si singura autoritate in masura sa le verifice este instanta de control judiciar.A permite unui organ disciplinar sa efectueze un asemenea control echivaleaza cu o incalcare flagranta a independentei justitie.

        Desigur ca exista o criza economica acuta la nivelul intregii europene dublata de o criza politica iar presiunea politica asupra puterii judecatoresti se resimte si in alte tari, nu doar inRomania.

        Datoria judecatorului este insa aceea de a lupta cu toate mijloacele pe care le are la indemana pentru a nu permite o asemenea subordonare.

        Apropos mijloace.Ma intreb daca CSM-ul din care face parte si Adi Neascu a facut ceva in acest sens.Raspunsul este da, a facut. Stim cu totii deoarece am dezbatut in Adunarile Generale ale judecatorilor si am fost de acord cu faptul ca proiectul promovat de CSM, respectiv avizul conditionat pe care acesta l-a exprimat este unul corect.Atat instantele cat si CSM au aratat clar si raspincat ca noile litere “s,ş,t, ţ” ale art.99 din Lg.303/2004 aşa cum le propune in proiectul sau aprobat Guvernul aduc o incalcare grava independentei justitiei.

        Din pacate, intr-un mod absolut socant nimeni nu a fost dispus sa asculte niste principii unanim acceptate in toate statele democratice ale Uniunii Europene respectiv faptul ca o componenta esentiala a independentei puterii judecatoresti este aceea ca solutiile pe fond ale instantelor nu pot fi supuse decat controlului jurisdictional.Nu e cazul sa enumeram acum toate actele internationale ce reglementeaza fara echivoc o asemenea indepedenta.Desigur exista şanse ca puterea legiuitoare, respectiv Parlamentul sa inteleaga ca nu poate fi calcata in picioare aceasta independenta castigata si consolidata in timp si ne asteptam ca atat CSM, inclusiv Adi Neacsu, cat si magistratii atat individual cat si prin asociatii profesionale, sa reactioneze ori de cate ori au ocazia pentru apararea independentei statutului pentru a asigura un act de justitie real si nu unul formal.

        Orice act de justitie ce se realizeaza in teroare si cu sabia lui Damocles deasupra capului nu mai este act de justitie.

        Revenind insala AdiNeascu, nu-l pot condamna nici pe el si nici pe altii din CSM pentru acest risc imens ce vine din partea puterii executive insa ma astept sa fie continuata eficient lupta impotriva acestui act normativ.

        Sunt insa si alte dureri ale sistemului judiciar, lucram pe scheme de personal vechi, de foarte mult timp depasite si in lipsa unor mijloace eficiente de solutionare a cauzelor prin buna invoiala, mediere sau pe cale administrativa, fara interventia instantei si in prezenta unor legi neclare, imprevizibile si ineficiente, aprecieri ce apartin in primul rand CEDO in multiple hotarari dar si judecatorilor obligati sa le aplice, nu exista nici o sansa ca volumul de munca sa scada, din contra.

        Largirea schemelor, suplimentarea posturilor si implicit alocarea fondurilor pentru aceasta imensa si esentiala durere a sistemului judiciar depinde de activitatea executivului si a puterii legiuitoare,pentru ca se impune alocarea unor fonduri de Guvern si chiar modificarea unor legi de catre Parlament.Cu atat mai mult cu cat noile coduri vor aglomera munca mai ales la tribunale, astfel incat exista temeiuri suficiente pentru a le suplimenta.

        Cred ca durerea cea mai mare a colegilor mei del a Tribunalul Bucuresti este aceea ca uneori ajung la limita puterilor si, in afara de un control periodic al inspectiei judiciare, care poate pune sub semnul intrebarii eficienta muncii lor, ignorand uneori volumul imens de munca, alt ajutor nu au primit.

        Sa fie CSM-ul de vina?Sa fie Adi Neascu cel care merita sa fie revocat pentru conditiile adesea inumane in care se lucreaza in instantele incarcate din tara?!

        O spun cu toata sinceritatea ca nu cred, problema e mult prea complexa si depinde de prea multi factori iar prezumtia de buna credinta pe care am obligatia sa o aplic oricui, implicit si lui Adi Neascu, ma obliga sa spun, ca in lipsa de probe contrare, nu-l pot acuza pe reprezentantul meu in CSM pentru munca grea si istovitoare de la unele instante.

        E drept ca exista cativa oameni detasati la CSM si la alte institutii tocmai din cadrul instantelor care isi desfasoara cu greutate activitatea in lipsa oamenilor si chiar daca aceste detasari sunt putine,ele sunt resimtite de cei obligati sa faca munca celor detasati.

        Analizand politica noului CSM in aceasta materie observ ca deciziile au fost totusi cantarite si cererile mult mai rar admise decat respinse. Desigur au existat si surprize cand o anumita cerere a fost respinsa  in sectia de judecatori si apoi admisa in plen, ceea ce dovedeste faptul ca problemele nu sunt transate la nivelul CSM iar pozitiile antagonice nu au ajuns inca sa se concilieze, totusi nu este normal ca o solutie ce vizeaza pe judecatori si cu privire la care acestia au ajuns la un numitor comun, sa fie desfiintata prin votul majoritar al procurorilor, al societatii civile si al membrilor de drept.

        Intotdeauna asteptarile sistemului au fost mult mai mari de la cei care au reprezentat latura reformatoare, de la cei trei muschetari sau poate ca sunt patru, ca in romanele lui Dumas, daca insa privim numarul total de membri al CSM intelegem foarte clar ca acestia, doar ei, nu vor avea niciodata majoritate.

        Desigur nu se vor putea scuza la nesfarsit cu probleme de adaptare sau de minoritate, insa mi se pare ca e absolut obligatoriu ca aceleasi exigente de inalta moralitate si profesionalism sa le aveam fata de toti membri CSM, fiecare judecatorie, fiecare parchet sa isi ia periodic la intrebari reprezentantii si sa ii intrebe cum au votat, ce au facut si daca le-au reprezentat interesele.

        Mai mult se pare ca deschiderea mare pe care reformistii au aratat-o in fata presei se resfrange impotriva acestora. Nu e o noutate pentru nimeni ca doar o parte a membrilor CSM sunt sistematic abonati la articole pe teme juridice care le diseca atat activitatea de membru CSM, cat si ceea ce fac in timpul liber.

