Noul Cod de Procedură Civilă -dispoziţii amânate şi măsuri de degrevare a instanţelor-

Iniţial Codul de procedură civilă, respectiv legea 134/2010, republicată în M.Oficial al României în temeiul art.82 din Lg.76/2012, pentru punerea în aplicare a codului, predevea ca dată de intrare în vigoare a acestuia data de 1 februarie 2013, potrivit OUG 44/2012, care a modificat art.81 din Lg.76/2012 în acest sens.

Recent această dată de intrare în vigoare a fost devansată la data de 15 februarie 2013 prin O.U.G.4/2013 care modifică din nou art.81 din legea de punere în aplicare dar şi alte dispoziţii, urmărind în principal devansarea aplicării în practică a unor dispoziţii procedurale noi pentru care, fie sistemul juridic nu e pregătit din diverse motive, ce ţin în principal de logistică dar şi de modul de interpretare al legii, fie sistemul bancar are temeri serioase solicitând efectuarea unui studiu de impact care să releve pierderile pe care bancherii le-ar suferii prin aplicarea legii.

În consecinţă, ţinând seama de temerile sistemului bancar, legiuitorul a decis să amâne până la data de 1 iulie 2013  aplicarea dispoziţiilor art.38 pct 1 şi 2 din Legea 76/2012 de punere în aplicare a Codului de procedură civilă, articol care aduce o modificare substanţială articolelor 12 şi 13 din Lg.193/2000 a clauzelor abuzive şi care permit instanţelor, care constată existenţa clauzelor abuzive într-un contract, să oblige profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale.

Desigur pentru consumatori şi pentru instanţe o asemenea prevedere este un real beneficiu deoarece ar atrage o degrevare substanţială a instanţelor de judecată care odată ce au constatat existenţa unei clauze abuzive într-un anumit tip de contract  nu ar mai fi nevoite să reia raţionamentul în multe alte cauze de exact acelaşi tip.De asemenea consumatorii care au contractat cu băncile, aflaţi în situaţii identice cu cei care s-au judecat şi au obţinut eliminarea unor clauze abuzive din contractul lor, ar putea benefica de această constatare a instanţei fără a mai apela la un proces costisitor.De asemenea s-ar putea elimina rapid şi eficient anumite discriminări financiare ce se nasc inevitabil între consumatori aflaţi în situaţii identice dar care vor avea costuri diferite pentru acelaşi tip de credit derivat din faptul că unii au invocat cu succes în faţa instanţei caracterul abuziv al unei clauze în tip ce alţii nu au apelat la instanţele de judecată.

Pentru bănci însă situaţia se va prezenta în mod mult mai dramatic pierderile preconizate fiind evidente.Se pune însă întrebarea în ce măsură îşi poate asuma Statul răspunderea în neaplicarea sau amânarea repetată a aplicării dispoziţiei legale, doar pentru că băncile se tem de un iminent prejudiciu.Trebuie analizat însă şi care este izvorul acestui aşa zis prejudiciu.Izvorul îl constituie o hotărâre judecătorească care declară o clauză ca fiind abuzivă, constatând o încălcare a legii şi dispunând eliminarea clauzei din toate contractele de acest tip.În consecinţă vorbim de situaţii în care se urmăreşte în mod echitabil şi unitar eliminarea unei încălcări a legii ce se datorează unui abuz al părţii puternice a contractului respectiv banca.Punând astfel în balanţă prejudiciul suferit de clientul băncii prin impunerea unei clauze abuzive şi prejudiciul suferit de bancă prin eliminarea acestei clauze, legiuitorul înţelege deocamdată să ofere circumstanţe atenunate băncilor adică părţii care nu doreşte o eliminare atât de drastică şi rapidă a propriilor clauze abuzive din contractele incheiate cu consumatorii.Apoi se mai pune întrebarea dacă studiul de impact va releva o pierdere mare a băncilor prin aplicarea legii se vor elimina pur si simplu aceste dispoziţii, considerându-se că există un interes patrimonial naţional în acest sens susţinut de teama retragerii băncilor de pe piaţa românească?

În egală măsură OUG 4/2013 abrogă atât art.1 ind 1 şi art.299 alin 1 indice 1 din actualul Cod de procedură civilă cât şi art.94 pct.2 din Lg.134/2010- viitorul cod, care permiteau judecătoriei să judece în primă şi ultimă instanţă, cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2000 lei inclusiv, punând in acord legea, atât cea veche cât şi cea nouă, cu dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr.967/2012 care au declarat neconstituţionale aceste prevederi. În consecinţă şi hotărârile pronunţate în aceste litigii de mică valoare, au şi in prezent şi vor avea şi în baza noului Cod de procedură civilă o cale de atac.

Alte dispoziţii legale care au cunoscut o amânare sunt cele din materia medierii. Deşi instituţia medierii s-a bucurat de publicitate atât negativă cât şi pozitivă, chiar şi în prezent există persoane care se întreabă de ce devine medierea obligatorie.Medierea nu este şi nu va deveni obligatorie de plano, ceea ce creează însă o obligaţie sancţionabilă mai drastic potrivit dispoziţiilor noilor modificări legislative ce vor opera în acest domeniu este obligaţia reclamantului de a se prezenta la şedinţa de informare privind avantajele medierii, şedinţă ce se finalizează cu emiterea unui certificat eliberat de mediator, iar în cazul în care doar una dintre părţi se prezintă se va elibera un proces verbal, ce se va depune la dosarul instanţei.Esenţial este deci ca părţile să încerce o mediere chiar înainte de a se introduce acţiunea în instanţă, sau cel târziu până la termenul fixat de instanţă.

Neîndeplinirea acestei obligaţii de către reclamant atrage respingerea cererii sale ca inadmisibilă în condiţiile art.2 alin 1 indice 2 din Legea 192/2006 aşa cum a fost ea modificată prin OUG 90/2012.Deoarece această sancţiune a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neparticiparea reclamantului la şedinţa de informare privind avantajele medierii a iscat multe discuţii şi pentru că este mult mai drastică decât sancţiunea actuală, s-a decis amânarea aplicării acestor dispoziţii numai proceselor începute după data de 1 august 2013.

În prezent în orice tip de litigiu care se poate soluţiona pe calea medierii, judecatorul, potrivit art. 131 alin. 2 Cod de procedură civilă, în virtutea rolului său activ poate invita părţile să participe la o şedinţă de mediere. Mai mult, dacă natura litigiului o impune, judecătorul poate insista şi recomanda chiar părţilor să recurgă la mediere, în orice fază a litigiului, evidenţiind avantajele unei asemenea soluţii. Desigur, medierea nu este obligatorie, însa, daca in conditiile alin. 1 si 2, părţile se împacă, instanţa va constata învoiala lor in condiţiile art. 271-273 C. pr. civ.

În materie civilă parcurgerea procedurii prealabile de participare la o şedinţă de mediere, respectiv încercarea de a soluţiona litigiul pe cale amiabilă, va deveni obligatorie în condiţiile art.60 ind 1 alin 1 lit a)-f) din Legea 192/2006, aşa cum a fost modificată prin Lg.115/2012, doar de la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, aşa cum prevede art.VIII din OUG nr.4/2013.In materie penală aceeşi procedură va deveni obligatorie în condiţiile art.60 ind 1 alin 1 lit g, doar de la data intrării în vigoare a legii 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Astfel odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, respectiv 15 februarie 2013, devine obligatorie parcurgerea procedurii prealabile a informării privind medierea în litigiile civile reglementate de  art.60 ind 1 alin 1 lit a)-f) din Legea 192/2006 modificată prin Lg.115/2012: a)in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu, ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevezute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor; b) in materia dreptului familiei, in situatiile prevazute la art. 64; c) in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate; d) in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura; e) in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca; f) f) in litigiile civile a caror valoarea este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la registrul comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedura prevazuta la art. 1.013-1.024 sau la cea prevazuta la art. 1.025-1.032 din Legea nr. 134/2010, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (această ultimă literă fiind modificată prin OUG 90/2012);

Sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neparcurgerea acestei proceduri se va aplica însă doar proceselor începute după data de 1 august 2013.Până atunci însă odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă judecătorul poate recomanda medierea în baza art.21, art.227(similare cu dispoziţiile art.131 din actualul Cod de procedură civilă), iar în cazul în care părţile acceptă să se prezinte la o şedinţă de informare privind avantajele medierii, recomandată de instanţă şi nu îşi indeplinesc această obligaţie asumată în faţa judecătorului, se va putea aplica o amendă judiciară între 100 lei şi 1000 lei în baza art.187 alin 1 pct.1 lit f din Noul Cod de procedură civilă.Posibilitatea aplicării unei amenzi judiciare pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate de a participa la şedinţa de informare cu privire la mediere există şi în prezent în baza art.108 indice 1 alin 1 pct.1 lit.f Cod de procedură civilă, singura deosebire fiind aceea că limitele amenzii sunt mai reduse, între 50 lei şi 700 lei.

In consecinţă dispoziţiile noului Cod de procedură civilă cu incidenţă în materia medierii sunt similare cu cele din actualul cod, modificările esenţiale în privinţa sancţiunii inadmisibilităţii în cazul neparticipării reclamantului la şedinţa de informare privind medierea şi prevederea în mod expres a materiilor în care această participare la informare la mediere este obligatorie fiind reglementate în legea medierii 192/2006 cu multiplele sale modificări ulterioare.

Totodată prin Legea 2/2013 s-au adoptat unele măsuri de degrevare a instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Potrivit formei legii trimise spre promulgare(așa cum apare aceasta pe site-ul oficial al camerei deputaților, promulgată dar nepublicată in Monitorul Oficial al României la data scrierii prezentei) există modificări şi completări ale Codului de procedură penală în materia strămutării cauzelor şi a competenţelor în această materie a curţilor de apel şi a Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie.Se tinde astfel la degrevarea I.C.C.J de cererile de strămutare în materie penală.

Astfel dacă în  reglementarea anterioară toate cererile de strămutare în materie penală  cădeau în competenţa ÎCCJ, potrivit formei modificate a art.55 din Codul de procedură penală această competenţă se va împărţii pe viitor între curţile de apel şi instanţa supremă urmând ca ICCJ să soluţioneze doar cererile de strămutare a unei cauze de la o curte de apel la altă curte de apel iar curtea de apel va judeca cererile de strămutare a cauzei de la un tribunal  sau, după caz  de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa.Strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă militară competentă la o altă instanţă militară de acelaşi grad se dispune de Curtea Militată de Apel, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile legii noi privind strămutarea judecării cauzei către curţile de apel. Dispoziţiile noi din materia strămutării pecum şi cele privind desemnarea unei alte instanţe pentru judecarea cauzei, din Codul de procedură penală se vor aplica numai cererilor de strămutare sau de desemnare a altei instanţe formulate după intrarea în vigoare a legii 2/2013.

Sunt modificate de asemenea şi dispoziţiile art.385 indice 9 Cod de procedură penală care reglementează cazurile în care se poate exercita recursul.Se abrogă cazurile reglementate de pct.2 ; punctele 7-11 şi punctele 17 şi 18-21 ale aceluiaşi articol, reducându-se astfel considerabil situaţiile în care recursul poate fi exercitat.De asemenea se modifică cauzele de exercitare a recursului prevăzute de pct.1 în sensul că se vor putea invoca nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoane,  dacă acestea au intervenit în cursul judecăţii.În acelaşi sens se modifică şi pct.6 , astfel încât se va putea invoca ca motiv de recurs lipsa apărătorului când aceasta este obligatorie intervenită in timpul judecăţii, nu şi in cursul urmăririi penală cum prevedea reglementarea anterioară.Potrivit modificărilor aduse la pct.14 nu mai constituie motiv de recurs aplicarea unei pedepse greşit individualizate în raport cu art.72 din Codul penal ci doar aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.La pct. 15 se păstrează ca unic motiv de recurs neconstatarea graţierii sau greşita constatare a faptului că pedeapsa aplicată a fost graţiată, eliminându-se celelalte motive prevăzute anterior la acest articol.La fel pct.16 se modifică prevăzând că recursul se poate exercita atunci când în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, eliminându-se celelalte cauze ce se regăseau la acest punct.

Cazurile de casare prevăzute de reglementarea anterioară vor rămâne însă aplicabile cauzelor aflate în curs de judecară în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului, la data intrării în vigoare a noii legi.

De asemenea se introduce o nouă reglementare filtru prin art.385 indice 10a privind examinarea admisibilităţii în principiul a recursului ce se va judeca în cameră de consiliu fără citarea părţilor iar dacă se va constata că recursul s-a formulat împotriva unei hotărâri care nu e supusă niciunei căi de atac, a unei încheieri ce se atacă odată cu fondul, a unei hotărâri pronunţate în recurs sau în contestaţie în anulare, se va dispune prin încheiere respingerea cererii ca inadmisibilă.

Legea 2/2013 aduce modificări şi in materia unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal , fiind modificat O.G.15/2002 privind aplicarea tarifelor de utilizare si a tarifelor de trecere pe reteaua de drumuri nationale a Romaniei, prin introducerea dupa art.10 a art.10 ind 1 , care prevede ca, prin derogare de la dispozitiile O.G.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, plângerea însoţită de procesul verbal de constatare a contravenţie se introduce la judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.

Noua formă a art.109 din Lg.188/1999 prevede fără echivoc că procesele ce au ca obiect raporturi de serviciu ale funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrative şi fiscal a tribunalelor, cu excepţia situaţiilor când este stabilită expres prin lege competenţa altei instanţe.

Se mai reglementează competenţa de soluţionare în primă instanţă de secţia de contencios administrative şi fiscal a tribunalelor a litigiilor legate de aplicarea legii 341/2004 atunci când acţiunea e formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Probleleme Revoluţionarilor din decembrie 1989 sau Comisia parlamentară a revoluţionară din decembrie 1989,recursul fiind de competenţa curţilor de apel.

Tot în competenţa secţiei de contencios administrative şi fiscal a tribunalelor  revind şi litigiile în cadrul cărora se contestă  deciziile emise de comisia superioară potrivit prevederilor art.90 indice 2 alin 4 din Lg.448/2006 privind promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, procesul urmând a fi guvernat de prevederile legii contenciosului administrative nr.554/2004 şi scutite de plata taxei de timbru.

De asemenea potrivit modificărilor aduse la legea cetăţeniei nr.21/1991 ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, precum şi oridinul de respingere a cererii de renunţare la cetăţeniei române, pot fi atacate în 15 zile de la comunicare la Secţia de constencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti iar recursul revine Secţiei de constencios administrativ şi fiscal a Curţii de apel Bucureşti.