        Sunt de acord cu aceasta monitorizare care poate si trebuie sa existe mai ales la nivelul vietii publice dar si al vietii private, in masura in care aceasta ar afecta prestigiul profesiei. Nu sunt insa de acord cu exagerarile, cu faptul ca uneori  pretindem ca am fi mai catolici decat papa si nici cu aplicarea unor masuri diferite in situatii similare.Informarea corecta si obiectiva este mult mai importanta si mai valoroasa decat una denaturata si interpretata doar intr-o anumita cheie.Presa insa trebuie sa informeze si poate chiar exagera atata timp cat ramane de buna credinta iar cel care citeste are obligatia sa gandeasca si sa accepte sau nu argumentele ce i se prezinta.

        Am incredere maxima in colegii mei magistrati si le inteleg si le impartasesc supararea.Toti suntem suparati pentru ca puterea politica isi arata tot mai vehement dorinta de a gasi parghii eficiente de subordonare a puterii judecatoresti, pentru ca suntem cocositi de dosare si exista o lipsa acuta de judecatori si personal auxiliar in sistem, pentru ca suntem obligati sa muncim cu legi incoerente si ineficiente in continua schimbare, pentru ca ne confruntam periodic cu declaratii politice care ating grav prestigiul profesiei noastre si demnitatea la care nu putem renunta.Pentru ca in loc sa avem timp suficient sa gandim si sa motivam pe indelete solutii ce afecteaza substantial viata oamenilor noi suntem obligati sa muncim la norma si sa rezolvam cat mai repede multe, prea multe dosare.

        Da si eu am “visat” altceva cand am sustinut valul reformist in noul CSM.Inteleg insa, punand in balanta gravitatea problemei cu ceea ce se poate face efectiv la nivel colectiv cat si individual, ca nu i-as putea acuza acum de rea credinta.

        Recent am avut parte de vizita domnilor Adi Neascu si Mircea Aron del a CSM la o masa rotunda cu colegii mei din cadrul tribunalului. Nu au fost crutati de problemele punctuale expuse mai sus si nici de critici, de felicitari nici nu a putut fi vorba. Le-au suportat cu stoicism si deschidere, au refuzat sa dezvaluie cu demnitate felul in care au votat in anumite situatii delicate pentru ca au inteles ca asumarea trebuie sa fie una colectiva si un vot, care ne-ar fi placut, dar ineficient, e lipsit de valoare in ochii nostri.Am vorbit insa de solutii, de ceea ce credem noi ca trebuie imbunatatit si facut altfel pe viitor.Pe noi ne-au convins ca sunt de buna credinta, ca merita sa le mai dam o sansa, ca revocarea nu e in prezent o solutie.

        Haideti sa presupunem ca il revocam pe Adi Neacsu, desi pana acum, chiar daca am cautat, nu am gasit un motiv esential care sa ma faca sa cred in eficienta acestui gest.Am eliminat desigur motive ipocrite si nerealiste legate de vina exclusiva a lui Adi Neascu pentru nereformarea sistemului, nerevocarea tuturor detasarilor, nedublarea schemelor de personal si nepunerea pe ordinea de zi a CSM a nemultumirii unora legat de chefurile din viata privata a altor membri CSM.Pe acestea le-am eliminat din start pentru ca nu e rezonabil ca Adi Neacsu sa raspunda pentru tot ce au facut sau nu au facut altii.

Privesc omul Adi Neascu, un om echilibrat, cantarit care vorbeste mereu la subiect si caruia nu ii place publicitatea de nici un fel.De fapt nici nu il regasim in tabloide.In ceea ce il priveste pe profesionistul Adi Neacsu am aceeasi imagine de om echilibrat in ale carui declaratii si actiuni m-am regasit pana acum si care nu ne-a socat niciodata in sens negativ,nici macar controversat nu l-am gasit.Un om care se pricepe la cifre, care are capacitatea de a duce o lupta argumentata cu executivul pe teme legate de bugetul instantelor, care crede in programul de normare pe care il sustine si care inca de pe vremea cand era presedinte la Tribunalul Vrancea a sustinut ideea ca un judecator nu poate fi obligat sa participe la birourile electorale si ca e necesar sa existe un acord al acestuia pentru o asemenea activitate.Un judecator pe care nu l-am vazut insa niciodata batandu-se in piept cu ce a facut, un judecator care, ca membru CSM, mai trebuie sa lucreze la capitolul comunicare cu cei pe care ii reprezinta.

        Imi respect colegii dela TribunalulBucurestisi am incredere in ratiunea lor si in realitatea si gravitatea problemelor cu care se confrunta in fiecare zi.Cred ca acest gest e bun ca o atentionare sau un semnal de alarma.Nu cred insa in revocarea lui Adi Neacsu pentru ca am convingerea ca fata de complexitatea problemelor un altul, in locul lui acum, nu ar schimba nimic, mai degraba ne-am miscora sansele de a schimba ceva.Aceasta revocare ar atrage doar o slabire din interior a singurului organism pe care il mai avem si care e abilitat sa ne apere independenta si statutul. Prefer un CSM cu care sa comunic, pe care sa-l trag la raspundere si sa-l critic, determinandu-l sa actioneze mai hotarat si mai eficient in fata presiunilor si a problemelor de tot felul decat un CSM pe care sa incep sa il desfac in bucatele, distrugandu-l in speranta ca va aparea cineva, de undeva care va infaptui minunea si va realiza de pe o zi pe alta, tot ce ei doar au promis si au visat.E periculos acest vis pentru ca e distructiv si intr-un moment atat de vulnerabil e preferabila o critica realista si constructiva si care sa ne apropie treptat de tel in loc sa ne indeparteze de el definitiv.

        Pana la urma revocarea oricarui membru CSM va ramane intotdeauna o optiune la indemana judecatorilor si e bine sa fie asa, insa ea trebuie foarte bine cantarita atat din perspectiva motivelor grave care o determina si mai ales a efectelor ce le produce asupra intregului sistem judiciar iar daca nu avem convingerea clara ca efectul este unul benefic, ci plin de riscuri imprevizibile, atunci e mai intelept sa ne mai gandim, sa cerem explicatii, sa intrebam, sa combatem, sa criticam si abia apoi daca simtim ca drumul e definitiv inchis si omul trimis in CSM nu ne mai reprezinta deloc sa cerem revocarea.