Se urmăreşte prin aceste dispoziţii degrevarea Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a ICCJ in material judecării recursului în această materie, având in vedere că forma anterioară a prevederilor art.19 alin 4 şi , respectiv art.31 alin 6 din legea 21/1996 dădea aceste cauze în competenţa in primă instanţă a Curţii de apel Bucureşti şi a recursului în competenţa Secţiei de contencios administrativ  a ICCJ.

Prin art.IX din Legea 2/2013 se abrogă prevederile art.39 şi 60 din Legea nr.76/2012 pentru punere în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă,(lege neintrată încă in vigoare la data abrogării !).

Art.39 din Legea nr.76/2012 dispunea modificarea art.38 alin 6 din Legea nr.184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, în sensul că se pot formula contestaţii împotriva hotărârii Comisiei naţionale de disciplină, prin care s-a aplicat o sancţiune disciplinare prevăzută de alin 2, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel competente, in termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Această competenţă clară a curţii de apel cuprinsă in dispoziţiile noi legi este eliminată şi inlocuită printr-o dispoziţiei generală şi evident mai vagă, operată prin art.VIII din Lg.2/2013 care modifică art.38 alin 6 din Legea nr.184/2001 în sensul că împotriva hotărârii Comisiei naţionale de disciplină, prin care s-a aplicat o sancţiune disciplinare prevăzută de alin 2, se poate formula contestaţie la instanţa judecătorească de  contencios administrativ şi fiscal competente, in termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

În consecinţă s-a eliminate competenţă exclusivă a curţilor de apel în această materie.

În acelaşi sens dispoziţiile art.60 din Legea nr.76/2012 pentru punere în aplicare a Legii nr.134/2010 dispuneau modificarea art.451 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul că se poate formula contestaţie de medicul sancţionat împotriva deciziei de sancţionare a Comisiei superioară de disciplină, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, in termen de 15 de zile de la comunicarea hotărârii.Aceeaşi competenţă a curţilor de apel exista şi în cazul sancţiunii aplicate medicului dentist potrivit art.531 aliniat 7 din aceeaşi lege, cât şi farmaciştilor în baza art.622 din lege.

Această competenţă clară a curţii de apel cuprinsă in dispoziţiile noi legi este eliminată prin abrogarea intervenită prin art.IX din Legea 2/2013.

Se revine astfel la forma actuală a legii 95/2006 care prin art.451 dă în competenţa secţiei de contencios administrative a tribunalului în raza căruia îşi desfăşoară activitatea medical sancţionat, competenţa soluţionării contestaţiei împotriva deciziei de sancţionare a Comisiei superioară de disciplină.Aceeaşi competenţă a secţiei de contencios administrative a tribunalului în raza teritorială a căruia îşi desfăşoară activitatea, apare şi in cazul contestaţiilor formulate de medicii dentişti în condiţiile art.532 alin 7, cât şi a farmaciştilor în baza art.622 din lege.

În consecinţă soluţionarea acestor tipuri de acţiuni vor rămâne în competenţa secţiei de contencios administrative a tribunalului în raza teritorială a căruia îşi desfăşoară activitatea medicul, dentistul sau după caz farmacistul sancţionat printr-o decizie a Comisiei superioară de disciplină, eliminându-se preconizata competenţă a curţilor de apel în această materie.

De asemenea prin art.X din Lg.2/2013 se modifică art.20 alin 1 din Titlul VII din legea 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei în sensul că, competenţa de soluţionare a acţiunii de contencios administrativ având ca obiect contestaţia îndreptată împotriva deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sau după caz, refuzul acesteia de a emite decizia, revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul, iar dacă reclamantul domiciliază în străinătate, in lipsa unei reşedinţe în ţară, competenţa aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.

Potrivit formei anterioare a textului de lege aceste acţiuni erau date în competenţa  Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, respectiv a  Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

            Asistăm deci în această materie la un transfer de competenţe de la curţile de apel la tribunale.
Legea 2/2013 aduce modificării şi dispoziţiilor de punere în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

          Având în vedere lipsa condiţiilor logistice din cadrul majorităţii instanţelor de judecată, aplicarea dispoziţiilor noului cod de procedură civilă care asigură cercetarea procesului şi a dezbaterii fondului în cameră de consiliu, au fost amânate la data de 1 ianuarie 2016, urmând ca până la 31 decembrie 2015 cercetarea procesului şi dezbaterea fondului să aibă loc, ca şi până acum în şedinţă publică.

Tot până la 1 ianuarie 2016 au fost amânate şi dispoziţiile noului cod de procedură civilă privind pregătirea dosarului de apel, respectiv a dosarului de recurs, de către instanţă a cărei hotărâre se atacă, urmând a fi aplicate dispoziţiile art.XIV-XVII din Legea 2/2013.

Potrivit acestor dispoziţii apelul şi după caz motivele de apel se depus la instanţa a cărei hotărâre se atacă.Preşedintele instaţei sau persoana desemnată de acesta dispune înaintarea la instanţa de apel dosarul şi a  tuturor apelurilor formulate numai după împlinirea termenului de apel pentru toate părţile.Preşedintele instanţei de apel sau persoana desemnată de acesta va dispune imediat după primirea dosarului repartizarea aleatorie a acestuia iar în cazul în care cererea de apel nu îndeplineşte condiţiile legale, completul căruia i s-a repartizat cauza va stabili lipsurile cererii şi le va comunica în scris apelantului cu obligaţia de a modifica sau de a completa cererea în termen de 10 zile de la data comunicării.Cererea de apel care întruneşete condiţiile legale precum şi cererea incompletă după completarea lipsurilor de către apelant în condiţiile legii şi motivele de apel, se comunică intimatului împreună cu copiile legalizate ale înscrisurilor alăturate şi care nu au fost înfăţişate la primă instanţă iar intimatului i se va pune în vedere obligaţia de a depună întâmpinare în termen de 15 zile de la comunicare.Această intâmpinare se va comunica apelantului cu menţiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la data comunicării întâmpinării, intimatul urmând a lua cunoştinţă de acest răspuns de la dosarul cauzei.

In termen de 3 zile de la depunerea răspunsului la întâmpinare judecătorul va fixa prin rezoluţie primul termen de judecată care nu va putea depăşi 60 de zile de la data rezoluţiei dispunând citarea părţilor.

In consecinţă spre deosebire de dispoziţiile procedurale aflate încă in vigoare primul termen de judecată nu se mai stabileşte la data primirii şi înregistrării cererii ci doar după finalizarea etapei administrative de comuniare a apelului, a intâmpinării şi respectiv a răspunsului la întâmpinare, părţile urmând a se prezenta la primul termen de judecată în cunoştinţă de cauza cunoscând poziţia părţii adverse, în măsura în care îşi indepliniesc obligaţiile de a depune în termen legal apelul motivate, întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare.

Dacă însă intimatul nu depune în termenul legal de 15 zile întâmpinarea, sau apelantul nu comunică răspunsul la întâmpinare în 10 zile, judecătorul nu va putea prelungi aceste termene ci va fixa oricum de la data expirării termenului corespunzător, primul termen de judecată, care nu va putea fi mai mare de 60 de zile de la data rezoluţiei prin care s-a dispus citarea părţilor şi nu de la data înregistrării cererii.

Apelul incident şi provocat se vor depune de intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal, privind aplicabil art.XV alin 4 din Lg.2/2013 şi implicit şi termenul de 10 zile prevăzut de acesta.De asemenea sunt aplicabile şi prevederile art.475 alin 3 din Lg.134/2010 noul Cod de procedură civilă privind repartizarea apelului principal incident şi provocat făcute împotriva aceleiaşi hotărâri, la acelaşi complet de judecată.

În ceea ce priveşte recursul dispoziţiile art.XVII din Lg.2/2013 prevăd că acesta împreună cu motivele de casare, dacă e cazul, se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă în condiţiile art.83 alin 3 şi 84 din Legea 134/2010 republicată.

Se mai prevede că atunci când competenţa judecării recursului aparţine Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele instanţei, sau preşedintele de şecţie, sau altă persoană desemnată de aceştia, primind dosarul de la instanţa a cărei hotărâre se ataca, va stabili prin rezoluţie măsuri pentru stabilirea aleatorie a unui complet de 3 judecători, care vor pregăti dosarul de recurs şi vor decide asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

 Termenul prevăzut de art.XV alin 3 de depunere a întâmpinării de către intimatul căruia i s-a comunicat cererea de recurs se dublează in cazul recursului, fiind în acest caz de 30 de zile, urmând ca întâmpinarea să fie redactată şi semnată de avocatul sau consilierul juridic al intimatului iar răspuns la întâmpinare de avocat sau consilierul juridic al recurentului.

De asemenea se amână până la 1 ianuarie 2016 aplicarea dispoziţiilor art.483 alin 2 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă care prevăd că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute de art.94 pct.1 lit a)-i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materia exproprierii, in cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi alte cereri evaluabile în bani până la 500.000 lei inclusiv.De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţa de apel în cazul în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai recursului.

Art.XVIII alin 2 din Lg.2/2013 prevede că în procesele începute după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute de art.94 pct.1 lit a)-i) din Lg.134/2010, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materia exproprierii, in cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi alte cereri evaluabile în bani până la 1.000.000 lei inclusiv.De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţa de apel în cazul în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai recursului.

Singura deosebire dintre cele două texte legale este dată de limita valorică a cererilor evaluabile în bani supuse doar apelului, respectiv ulterior şi recursului.

Astfel acţiunile înaintate după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, respectiv 15 februarie 2013 şi până la 31 decembrie 2015, cererile evaluabile în bani cu o valoare de până la 1.000.000 lei, vor fi supuse numai apelului, in timp ce cererile evaluabile în bani înaintate după 1 ianuarie 2016 vor fi supuse numai apelului dacă au o valoare de până la suma de 500.000 lei inclusiv iar cele ce depăşesc această valoare vor beneficia de calea de atac a  apelului dar şi a recursului.Este şi aceasta o măsură temporară de degrevare a instanţelor de recurs.

În ceea ce priveşte procedura  nouă a sesizării Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni  de drept, aplicarea dispoziţiilor art.520 alin 6 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt amânate până la 1 ianuarie 2016.

Acest text prevede competenţa soluţionării acestor cereri de un complet desemnat de preşedintele secţiei corespunzătoare a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau de un judecător desemnat de acesta şi 12 judecători din cadrul secţiei respective.Preşedintele secţiei sau în caz de imposibilitate juecătorul desemnat de acesta este preşedintele de complet şi va lua măsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecătorilor.

De la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă şi până la 31 decembrie 2015, acest complet se va forma însă din preşedintele secţiei corespunzătoare a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau de un judecător desemnat de acesta şi 8 judecători din cadrul secţiei respective, potrivit art.XIX alin 2 din Legea 2/2013.

Au fost operate câteva modificări şi in materia conflictelor de muncă şi in materia asigurărilor sociale dispoziţiile art.269 alin 1 din Legea nr.53/2003 Codul Muncii fiind modificate în sensul că judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit legii., iar dispoziţiile art.208 din Legea 62/2011 au fost modificate prin art.XXI din Lg.2/2013 statuându-se că:conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, fiind abrogate prevederile art.209 din acelaşi act normativ.Competenţa teritoriale va aparţine potrivit art.210 şi acesta modificat, tribunalelor în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.Dispoziţiile anterioare prevedeau doar că soluţionarea conflictelor individuale de muncă sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, fără a distinge.

Dispozţiile art.XXIII din Legea 2/2013 vor determinare trimiterea pe cale administrativă a cauzelor aflate în curs de soluţionare la I.C.C.J.-Secţia de contencios administrative şi fiscal la curţile de apel şi respectiv de la curtile de apel la tribunale, daca potrivit dispoziţiilor noii legi instanţa iniţial investită a devenit necompetentă potrivit legii noi.

E in mod evident o dispoziţie clară ce urmăreşte degrevarea cât mai rapidă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a ICCJ dar şi a curţilor de apel, prin trimiterea imediată a cauzelor aflate în curs la instanţele devenite competente potrivit noilor acte normative deşi principiul introdus in noul cod de procedură civilă este altul.

Potrivit prevederilor art.24 din noul Cod de procedură civilă dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare iar potrivit art.25 procesele in curs de judecată începute sub legea vechea rămân supuse legii vechi iar procesele în curs de judecată la data schimbării competenţelor instanţelor legal investite vor continua să fie judecate de aceleaşi instanţe, potrivit legii sub care au început.

În concluzie dispoziţiile OUG nr.4/2013 privind modificarea Legii nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă precum şi modificarea şi completarea unor acte normative conexe şi ale Legii 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 aduc unele modificări noului Cod de procedură civilă ce va intra în vigoare la 15 februarie 2013 şi altor legi conexe, amână punerea în aplicare a unor dispoziţii in materia clauzelor abuzive, a medierii, amână până la 1 ianuarie 2016 dispoziţiile privind cercetarea procesului şi dezbaterea fondului în cameră de consiliu, urmând ca până atunci acestea să se realizeze în şedinţă publică; amână dispoziţiile privind pregătirea dosarelor de apel şi după caz, cele de recurs de către instanţa a cărei hotărâre se atacă până la 1 ianuarie 2016, amână până la 1 ianuarie 2016 aplicare prevederilor art.483 alin 2 din Lg.134/2010 dată până la care litigiile incepute odată  cu intrarea în vigoare a noul cod de procedură civilă, cu o valoare patrimonială de până la 1.000.000 lei, vor fi supuse doar apelului,amână tot până la 1 ianuarie 2016 dispoziţiile privind componenţa numerică a completului de la ICCJ care va judeca sesizările privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept.

In acelaşi timp se aduc modificări de competenţă mai ales în materia contenciosului administrativ şi fiscal degrevându-se cu efect imediat Secţia de contencios administrative ş fiscal a ICCJ şi curţile de apel de cauzele scoase din sfera de competenţă a acestora prin Legea 2/2013 şi trimiterea imediată pe cale administrativă a dosarelor la instanţele devenite competente prin efectul acestei legi.