        Va intreb insa cu toata sinceritatea dragi colegi, am strabatut noi acest drum in ceea ce il priveste pe Adi Neascu, e atat de ferma si irevocabila convingerea ca trebuie sa il revocam?!


9 comentarii

Filed under atitudine

Atentat la independenta justitiei

Nu trebuie sa fii specialist in drept pentru a intelege un fenomen ingrijorator care se manifesta tot mai pregnant in ultimul timp din partea puterii executive si legislative si al carui scop este incalcarea independentei justitie si subordonarea acesteia puterii politice.

        Faptul ca in prezent indepedenta justitiei exista si functioneaza iar celelate puteri nu au mijloace legale de a interveni in mecanismul pronuntarii unei hotarari judecatoresti este manifestarea statului democratic, insa rasturnarea acestei situatii prin legi de subordonara a actului de justitie, sau a judecatorului insusi, ar echivala cu ingroparea statului de drept.

        Constitutia  actuala prevede ca judecatorul este independent  si se supune numai legii. In mod logic calea spre eliminarea acestei independete trebuie sa provina de la lege si nu orice lege ci chiar Constitutia, iar apoi trebuie transpusa in legile de organizare ale profesiei. Este exact ceea ce se intampla in prezent.

        Noua initiativa de revizuire a Constitutiei promovata si expusa pe larg de institutia presedintelui prevede in art.124 alin 3 ca Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai Constituţiei, legii şi deciziilor Curţii Constituţionale. Pe de o parte formularea cuprinde un pleonasm atata timp cat judecatorul se supune Constitutiei, legii.Pentru orice student de anul I la facultatea de drept este evident faptul ca legea, ca izvor de drept  lato sensu, cuprinde in ea si Constitutia, care este legea fundamentala, cea aflata in varful piramindei, si care instituie toate principiile ce stau la baza celorlalte acte normative.Astfel a face trimitere in mod distinct la Constitutie si apoi la lege inseaman o repetitie ineficienta, pleonastica si nepermisa la nivelul juridic la care trebuie sa se ridice un text constitutional.

        Dar inexactitatea juridica este mai putin grava decat supunerea judecatorilor deciziilor Curtii Constitutionale. Aceasta dispozitie, ridicata la rang de lege fundamentala,  ar echivala cu urmatoarea fraza judecatorii se supun puterii politice.Curtea Constitutionala nu face parte din ierarhia instantelor judecatoresti, nu este o instanta de judecata si nu este compusa din judecatori inamovibili, care au ajuns sa exericite aceasta functiei in urma unui concurs, cu urmarea cursurilor de formare profesionala in cadrul INM, fiind apoi numiti in functie de Presedintele Statului.Acest organism este compus din persoane numite in mod exclusiv politic de Camera Deputatilor, Senat si Presedintele Romaniei care poarta denumirea de judecatori dar este evident ca sunt judecatori numiti de legislativ si executiv, asa cum rezulta foarte clar din art.142 alin 3 din Constitutie.Singura conditie impusa de lege pentru numirea acestora este o pregatire juridica superioara, adica o facultate de drept si o experienta in activitatea juridica sau in invatamantul superior de 18 ani.  O simpla analiza a CV-urilor judecatorilor actuali ai Curtii Constitutionale ne releva faptul ca aceste persoane  au ocupat anterior functii de  consilieri juridici, avocati sau profesori universitari, unii cu o vasta activitate politica in calitate de senatori si deputati in perioada imediat antemergatoare numirii in calitate de judecatori constitutionali.Independenta castigata brusc prin simpla numire politica la Curtea Constitutionala,fara nici un fel de alte criterii obiective de selectie, creeaza pentru orice observator rezonabil si echidistant cel putin un dubiu.

        Insa calitatea de oameni politici a judecatorilor Curtii Constitutionale nu este un impediment al numirii acestora deoarece rolul constitutional al judecatorilor Curtii Constitutionale este acela de a controla actele politicului, legile si ordonantele emanate de Parlament respectiv Guvern, modul in care acestea respecta principiile fundamentale cuprinse in Constitutie.In acest sens calitatea de fosti deputati si senatori ai judecatorilor Curtii Constitutionale este un avantaj deoarece sunt familiarizati cu modul de creare a legii si cu principiile constitutionale pe care acestea trebuie sa respecte.

        In consecinta Curtea Constitutioanala este un organ numit politic cu atributii de control al actelor emanate de la puterea legislativa si executiva, adica un organ politic ce controleaza un alt organ politic dar nicidecum un organ politic cu atributii de subordonare a  puterii judecatoresti.

        Judecatorii au obligatia de a respecta legea si de  a se supune legii.Din aceasta obligatie rezulta aceea de a respecta hotararile Curtii Constitutionale atunci cand acestea declara neconstitutionala o lege sau o ordonanta, in sensul de a nu le mai aplica, de a nu tine cont de aceste texte legale declarate neconstitutionale in cauzele concrete deduse judecatii.

        Judecatorii Curtii Constitutionale sunt singurii interpreti oficiali ai Constitutiei Romanie, iar acest mod de interpretare este general obligatoriu, inclusiv pentru instantele de judecata, in baza art147 alin 4 din Constitutie.Intre obligativitate erga omnes a unor decizii date in interpretarea constitutiei si subordanare justitiei fata de orice decizie a Curtii Constitutionale, exista insa o mare diferenta, cu atat mai mult cu cat aceeasi constitutie impune interpretarea legii interne in concordanta cu pactele si tratatele internationale, cu CEDO iar daca exista neconcordante intre dreptul intern si aceste tratate in materia drepturilor omului, se vor aplica cu prioritate reglementarile internationale, asa cum prevede art.20 din Constitutie.

        Hotararile Curtii Constitutionale creeaza in primul rand obligatii politice in sarcina Parlamentului, de a legifera, de a aduce reglementari noi in locul celor declarate neconstitutionale intr-un termen prevazut de legea fundamentala.Adesea insa Parlamentul nu isi indeplineste aceasta obligatie de a pune in acord textul declarat neconstitutional cu constitutia, care astfel isi pierde in timp efectele, si lasa un vid legislativ nepermis punand judecatorul in dificultate pentru ca el trebuie sa judece in continuare, fara lege clara, in domenii in care legiuitorul tace.