In materie penală intevine o degrevare a Secţiei Penale a ICCJ in materia cererilor de strămutare, renunţându-se la competenţa exclusivă a instanţei supreme în materie de strămutare, urmând ca aceste competenţe să fie partajată potrivit modificărilor aduse Codului de procedură penală prin Lg.2/2013 între instanţa supremă şi curţile de apel. Noile prevederi urmează a se aplica doar cererilor de strămutare formulate după intrarea în vigoare a legii nu şi celor formulate deja.Tot o degrevare a instanţelor penale care judecă recursuri în această materie va interveni prin reducerea cazurilor de recurs reglementată de art.389 indice 9 Cod de procedură penală, cât şi prin introducerea procedurii filtru de verificare a admisibilităţii recursului.

Legea de degrevare a instanţelor judecătoreşti nu pare a avea în vedere problemele ce vor putea apărea la nivelul tribunalelor, ce vor deveni in mod indubitabil cele mai aglomerate instanţe cu atât mai mult cu cât prin dispoziţiile art.95 pct.1 din noul Cod de procedură civilă li se conferă calitatea de instanţe de drept comun în materie civilă, urmând să judece toate cauzele ce nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe. Mai mult prin legea de degrevare a instanţelor se ajunge de fapt, in materia contenciosului administrative şi fiscal, la atribuirea unor competenţe in plus tribunalelor în cauze ce reveneau anterior in competenţa curţilor de apel, dar şi curţilor de apel în cauze ce reveneau anterior în competenţa Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Dacă în prezent tribunalele judecă în primă instanţă în materie civilă cereri a căror valoare patrimonială depăşeşte 500.000 lei, potrivit noului cod de procedură civilă acestea vor judeca în primă instanţă cereri ce vor avea o valoare patrimonială de peste 200.000 lei.Desigur tribunalele vor judeca şi pe viitor, apelurile îndreptate împotriva hotărârilor prin care judecătoriile s-au pronunţat asupra unor litigii ce au ca obiect creanţe privind plata unor sume de bani de până la 2000 lei inclusiv, având în vedere declararea ca fiind neconstituţională a dispoziţiei ce reglementa judecarea acestor cauze în primă şi ultimă instanţă de judecătorii.Totodată in viziunea noului cod de procedură civilă singura cale de atac ordinară rămâne apelul iar potrivit art.466 hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel, dacă legea nu preveder în mod expres altfel.Hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii sunt supuse apelului exercitat în faţa tribunalelor.Dispar practic aproape cu desăvârşire situaţiile reglementate în actualul cod de procedură civilă prin art.282 ind 1 care permiteau exercitarea doar a recursului împotriva unor anumite hotărâri.Calea de atac ordinară rămâne doar apelul şi cu o durată de judecată evident mai lungă decât recursul datorită caracterului său devolutiv iar recursul rămâne o cale extraordinară ce se va putea exercita în cauzele expres prevăzute de lege. Nu in ultimul rând s-ar fi impus găsirea unor soluţii legale eficiente de soluţionare pe cale administrativă extrajudiciară a diferendelor privind plata taxelor de poluare, în scopul degrevării instanţelor, având în vedere că cererile adresate tribunalelor în această materie sunt în continuare foarte numeroase.

În consecinţă legea de degrevare a instanţelor pare a apela la soluţii de compromis prin care unele instanţe de judecată, pe drept cuvânt încărcate, sunt degrevate în detrimentul altora, astfel încât nu se poate vorbi de o degrevare efectivă a tuturor instanţelor de judecată care ar fi determinat un act de justiţie  mai eficient, mai rapid si calitativ.O degrevare efectivă şi eficientă cu efect benefic asupra justiţiabililor şi a actului de justiţie s-ar fi produs dacă, în baza unei analize prealabile a cauzelor ce încarcă în mod nepermis rolul instanţelor de judecată se găseau măsuri eficiente de soluţionare a diferendelor pe cale  extrajudiciară, fără a încălca desigur accesul la instanţă.Darea în competența unor autorități administrative atribuții clare de soluționare a unor diferende sau chiar cereri, ce au mai degrabă un caracter administrativ decât jurisdicțional, ocolind instanțele în situații în care rolul lor jurisdicțional nu e esențial, era în măsură să degreveze în mod real instanțele de judecată.

10 comentarii

Filed under Uncategorized

Magistratul, istoria si libertatea de exprimare

Cred in libertatea de exprimare a judecatorului.

Am convingerea ca un judecator cu vocatie trebuie sa lupte pentru suprematia legii si independenta justitiei si dincolo de sala de judecata.Mai cred insa ca acest drept trebuie foarte bine cantarit pentru ca o opinie a unui judecator, desi e una personala, odata devenita publica, odata asumata, creeaza  obligatia de a raspunde pentru fiecare litere scrisa.

Desigur judecatile de valoare sunt simple ganduri, perceptii subiective incompatibile cu o proba a veritatii sau cu existenta unei baze factuale pentru ca ideile si parerile noaste, desi pornesc de la fapte percepute, sunt doar emanatia unor perceptii subiective imposibil de dovedit.

Si totusi acei judecatori care isi asuma acest rol fundamental de a exprima opinii publice simtind poate ca durerea, nedumerirea, uneori chiar bucuria lor, e impartasita, sau macar inteleasa si de altii, trebuie sa fie la fel de responsabili in acest demers ca si in activitatea pe care o desfasoara ca magistrat.

Despre ce poate vorbi un judecator in mod public?

Poate vorbi el despre justitia din vremea comunista, despre istorie de fapt?

Se spune ca nu ne putem cladi viitorul fara a ne cunoaste bine trecutul, asa ca raspunsul la intrebare pare pozitiv.Legea lustratiei desi, in opinia multora, a venit tardiv si simbolic, ridica indubitabil aceasta intrebare si nu ne putem lega la ochi in fata ei, nici macar noi cei pentru care comunismul e doar o fila de istorie, ce nu s-a scris cu sangele nostru.

Nu stiu cum a fost magistratul in vremea comunistilor de aceea nu mi-as putea permite sa vorbesc despre ceea ce nu stiu, pot insa sa imi pun intrebari dar nu as putea face afirmatii despre ceea ce nu cunosc.

Stiu ca fiecare om este diferit si structura lui interioara, forta lui de a lupta cu binele si raul nu sunt conditionate si nici nu trebuie pecetluite pentru simplul fapt ca la un moment dat a ocupat o functie intr-un anumit sistem politic.

Istoria familiei face sa cunosc despre existenta unui procuror militar care a activat aproximativ in anii 1940-1958,deci inclusiv sub regimul comunist, despre care am aflat ca a ajutat multi oameni si care, atunci cand si-a dat seama ca fiul sau de 9 ani, care era fascinat de carti, a sterpelit una de la o librarie, l-a dus inapoi sa il denunte in magazin, i-a cumparat cartea si ulterior l-a plimbat prin peniteciar sa ii arate ce patesc cei care fura.A fost o lectie de viata pentru acel om primita de la un procuror, in regimul comunist.Ironia sortii face ca acel  copil sa devina ulterior un rebel, un cititor de carti interzise si un liberal convins care a refuzat toate invitatiile de inscriere in PCR, cu toate riscurile aferente, cu perchezitii si monitorizari permanente…Surprizele insa au continuat si dupa anii 1990 cand brusc multi dintre cei mai invensurnati propagandisti, colegi ai acestuia, au imbracat de pe o zi pe alta haina luptei revolutionare impotriva unui sistem pe care, pana mai ieri in slujeau cu incredere.

De ce spun toate astea?Pentru ca nu cred in etichete, nu cred in prezumtii irefragrabile emanate din cv-uri pe care scrie, x a ocupat functia de magistrat sub regimul comunist.O asemenea afirmatie, in sine, nu este suficienta, pentru mine,ca sa cred ca X este un om rau, un tortionar al omului sarman ce a trait sub acest regim.