        Mai mult exista decizii ale Curtii Constitutionale care declara neconstitutionala o lege de abrogare sau declara neconstitutional un text de lege in masura in care primeste o anumita interpretare.Asemenea decizii, in lipsa unei reactii prompte a legiuitorului creeaza confuzie in cadrul instantelor judecatoresti deoarece judecatorul nu poate reinvia o lege abrogata si nici nu poate considera dupa caz si dupa interpretare o lege ba constitutionala, ba neconstitionala, fara a risca o interpretare eronata si o practica neunitara.

        Legiuitorul trebuie sa inteleaga foarte bine ca de calitatea legii pe care o pune la dispozitia judecatorilor depinde calitatea actului de justitie.Cu cat legea este mai neclara, contradictorie si neprevizibila, cu cat mai des se modifica un act normativ de la o zi la alta, cu atat mai mare este pericolul unei practici neunitare si al unor hotarari incorecte bazate pe o legislatie instabila, incoerenta si uneori contradictorie.

        Calitatea hotararilor judecatoresti pronuntate de magistrati depinde  de calitatea actelor normative pe care se intemeiaza aceste solutii.De aceea raspunderea magistratilor, care isi intemeiaza solutiile doar pe lege este stans legata de raspunderea parlamentarilor pentru calitatea acestei legi, atunci cand greseala in solutionarea cauzei se datoreaza unei legislatii instabile, contradictorii, incoerente sau unor acte normative declarate neconstitutionale sau unor acte administrative declarate nelegale.

        Cu toate acestea daca despre raspunderea materiala si disciplinara a magistratilor se vorbeste mult si exista acte normative in derulare in concretizarea acestei preocupari, despre raspunderea politica pentru legislatia ce a stat la baza acestor hotarari nu exista preocupare si nici macar o dezbatere publica, desi ele sunt intrinsec legate si depind una de alta.

Un exemplu elocvent este tocmai motivarea Curtii Europene a Drepturilor Omului, in cauza Atanasiu contra Romaniei in care se solicita statului sa garanteze prin masuri legale si administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate, sa implenteze de urgenta proceduri simplificate si eficiente, intemeiate pe masuri legale pe o practica judiciara si administrativa coerenta, sa refaca in totalitate legislatia astfel incat aceasta sa prevada reguli clare si simplificate.

Practic Curtea sanctioneaza dur calitatea legii si neexecutarea ei.Cu toate acestea nici o modificare legislativa nu s-a facut pana in prezent, desi au trecut 8 luni de la publicarea hotararii, toate cauzele similare fiind suspendate pe 18 luni in vederea gasirii unor solutii legislative si administrative eficiente, clare si efective.

        Odata cu intrarea in vigoare a noilor coduri, adica o modificare substantiala a legilor cadru in materie civila si penala, problemele de practica neunitara se vor agrava in lipsa unor studii de impact clare si eficiente si in lipsa unor explicatii unitare si general acceptate ale noilor dispozitii.Pregatirea sistemului judiciar pentru noilor coduri, pregatire ce necesita fonduri pe care doar puterea executiva le poate pune la dispozitie, nu trebuie bagatelizata si nici lasata exclusiv pe umerii judecatorilor sau a CSM.Oricine intelege ca aplicarea unitara a noilor coduri nu se rezuma doar la citirea textelor de lege de judecatori ci la interpretarea in aceeasi nota in aceeasi litera, in acelasi sens a tuturor textelor legale.Asigurarea unei interpretari unitare presupune punerea la dispozitia judecatorilor a materialelor explicative, a notelor de fundamentare a noilor coduri si pregatirea acestora in cadrul unor seminarii organizate la nivelul tuturor instantelor, inainte de intrarea in  vigoare a codurilor.

        Mai mult intrarea in vigoare a noului Cod Civil in luna septembrie a acestui an fara intrarea in vigoare a        Noului Cod de Procedura Civila, desi ele au fost gandite in corelatie, fara studii de impact, fara pregatirea institutionalizata a magistratilor, va creea mari probleme pe de o parte in materia organizarii judiciare,  pe de alta parte va lasa institutii in aer, fara reglementare, acolo unde se face trimite la procedura din noul Cod de procedura civila, neintrat inca in vigoare.Un exemplu ar fi procedura punerii sub interdictie reglementata in prezent de o lege speciala, de Decretul lege 32/1954, insa  potrivit art.168 din noul Cod Civil punerea sub interdictie se va judeca in baza procedurii prevazute de Codul de procedura civila, insa la data intrarii sale in vigoare septembrie 2011, Codul de procedura civila existent nu va cuprinde nici o dispozitie procedurala in acest sens.Legea de punere in aplicare a Noului Cod Civil neintrata inca in vigoare modifica substantial legea la care se refera si contine un set de norme greu de urmarit referitoare la tranzitia de la legea veche la legea noua.De asemenea disparitia distinctiei dintre cauzele civile si comerciale din Noul Cod Civil dar mentinerea acesteia in actualul Cod de procedura civila va creea grave probleme de competenta intre instantele judecatoresti.Daca eliminarea distinctiei a vizat tocmai intentia de a nu tergiversa cauzele prin declinari de competenta intre instantele civile si comerciale, in prima faza noua lege va crea un haos si mai mare prin dispozitiile diferite chiar contradictorii dintre actualul Cod de procedura civila si Noul Cod Civil in materie de competenta.Totodata eliminarea instantelor specializate familiarizate cu un anumit tip de cauze si mentinerea totusi a a acestei specializari prin artificii ale CSM sau ale colegiilor de conducere ale instantelor poate aduce cu sine un regres si nu un progres in aprecierea calitatii actului de justitie.

        Daca aplicarea noilor coduri va fi lasata exclusiv pe umerii sistemului judiciar fara o organizare si o finantare adecvata, fara sprijin concret din partea MJ-ului riscam un blocaj institutional si un haos legislativ.Noile coduri au fost gandite ca un progres legislativ si ca o necesitate juridica insa de modul de punere in aplicare al acestora depinde in mare masura daca ele vor fi un real progres sau un esec in practica.

        Trebuie observa ca in acest context dificil preocuparea majora a legislativului si a executivului se axeaza pe legi de subordonare a justitiei in ansamblul si a judecatorului in mod individual.