Contactul meu cu regimul comunist, nu a lasat urme vizibile, nu am perceput ca o trauma  trezirile in zori pentru a te aseza la cozile lungi la lapte, carne, alte produse primite pe cartela, lipsa curentului electric, scrierea temelor la lumina lumanarii sau spectacolele pe stadion, pe care le-am luat ca atare,fara sa ma intreb prea mult despre libertatea pe care nu o cunosteam inca, si care, spre fericirea mea, a venit, in momentul in care sigur as fi inceput sa simt ca imi lipseste.

Am  avut posibilitatea sa cunosc insa in INM un magistrat despre viata si activitatea caruia nu stiu si nu am stiut nimic, doar ca era judecator la ICCJ.Acest om a tinut niste cursuri si seminarii care au trezit in mine, dar si in alti colegi, un sentiment de profund respect pentru o pregatire profesionala pe care rar ti-e dar sa o vezi. Nu atat stapanirea la cel mai inalt nivel a materiei era cea care ne umplea de respect cat dorinta de a transmite si talentul didactic.Si poate ceea ce mi-a placut cel mai mult era faptul ca nu se multumea niciodata cu un raspuns corect ci era curioasa sa afle rationamentul juridic care statea in spatele acestuia, gandirea clara si concisa fiind foarte importanta.Ajungea sa transmita cu precizie si concizie foarte multe informatii in timp util si sa lucreze intens cu mintile tinere ce absorbeau totul ca un burete.Avea o tinuta care impunea respect pentru seriozitatea, profesionalismul si daruirea cu care isi facea munca.De aceea cand am aflat ca acest om a fost numit presedintele ICCJ m-am bucurat, fara sa cunosc nimic despre trecut, pentru ca nu imi parea relevant, convingerile mele despre profesionalism cladindu-se pe baza a ceea ce am constatat in INM.

Cred insa ca putem si trebuie sa vorbim despre lucruri dureroase si nedrepte petrecute in perioada comunista, cu atat mai mult cu cat uneori trebuie sa ne pronuntam chiar in cuprinsul unor hotarari judecatoresti cu privire la aceste aspecte.Unii dintre noi primim lectii de istorie in fiecare zi in salile de judecata de la oameni care cer daune morale sau materiale statului pentru ca in perioada comunista au fost luati noaptea din casele lor si stramutati intr-un alt colt de tara, lasand tot avutul lor de izbeliste.Am vazut oameni condamnati pentru crima impotriva umanitatii la ani grei de detentie pentru ca cineva s-a ascuns in sura lor  si ei nici macar cu stiau.Am vazut doamne respectabile plangand pentru ca la o varsta frageda, doar pentru ca tatal era preot si familia instarita, le-au fost arestati ambii parinti, apoi stramutati si au ramas copii mici singuri cu un trai greu, cu o mare durere ce le-o puteam citi in ochi pentru ca nu au putut sa faca scoala. Am vazut o condamnare la ani grei de inchisoare pentru faptul ca omul a spus in public ca trebuie citite si alte carti care sa deschida mintea, nu doar cele ale marilor tovarasi si ca reducerea preturilor la alimente pe care nu le cumpara nimeni e o propaganda ieftina comunista.Am citit despre oameni care s-au rasculat pentru ca nu erau lasati sa culeaga graul si mureau de foame iar rascoala a fost innabusita prin uciderea unui taran, considerat de autoritati capul razmeritei,  si lasat  sa zaca pe marginea santului timp de 24 de ore. Sunt orori despre care trebuie sa vorbim ca sa putem invata din ele.In mod curios insa, am vazut pe chipul acestor oameni, batuti de soarta si trecuti prin multe, o seninatate la varste inaintate, de peste 80 de ani, si o liniste sufleteasca, o impacare cu soarta, pe care nu o regasesc la generatiile mai tinere, ce imi par, mult mai adesea agitate si mai inversunate.

Poate ca uneori e bine sa vorbim si despre felul in care legiuitorul a inteles sa despagubeasca aceste dureri si despre nedumerirea pe care o citim azi pe fata celor care vin la instanta cu hotararile primite de frati, surori care au fost despagubiti anterior, in situatii identice, si care inteleg cu greu pledoaria parchetului despre neconstitutionalitatea legii.

Judecatorul insa trebuie sa se supuna legii si sa respecte deciziile Curtii Constitutinale, insa nu are cum sa ramana pasiv in fata durerii oamenilor si uneori ii vine greu sa explice unui justitiabil despre hatisurile legii, despre jocul abrogarilor sau neconstitutionalitatii care sterg baza juridica a pretentiei sale.Cred ca e mai usor a pronunta in abstract o lege, sau neconstituionalitatea ei decat sa privesti in ochi oameni nedumeriti.

Cred ca judecatorii pot si chiar trebuie sa vorbeasca despre istorie si felul in care ea ne afecteaza azi, despre greutatile cu care ne confruntam uneori in aplicarea si interpretarea legii, despre cauzele practicii neunitare, cauzele complexe ale duratei indelungate a procedurilor, despre toate lipsurile din sistem care ne afecteaza munca.

Inspectia Judiciara are un rol fundamental si tot mai important, dupa ultimele modificari legislative.Cred ca cea mai importanta calitate a unui inspector judiciar este echilibrul si puterea de a vedea, de a intelege omul si sistemul in ansamblu, de a discerne foarte clar si a distinge intre un comportament abuziv, neglijent sau de rea credinta al judecatorului, care trebuie sanctionat fara mila si intre greselile sau erorile inerente profesiei, erori ce pot aparea in urma supraaglomerarii, a unui numar mare de dosare sau chiar a unor boli profesionale, unele cu legatura directa cu profesia, caz in care omul trebuie ajutat sa nu mai greseasca.Desigur trebuie constientizat faptul ca inspectia doar ancheteaza iar decizia apartine CSM dar e foarte important cum arata dosarul si concluziile inspectiei, la fel cum intr-un proces penal e foarte important rechizitoriul, chiar daca hotararea apartine judecatorului.

Este evident faptul ca nu traim intr-o lume ideala de aceea ispectia judiciara isi are rolul si ratiunea si trebuie sustinuta in actiuni corecte si necesare.

Au existat recent mai multe sesizari din oficiu ale inspectiei judiciare, pornind tocmai de la exprimarea opiniei unor judecatori sau procurori , cu privire la teme, sau doar in medii, ce te duc cu gandul la faptul ca ar exista o conotatie politica a gestului.

Ma tem ca aceasta criza a societatii manifestata pe toate planurile economic, politic, social ne-a afectat pe toti si nici macar noi magistratii nu am putut ramane imuni, tocmai pentru ca lucram zi de zi cu oameni si durerile lor si ar fi anormal ca toate acestea sa nu ne atinga.Cred ca unele gesturi surpinzatoare produse intr-o perioada de efervescenta revolutionara pot fi privite si din perspectiva acestei crize sau disperari care insa nu scuza gestul, dar trebuie neaparat tratate in contextul in care s-au produs. De asemenea cred ca o abatere disciplinara trebuie intotdeauna privita si sanctionata tinand cont de efect si de gravitatea prejudiciului pe care l-a produs.