        Astfel in proiectul de revizuire a Constitutiei se incearca transformarea CSM intr-o marioneta politica.De ce e atat de important ca politicul sa aiba control asupra acestui organ?Raspunsul este evident pentru orice cunoscator. CSM are ca rol fundamental apararea independetei justitie, apararea reputatiei intregului sistem cat si a fiecarui judecator, in fata presiunilor sau a denigrarilor politice sau de alt gen.CSM este organul care decide cariera magistratilor, detasarile, delegarile, promovarile in functii de executie, numirile in functii de coducere pe baza de concurs, precum si numirea judecatorilor la ICCJ, cea mai importanta instanta care judeca marile cazuri de coruptie, inclusiv pe oamenii politici din forul legislativ.CSM trebuie sa ramana un organ profesional si nu un organ cu o majoritata numita politic, de parlament sau presedintele tarii si care se numeste acum societate civila.

        Cu tristete dar si cu sinceritate putem constata ca societatea civila la noi e sublima dar lipseste cu desavarsire deoarece in istoria CSM de pana acum nu a existat nici o voce sonora,  al unui membru al societatii civile care sa se fi facut auzita sau remarcata in vreun fel in problemele justitiei.Mai mult singurul membru actual al societatii civile din CSM e contestat acerb de o parte a puterii executive si legislative, invocandu-se conflict de interese si relatii politice stranse.Situatia actuala a membrilor societatii civile din CSM mult timp inexistenti, numirile tergiversate si contestate la nesfarsit sunt o dovada clara si imbatabila ca acapararea CSM-ului de o majoritate cuprinsa din membri societatii civile, la care se adauga membri de drept ai puterii executive, ar reprezenta o subordonare politica nepermisa a justitiei.

        Aceeasi subordonare de data aceasta a judecatorilor in mod individual o reprezinta includerea Ministrului Justitiei in categoria acelora care au calitatea de titulari ai actiunii disciplinare.Practic intr-o cauza ce implica Ministerul Justitiei, in care acesta este obligat de exemplu sa plateasca despagubiri unui reclamant persoana fizica sau juridica, ministrul ar avea posibilitatea sa exercite actiunea disciplinara in propria cauza nemultumit de solutia care il priveste.Mai mult judecatorul ar fi anchetat disciplinar pentru nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale indiferent daca acestea sunt in acord sau nu cu jurisprudenta CEDO, cu dreptul comunitar cu deciziile in interesul legii pronuntate de ICCJ, pe care de asemenea trebuie sa le respecte, unele cu prioritate in baza Constitutiei.Ce obiectivitate va mai avea judecatorul intr-o cauza care implica un organ al statului si care are oricand posilibilitatea de a-l ancheta si sanctiona?!

        Mai mult judecatorul va raspunde material pentru solutii pentru eroare grava pentru neglijenta, desi nu exista o definire clara a acestor concepte, nu exista un sistem de asigurare, daca tot se face referire la medici, nu exista o procedura clara, previzibila si care sa fie conforma cu actele si tratatele internationale care interzic presiunile asupra judecatorilor prin atragerea raspunderii pentru orice solutii.Practic se doreste o judecata cu sabia lui Damocles deasupra capului, cu un judecator timorat care sa ajunga sa se teama si de propria umbra dar mai ales de presiuni.

        Exista si in prezent mijloace legale de a atrage raspunderea materiala magistratilor, este adevarat ca ele trebuie concretizate prin reglementari, clare, neechivoce si in acord cu standardele internationale in materie.Exemplul elocvent este numarul relativ mare la nivel european de judecatori romani condamnati pentru acte de coruptie, chiar si recent, care isi executa pedeapsa privativa de libertate in penitenciar , ca orice alt infractor.Exista de asemenea suficienti magistrati sanctionati disciplinar intr-un mod tot mai transparent si convingator.Recentele hotarari publicate cuprind si o scurta motivare care poate crea o jurispudenta previzibila in materie.

        Purificarea justitie de coruptie nu trebuie sa fie  stindardul si nici pretextul incalcarii independentei judecatorului.

Putem observa in prezent ca se manifesta tot mai pregnant o preocupare in modificarea legii privind raspunderea disciplinara a magistratilor prin recunoasterea calitatii de titular al actiunii disciplinare si  Ministrului Justitiei, introducerea unor noi abateri disciplinare, exista initiative legislative privind raspunderea materiala a magistratilor,  modificarea Constitutiei prin introducerea unor prevederi prin care judecatorii se supun deciziilor unui organism numit politic Curtea Constitutionala, fara a se distinge intre natura acestora, eliminarea totala prin Constitutie a controlului jurisdictional asupra actelor ce privesc politica  fiscala si bugetara si modificarea constitutionala a structurii organismului ce gestioneaza cariera magistratilor, CSM, prin asezarea in locul unor magistrati a unor membri ai societatii civile numiti politic care sa aiba majoritate in consiliu,  toate pe fondul unor declaratii politice foarte grave si repetate, ce pun in sarcina justitiei esecul masurilor de reformare a statului,esec ce s-a resimtit mai ales in buzunarul si viata cetateanului de rand alegatorul de maine.

        E oare adevarat ca situatia grea in care se afla tara si omul de rand, caruia i s-au redus salariile, i s-au marit impozitele, aproape ca i s-au redus si pensiile, se datoreaza justitiei?Sa fie oare solutia pentru problema grava a tarii eliminarea independentei justitie si subordonarea sa fata de legislativ si executiv?Va permite oare sistemul judiciar, CSM-ul dar si omul de rand consultat prin referendum, ca justitia sa fie judecata, condamnata si executata  iar independenta ei sa se topeasca in mana celorlalte puteri afectate grav de „raul” numit „justitie ce se supune numai legii”?!

Scrie un comentariu

Filed under atitudine

Justitia intre uz si abuz de drept

In fine, am inteles!E inevitabil! Macar odata in viata fiecare magistrat se confrunta cu o plangere penala pentru abuz in serviciu, o plangere la CSM, un memoriu adresat presedintelui statului in care se releva comportamentul inadecvat al acestuia sau un articol de presa in care se analizeaza pe larg o hotarare inca nemotivata.

Desigur dreptul de petitionare e important iar cainele de paza al democratiei, presa libera trebuie sa fie vigilenta si sa informeze, fiind permise chiar exagerarile.De asemenea actele de coruptie din sistem trebuie eradicate si sanctionate dur, fara mila.

Cu toate acestea ce se intampla atunci cand in loc de a informa presa dezinformeaza? Fie voit, fie din necunostinta de cauza, reda o poveste a unui nemultumit, fara a face o minima verificare a circumstantelor cauzei, fara a verifica sentinta si dosarul cauzei, la care poate avea acces, in baza legii, tocmai pentru a asigura o informare corecta si impartiala.

De fapt nici partea si cu atat mai putin judecatorul care nu are dreptul de a comenta cauzele in curs, si de a-si explica solutiile, nu-i vor oferii adevarul.Oarecum jurnalistul profesionist este asemenea unui judecator, doar ca el pune in balanta hotararea judecatorului si spusele partii care se prezinta la ziar, precum si actele de la dosar.Asa si judecatorul cantareste probele dosarului si afirmatiile probate pentru a da o solutie.Desigur judecatorul este cel care decide insa in aflarea adevarului in cauza cel putin aceeasi raspundere, daca nu uneori mai mare, o au partile si avocatii acestora care au obligatia de a dovedi sustinerile lor, pentru ca orice adevar ce nu e dovedit temeinic si fara urma de tagada, ramane o vorba ce nu poate sta la baza unei hotarari judecatoresti.Exista adevaruri pe care le stie tot satul, nu si judecatorul, caruia nu i le-a dezvaluit nici un martor.

Un jurnalist care scrie un articol de presa doar pe baza unei povesti a unei parti ce a pierdut un proces, fara o ancheta jurnalistica efectiva, fara o baza factuala verificata din cel putin doua surse credibile, este ca un judecator care a citit cererea de chemare in judecata si fara proces, fara probe, fara a intreba macar cealalta parte, a scris pe ea admite cererea, pentru ca povestea omului parea credibila.

Toti purtam responsabilitatea deciziilor noaste, judecatorii pentru fiecare hotarare pronuntata care trebuie data cu maxim profesionalism si buna credinta si fara a pierde acea sete de a afla adevarul si de a ramane impartiali, indiferent cate incercari de impresionare a instantei s-ar face.

Arta ofera un spatiu in care omul se lasa impresionat, teatrul, muzica, filmul, pictura, poezia, ele sunt cele care ne ating sufletul si ne impresioneaza, iar cel care ne-a atins coarda sensibila se poate declara talentat si plin de har, artist de succes.

Oarecum sala de judecata seamana cu o scena pe care avocatii au rolul principal, acela de a “impresiona” instanta, de a o convinge de adevarul partii pe care o reprezinta.Cu toate ca un bun avocat e harazit obligatoriu cu un talent histrionic devenind un bun actor, un bun judecator nu isi poate permite luxul de a se lasa impresionat pana la lacrimi ca un spectator furat de peisaj. Un bun judecator trebuie sa ramana mereu vigilent si obiectiv, obligatoriu impartial, sa verifice cu mare atentie fiecare afirmatie a partilor raportat la probele de la dosar, sa-si cantareasca fiecare vorba sau gest, un fel de Toma necredinciosul care trebuie sa pipaie fiecare rana.Mai mult uneori chiar litera legii contravine cu spiritul ei sau partea care isi sustine infocata dreptatea nu o poate dovedi si atunci solutia legala se da cu inima indoita.

Fiecare sentinta e o sabie ce taie, pentru unii inseamna pierdere si tristete pentru altii castig si bucurie iar justitia umana intemeiata pe legile create de oameni, de parlamentari, legi pe care judecatorii au obligatia de a le pune in aplicare, e foarte departe de justita divina, care are o cu totul alta esenta si semnificatie, unde cel care pierde castiga si cel care intoarce si celalalt obraz e cel bun…In instanta povestile de viata triste devin uneori si mai triste  atunci cand omul din propria sa neglijenta a semnat acte pe care nu le-a citit sau nu are nici o dovada a prejudiciului pe care il reclama.Acesta devine un mare “nedreptatit” si pierzator insa culpa pentru propria neglijenta sau nestiinta e greu de recunoscut.

Toti, indiferent de profesia pe care o exercitam, purtam raspunderea faptelor noastre, in fata propriei constiinte, in primul rand, de care nimeni nu poate fugi dar si in fata autoritatilor care au tot dreptul sa ne ancheteze atunci cand comitem infractiuni sau sa ne sanctioneze atunci cand comitem abateri disciplinare.

Dar unde e limita intre uz si abuz de drept?Unde se termina exercitarea cu buna credinta si in spiritul dreptatii a unor drepturi si unde incepe abuzul si petitionarea cu rea credinta sau din grava neglijenta si mai ales cine raspunde pentru aceste sicane atat de gratuite uneori?

Se vorbeste mult de coruptie in sistem.Dar a avut vreodata cineva curiozitatea sa verifice cate plangeri si sesizari formulate impotriva unor magistrati au fost calificate absolute neintemeiate?A avut cineva curiozitatea sa verifice daca magistratul a intreprins vreo forma de aparare impotriva acestor manifestari abuzive? A incercat el sa-si apere demnitatea si adevarul? Sau a decis ca e mai intelept sa ramana discret, sa nu intre in cursa intinsa, sa taca intelept, sa lase de la el, gandind ca va trece mai repede scandalul ce s-a creat in jurul sau, daca nu riposteaza?

Si totusi cu sau fara reactie toate aceste manifestari directe impotriva magistratilor, si doar cele fara nici un fundament, fac mult rau, nu doar lui ci si prestigiului justitiei si e un rau gratuit care costa statul bani si risipa de energie umana.In final nimeni nu castiga toata lumea pierde timp, sanatate si liniste sufleteasca….

Profesionistii barei care nemultumiti de solutiile instantei apeleaza la presa pentru a mediatiza propria lor versiune, catalogand fara regrete si fara a gandi profund, anumite solutii drept ilegale si injuste, trebuie sa isi asume greutatea vorbelor lor.Se vor intoarce in aceleasi sali de judecata, la aceeasi judecatori ale caror hotarari le-au ponegrit, mai mult vor critica in fata unor judecatori hotararile irevocabile ale altor colegi, stiind ca autoritatea de lucru judecat e o prezumptie irefragrabila ce nu poate fi rasturnata cu nici un fel de mijloc de proba.