Cat priveste libertatea de exprimare trebuie foarte bine identificate situatiile in care se impune anchetarea unui magistrat care se exprima iar sanctionarea ar trebui sa intervina doar daca in mod constient si cu rea credinta ceea ce se urmareste prin materialul dat publicitatii este atingerea onoarei unei persoane, fara nici un fel de temei, in mod gratuit si inadmisibil sau daca ceea ce se scrie  sau spune este absolut incompatibil cu tot ce implica functia de magistrat, incalcand incompatibilitatile si interdictiile legale, aducand atingere imaginii intregii profesii. Trebuie insa foarte bine cantarit totul, pus in balanta cu buna credinta si cu mintea limpede si tinand seama si de comportamentul general al magistratului, pentru ca libertatea de exprimare e un drept pe care l-am castigat si noi odata cu Revolutia, poate e cel mai important si ar fi pacat sa il pierdem.

Un comentariu

Filed under atitudine, Uncategorized

Exista motive temeinice pentru revocarea din CSM a lui Adrian Toni Neacsu?

De ce sa-l revocam pe Adi Neascu din CSM?!

E intrebarea care mi-a incoltit in minte din momentul in care am aflat ca 90 de colegi de la Tribunalul Bucurestiau declansat procedura revocarii acestuia.

Pe langa faptul ca procedura revocarii este una greoaie si incercarile similare de pe vremea fostului CSM au ramas fara izbinda, imi pun in modul cel mai serios intrebarea, de ce s-a declansat aceasta procedura impotriva lui Adi Neascu, care au fost motivele temeinice, pentru care o parte din  judecatorii celui mai mare tribunal din tara au simtit ca  Adi Neacsu nu le mai reprezinta interesele?

Din pacate nu mi-a parvenit si nu am vazut publicate motivele care au stat la baza acestei decizii importante.

Dreptul la a cere revocarea unui membru CSM este insa incontestabil iar faptul ca el exista si e exercitat este manifestarea unei democratii sanatoase in sistemul judiciar.

Totusi ma intreb cu seriozitatea unui judecator deprins cu exercitiul deliberarii, ce motiv m-ar determina sa cer revocarea unuia dintre membri care ma reprezinta la nivel de tribunal.

Sunt judecator la unul dintre cele mai incarcate tribunale din tara, aflat chiar pe primul loc in acest an in ceea ce priveste incarcatura pe judecator, deci prin similitudine problemele profesionale ce ma preocupa sunt similare celora ale colegilor care au cerut revocarea.

Este necontestat faptul ca exista o nemultumire in interiorul sistemului judiciar, nemultumire ce se poate exprima punctual si pe care o resimtim cu totii indiferent de instanta in cadrul careia ne desfasuram activitatea.

Unul dintre cele mai importante motive de nemultumire vizeaza recentele modificari si completari ale legii 303/2004 si ale legii 317/2004 aprobate de Guvern, la initiative MJ, care legifereaza o subordonare directa, fara perdea,  a puterii judecatoresti in fata puterii executive, atata timp cat confera posibilitatea cercetarii disciplinare a judecatorilor, prin intermediul inspectiei judiciare, la initiativa MJ, pentru aspecte ce tin de fondul solutiei, eliminand practic importanta si unicitatea controlului judiciar al solutiei si implicit si independenta judecatorului, atata timp cat acesta se poate astepta sa fie oricand luat la intrebari cu privire la modul in care a motivat o solutie, daca exista sau nu o motivare convingatoarea in ochii inspectiei judiciare si nu a instantei de control judiciar.De asemenea inspectia va putea analiza daca s-au utilizat expresii inadecvate in continutul unei hotarari judecatoresti sau daca au fost, sau nu respectate deciziile Curtii Constitutionale, indiferent care, pentru ca textul nu distinge si nu se limiteaza doar la cele ce declara neconstitutionalitatea unei legi, ori deciziile ICCJ in solutionarea recursului in interesul legii.Desigur toate acestea sunt aspecte care tin in mod direct si indubitabil de solutia pe fondul cauzei si singura autoritate in masura sa le verifice este instanta de control judiciar.A permite unui organ disciplinar sa efectueze un asemenea control echivaleaza cu o incalcare flagranta a independentei justitie.

        Desigur ca exista o criza economica acuta la nivelul intregii europene dublata de o criza politica iar presiunea politica asupra puterii judecatoresti se resimte si in alte tari, nu doar inRomania.

        Datoria judecatorului este insa aceea de a lupta cu toate mijloacele pe care le are la indemana pentru a nu permite o asemenea subordonare.

        Apropos mijloace.Ma intreb daca CSM-ul din care face parte si Adi Neascu a facut ceva in acest sens.Raspunsul este da, a facut. Stim cu totii deoarece am dezbatut in Adunarile Generale ale judecatorilor si am fost de acord cu faptul ca proiectul promovat de CSM, respectiv avizul conditionat pe care acesta l-a exprimat este unul corect.Atat instantele cat si CSM au aratat clar si raspincat ca noile litere “s,ş,t, ţ” ale art.99 din Lg.303/2004 aşa cum le propune in proiectul sau aprobat Guvernul aduc o incalcare grava independentei justitiei.

        Din pacate, intr-un mod absolut socant nimeni nu a fost dispus sa asculte niste principii unanim acceptate in toate statele democratice ale Uniunii Europene respectiv faptul ca o componenta esentiala a independentei puterii judecatoresti este aceea ca solutiile pe fond ale instantelor nu pot fi supuse decat controlului jurisdictional.Nu e cazul sa enumeram acum toate actele internationale ce reglementeaza fara echivoc o asemenea indepedenta.Desigur exista şanse ca puterea legiuitoare, respectiv Parlamentul sa inteleaga ca nu poate fi calcata in picioare aceasta independenta castigata si consolidata in timp si ne asteptam ca atat CSM, inclusiv Adi Neacsu, cat si magistratii atat individual cat si prin asociatii profesionale, sa reactioneze ori de cate ori au ocazia pentru apararea independentei statutului pentru a asigura un act de justitie real si nu unul formal.

        Orice act de justitie ce se realizeaza in teroare si cu sabia lui Damocles deasupra capului nu mai este act de justitie.

        Revenind insala AdiNeascu, nu-l pot condamna nici pe el si nici pe altii din CSM pentru acest risc imens ce vine din partea puterii executive insa ma astept sa fie continuata eficient lupta impotriva acestui act normativ.

        Sunt insa si alte dureri ale sistemului judiciar, lucram pe scheme de personal vechi, de foarte mult timp depasite si in lipsa unor mijloace eficiente de solutionare a cauzelor prin buna invoiala, mediere sau pe cale administrativa, fara interventia instantei si in prezenta unor legi neclare, imprevizibile si ineficiente, aprecieri ce apartin in primul rand CEDO in multiple hotarari dar si judecatorilor obligati sa le aplice, nu exista nici o sansa ca volumul de munca sa scada, din contra.

        Largirea schemelor, suplimentarea posturilor si implicit alocarea fondurilor pentru aceasta imensa si esentiala durere a sistemului judiciar depinde de activitatea executivului si a puterii legiuitoare,pentru ca se impune alocarea unor fonduri de Guvern si chiar modificarea unor legi de catre Parlament.Cu atat mai mult cu cat noile coduri vor aglomera munca mai ales la tribunale, astfel incat exista temeiuri suficiente pentru a le suplimenta.