Ce vor castiga acesti distinsi colegi?Vor mai lansa o lovitura de imagine, vor slabi autoritatea si imaginea justitiei fara a intelege ca ei insisi au atata nevoie de recunoasterea acesteia, ca profesia lor valoreaza ceva doar daca justitia e respectata si credibila.Cum sa pledezi in fata unei instante cand nu mai crezi in autoritatea ei? Cum sa te ia lumea in serior cand tu insuti subminezi cu vorbe edificiul la baza caruia ti-ai asezat roba?Cum sa creada justitiabilul ca nedreptatea pretinsa se poate repara doar intr-o cale de atac atunci cand primul drum al avocatului duce la ziar, pentru a exercita o presiune mediatica asupra instantelor de control, iar daca subiectul e bun, cu conotatii dramatice exista toate premisele unei “reusite”.Dar ce fel de reusita?Si cu ce mijloace?

Apreciez mult avocatii inteligenti, luptatori si plini de idei, care se dueleaza in argumente si sondeaza tot probatoriul, invocand argumente juridice convingatoare, uneori surprinzatoare. Ridic palaria in fata celor care ma pot convinge de adevarul ascuns in amanunte adesea greu de dovedit, care isi pun sufletul si priceperea in castigarea unui proces, care lupta la bara cu mijloacele pe care legea le ofera, care merg mai departe cu capul sus cand pierd, care pot recunoaste o eroare proprie, care sunt sinceri si in critica instantei dar si cu privire la sansele reale ale clientilor, care sunt profesionisti, fermi si de buna credinta.

Oamenii implicati in proces sunt prea absorbiti de propriul adevar subiect pentru a mai crede altceva.Discutiile la rece ii revolta pentru ca nu le inteleg si nici nu vor sa vada lucrurile altfel si aici e raspunderea avocatilor pentru a-i ajuta sa vada limpede.Se pierd multi bani si timp in procese in care oamenii s-ar putea intelege si cand judecatorul propune partilor in sala sa realizeze o tranzactie sau o mediere o face tocmai pentru ca vede, ca ar fi mult mai bine daca acestia s-ar intelege inteligent si in avantajul lor.

Exista si in justitie, la fel ca in alte profesii erori judiciare, rea credinta si chiar coruptie.Ele trebuie cercetate, dovedite si sanctionate aspru.Exista insa si multa munca, sacrificiu, daruire puse in slujba adevarului cu naturalete si fermitate si ele nu trebuiesc rasplatite cu sicane de tot felul.Simplul fapt ca un asemenea gest nu e sanctionat nu indreptateste pe nimeni sa arunce cu noroi numai pentru ca oricum nu pateste nimic pentru ca adversarul nu-si permite luptele corp la corp in namol.

E mult mai intelept sa dam o sansa justitiei sa ne convinga ca femeia cu ochii legati cu haina zdrentuita cu balanta inclinata si sabia ruginita mai are resurse sa faca dreptate decat sa ne predam haosului si anarhiei.

Inaltele principii morale nu mai sunt la moda azi si totusi in adancul fiecarui om a sclipit macar odata in viata un erou, un om drept si bun si care asemenea lui Socrate a simtit imboldul de a se supune legilor cetatii, chiar daca ele i-au adus moarte, pentru ca altfel, daca le-ar fi negat si ponegrit, ar fi calcat in picioare tot crezul sau de o viata.

 

12 comentarii

Filed under atitudine

Cine isi asuma declaratia de integritate propusa de noul presedinte CSM?

Sedinta din 7 ian. 2010 de constituire a noului CSM si alegerea presedintelui si a vicepresedintelui institutiei, desi ignorate partial de presa ce mai degraba a acordat atentie  unor dezbateri despre crime şi sinucideri cu mobil bizar sau discutii despre indigestia unui demnitar,  au fost privite cu interes de cei implicati in lumea justitiei.

Unii jurnalisti s-au aratat chiar usor nedumeriti de gestul magistratilor din CSM, care s-au grabit sa isi aleaga presedintele, ignorand astfel  sfatul sefului statului, care a sugerat o amanare a alegerilor pana dupa 19 ianuarie, cand se va pronunta Curtea Constitutionala asupra hotararii Senatului de validarea a listei noilor membri CSM. Desigur intrebarea presedintelui ICCJ  cu privire la temeiul legal al unei asemenea amanari a fost privita doar ca un moft pentru cei focusati  exclusiv asupra declaraţiilor publice ale presedintelui tarii si nu asupra posibilitatii de punere in practica a acestora.

In fine cu sau fara voia unora, alegerile au avut loc.

Latura noua si reformista a CSM si-a adjudecat o victorie fara emotii, cei care au votat pentru schimbare fiind majoritari. A fost exprimat insa si un vot nul. Cel care a ales sa procedeze astfel pare o persoana indecisa asezata in cel mai important for decizional al justitiei, fapt ce nemultumeste orice magistrat care a votat sau chiar  parlamentar care a ales sa trimita o voce a societatii civile in CSM.

S-a spus despre societatea civila ca a avut o prezenta pasiva, vecina cu indiferenta, in vechiul CSM. Probabil ca dorind sa schimbe lucrurile, unul din noii membri ai societatii civile din CSM a inteles sa isi exprime nemultumirea fata de programul noului presedinte pentru singurul motiv ca nu se regasea in acesta. Sa fi confundat acest membru notiunea de scop cu cea de mijloc? Sa nu inteleaga ca participarea societatii  civile in CSM nu este scopul  ci  mijlocul prin care apararea independentei justitiei se realizeaza ? Societatea civila trebuie sa aiba ea insasi un proiect propriu cu scopuri clare, bine definite in noul CSM si obligatoriu sa se alature celorlalati membri magistrati  in activitatea de imbunatatire a legii, a eficientizarii actului de justitie a apararii si promovarii integritatii magistratilor.

E important insa ca incepe o noua viata in justitie care se va face vizibila treptat. Va fi  o perioada grea si tulbure din multe puncte de vedere. Noul CSM trebuie sa-si gaseasca in interiorul sau echilibrul si nu va fi usor pentru ca pentru prima oara este vizibil faptul ca exista doua generatii cu viziuni diferite, uneori chiar antitetice asupra rolului pe care il are CSM-ul. Ambele orientari vor fi uneori socate de modul de gandire si de reactie al celeilalte. Totusi e absolul obligatoriu sa gaseasca calea de mijloc a intelegerii si a comunicarii pentru ca altfel nu vom face decat sa ii ajutam cu mana noastra pe cei care spun demult ca CSM trebuie redus la tacere intrucat ar fi ineficient si chiar sunt in cautare de parghii constitutionale pentru a-si pune in practica planul de anihilare.

Un CSM puternic presupune in primul rand un corp profesional echilibrat. Cei cu experienta unui alt mandat trebuie sa inteleaga nevoia magistratilor de schimbare, in sensul unei mai bune si mai naturale comunicari cu acestia, a unor masuri egale pentru toti, a unei transparente mult mai accentuate in ceea ce priveste hotararile legate de cariera magistratilor.

Sunt probleme spinoase care trebuie sa primeasca un raspuns legislativ cum ar fi raspunderea materiala, disciplinara a magistratilor, situaţia asimilaţilor, situaţia detaşaţilor, a transferurilor, supraincarcarea la nivelul unor instanţe si cu privire la toate acestea CSM trebuie sa aiba o pozitie clara si coerenta in interesul profesiei.

Dar acestea tin inca de viitor.

Deocamdata asteptam hotararea Curtii Constitutionale care va clarifica constitutionalitatea hotararii de validare de catre Senat a noilor membri CSM, iar efectele unei eventuale admiteri sunt greu de anticipat, in lipsa oricarui precedent similar. Oricum, este evident ca nu se pot invalida candidaturi legale si necontestate, astfel incat sa fie aruncat practic in aer intregul CSM, cu tot sistemul de justitie, pana la eventuale noi alegeri. Este insa posibil sa se declare neconforme cu Constitutia doar anumite candidaturi si efectele sa le vizeze doar pe acestea, in mod individual.

Se spune ca e foarte important felul in care faci primul pas pentru ca el capteaza atentia intotdeauna. Din acest punct de vedere pot spune ca noul presedinte CSM, judecatorul Horatius Dumbrava a facut un prim pas incurajator pentru cei care au asteptari mari si reformiste de la CSM.

In primul rand si-a inceput declaraţia multumind colegilor magistrati ceea ce cu siguranta a contat pentru cei care erau obisnuiti sa fie in genere ignorati de anumite sfere.

Apoi a lansat declaratia de integritate – gest unic în istoria CSM – si a cerut asumarea acesteia de toti membri CSM.  El propune tuturor membrilor sa isi dea demisia din  functiile de conducere pe care le ocupa in instante si parchete, sa demisioneze sau să se suspende din asociatiile din care fac parte, sa nu candideze pentru nici un fel de functii de conducere sau de executie, inclusiv  la ICCJ atâta timp cat exercita functia de membru permanent in CSM, sa voteze deschis si sa nu favorizeze in vreun fel instantele sau parchetele de la care au venit in CSM.

Unii pot considera ca o asemenea renuntare la un drept conferit de lege e inutila, chiar nelegala, ar merge mai departe spunand ca e discriminatorie, inpiedicand un magistrat sa promoveze in cariera doar pentru ca e membru CSM.

Adevarul este ca daca privim rolul esential al CSM in aceste situaţii e evident ca exista un conflict de interese.

Astfel, concursurile de promovare in functii de conducere si de executie sunt organizate prin INM, aflat in coordonarea CSM, iar numirea comisiilor de organizare si de desfasurare a acestora, precum si validarea lor se face de  CSM. Apoi, interviul pentru promovarea la ICCJ se da in fata CSM care decide, fara nici o alta formalitate daca admite sau respinge cererea. Este evident ca exista cel putin un conflict de interese la mijloc in asemenea situatii si, chiar in lipsa oricarei incercari de influentare, membrii CSM vor avea o cu totul alta atitudine psihica fata de un coleg aflat in fata unei promovari decat atunci cand apreciaza candidatura cuiva din afara CSM. Apoi, e foarte important ca aceste promovari sa aiba un scop concret, acela de a desfasura efectiv activitate la instanţa unde s-a promovat si nu doar pentru a bifa urcusul pe o noua treapta profesionala.

Desigur legea nu poate impune o  asemenea declaratie, insa cel care si-o asuma si o respecta da dovada de de integritate, transparenta si respect a colegilor, dintr-o postura in care ar putea fi lesne supus suspiciunilor de a beneficia in mod facil  de anumite privilegii. Cel care are greutati in a-si asuma o asemenea declaratie ar da dovada de imposibilitate de a se dezlipi de posibilitatea obtinerii unor privilegii in timpul mandatului si risca sa devina dependent de ele.

O declaratie de integritate asemanatoare ar trebui, poate, sa fie asumata la inceput de drum de fiecare magistrat, odata cu depunerea juramantului dupa numirea in functie. De fapt, judecatorul ar trebui sa dea o declaratie fundamentata pe respectarea celor trei i consacrati in Principiile de la Bangalore privind conduita judiciara:sa se declare Independent atat sub aspect individual cat si institutional, Impartial exercitandu-si indatoririle judiciare fara favoruri, subiectivism si prejudecati si Integru adoptand o conduita adecvata, chiar ireprosabila, pentru orice observator rezonabil.            Desigur, o declaratie de integritate nu ne va transforma peste noapte in magistrati perfecti, insa cred ca odata asumata in mod public si cu seriozitate o astfel de  declaratie, ne-ar ajuta sa  constientizam in fiecare moment al existentei noastre, indatoririle pe care le avem si ne-ar ajuta sa ne exercitam profesia exclusiv in interesul justitiei, lasand deoparte interesul propriu.

Consider ca aceasta declaratie de integritate a noului presedinte CSM este un gest simbolic important, care trebuie inteles  la reala sa valoare si care odata asumat de toti magistratii de buna credinta va duce la reconstruirea acestei profesii din interior.Daca asezam la temelia noului edificiu aceste principii fundamentale, asumate benevol, vom putea construi o magistratura puternica si independenta, demnă de a fi asezata intre cele trei puteri ale statului,egala cu celelalte si capabila sa tina balanta echilibrata in vremurile grele, de criza.

Sunt convinsa ca nu doar noul presedinte CSM dar si multi judecatori si procurori care ii impartasesc idealurile si scopurile sunt dispusi sa-si asume  aceasta declaratie de integritate.Nu-i asa?

 

 

Scrie un comentariu

Filed under integritate