        Cred ca durerea cea mai mare a colegilor mei del a Tribunalul Bucuresti este aceea ca uneori ajung la limita puterilor si, in afara de un control periodic al inspectiei judiciare, care poate pune sub semnul intrebarii eficienta muncii lor, ignorand uneori volumul imens de munca, alt ajutor nu au primit.

        Sa fie CSM-ul de vina?Sa fie Adi Neascu cel care merita sa fie revocat pentru conditiile adesea inumane in care se lucreaza in instantele incarcate din tara?!

        O spun cu toata sinceritatea ca nu cred, problema e mult prea complexa si depinde de prea multi factori iar prezumtia de buna credinta pe care am obligatia sa o aplic oricui, implicit si lui Adi Neascu, ma obliga sa spun, ca in lipsa de probe contrare, nu-l pot acuza pe reprezentantul meu in CSM pentru munca grea si istovitoare de la unele instante.

        E drept ca exista cativa oameni detasati la CSM si la alte institutii tocmai din cadrul instantelor care isi desfasoara cu greutate activitatea in lipsa oamenilor si chiar daca aceste detasari sunt putine,ele sunt resimtite de cei obligati sa faca munca celor detasati.

        Analizand politica noului CSM in aceasta materie observ ca deciziile au fost totusi cantarite si cererile mult mai rar admise decat respinse. Desigur au existat si surprize cand o anumita cerere a fost respinsa  in sectia de judecatori si apoi admisa in plen, ceea ce dovedeste faptul ca problemele nu sunt transate la nivelul CSM iar pozitiile antagonice nu au ajuns inca sa se concilieze, totusi nu este normal ca o solutie ce vizeaza pe judecatori si cu privire la care acestia au ajuns la un numitor comun, sa fie desfiintata prin votul majoritar al procurorilor, al societatii civile si al membrilor de drept.

        Intotdeauna asteptarile sistemului au fost mult mai mari de la cei care au reprezentat latura reformatoare, de la cei trei muschetari sau poate ca sunt patru, ca in romanele lui Dumas, daca insa privim numarul total de membri al CSM intelegem foarte clar ca acestia, doar ei, nu vor avea niciodata majoritate.

        Desigur nu se vor putea scuza la nesfarsit cu probleme de adaptare sau de minoritate, insa mi se pare ca e absolut obligatoriu ca aceleasi exigente de inalta moralitate si profesionalism sa le aveam fata de toti membri CSM, fiecare judecatorie, fiecare parchet sa isi ia periodic la intrebari reprezentantii si sa ii intrebe cum au votat, ce au facut si daca le-au reprezentat interesele.

        Mai mult se pare ca deschiderea mare pe care reformistii au aratat-o in fata presei se resfrange impotriva acestora. Nu e o noutate pentru nimeni ca doar o parte a membrilor CSM sunt sistematic abonati la articole pe teme juridice care le diseca atat activitatea de membru CSM, cat si ceea ce fac in timpul liber.

        Sunt de acord cu aceasta monitorizare care poate si trebuie sa existe mai ales la nivelul vietii publice dar si al vietii private, in masura in care aceasta ar afecta prestigiul profesiei. Nu sunt insa de acord cu exagerarile, cu faptul ca uneori  pretindem ca am fi mai catolici decat papa si nici cu aplicarea unor masuri diferite in situatii similare.Informarea corecta si obiectiva este mult mai importanta si mai valoroasa decat una denaturata si interpretata doar intr-o anumita cheie.Presa insa trebuie sa informeze si poate chiar exagera atata timp cat ramane de buna credinta iar cel care citeste are obligatia sa gandeasca si sa accepte sau nu argumentele ce i se prezinta.

        Am incredere maxima in colegii mei magistrati si le inteleg si le impartasesc supararea.Toti suntem suparati pentru ca puterea politica isi arata tot mai vehement dorinta de a gasi parghii eficiente de subordonare a puterii judecatoresti, pentru ca suntem cocositi de dosare si exista o lipsa acuta de judecatori si personal auxiliar in sistem, pentru ca suntem obligati sa muncim cu legi incoerente si ineficiente in continua schimbare, pentru ca ne confruntam periodic cu declaratii politice care ating grav prestigiul profesiei noastre si demnitatea la care nu putem renunta.Pentru ca in loc sa avem timp suficient sa gandim si sa motivam pe indelete solutii ce afecteaza substantial viata oamenilor noi suntem obligati sa muncim la norma si sa rezolvam cat mai repede multe, prea multe dosare.

        Da si eu am “visat” altceva cand am sustinut valul reformist in noul CSM.Inteleg insa, punand in balanta gravitatea problemei cu ceea ce se poate face efectiv la nivel colectiv cat si individual, ca nu i-as putea acuza acum de rea credinta.

        Recent am avut parte de vizita domnilor Adi Neascu si Mircea Aron del a CSM la o masa rotunda cu colegii mei din cadrul tribunalului. Nu au fost crutati de problemele punctuale expuse mai sus si nici de critici, de felicitari nici nu a putut fi vorba. Le-au suportat cu stoicism si deschidere, au refuzat sa dezvaluie cu demnitate felul in care au votat in anumite situatii delicate pentru ca au inteles ca asumarea trebuie sa fie una colectiva si un vot, care ne-ar fi placut, dar ineficient, e lipsit de valoare in ochii nostri.Am vorbit insa de solutii, de ceea ce credem noi ca trebuie imbunatatit si facut altfel pe viitor.Pe noi ne-au convins ca sunt de buna credinta, ca merita sa le mai dam o sansa, ca revocarea nu e in prezent o solutie.

        Haideti sa presupunem ca il revocam pe Adi Neacsu, desi pana acum, chiar daca am cautat, nu am gasit un motiv esential care sa ma faca sa cred in eficienta acestui gest.Am eliminat desigur motive ipocrite si nerealiste legate de vina exclusiva a lui Adi Neascu pentru nereformarea sistemului, nerevocarea tuturor detasarilor, nedublarea schemelor de personal si nepunerea pe ordinea de zi a CSM a nemultumirii unora legat de chefurile din viata privata a altor membri CSM.Pe acestea le-am eliminat din start pentru ca nu e rezonabil ca Adi Neacsu sa raspunda pentru tot ce au facut sau nu au facut altii.

Privesc omul Adi Neascu, un om echilibrat, cantarit care vorbeste mereu la subiect si caruia nu ii place publicitatea de nici un fel.De fapt nici nu il regasim in tabloide.In ceea ce il priveste pe profesionistul Adi Neacsu am aceeasi imagine de om echilibrat in ale carui declaratii si actiuni m-am regasit pana acum si care nu ne-a socat niciodata in sens negativ,nici macar controversat nu l-am gasit.Un om care se pricepe la cifre, care are capacitatea de a duce o lupta argumentata cu executivul pe teme legate de bugetul instantelor, care crede in programul de normare pe care il sustine si care inca de pe vremea cand era presedinte la Tribunalul Vrancea a sustinut ideea ca un judecator nu poate fi obligat sa participe la birourile electorale si ca e necesar sa existe un acord al acestuia pentru o asemenea activitate.Un judecator pe care nu l-am vazut insa niciodata batandu-se in piept cu ce a facut, un judecator care, ca membru CSM, mai trebuie sa lucreze la capitolul comunicare cu cei pe care ii reprezinta.

        Imi respect colegii dela TribunalulBucurestisi am incredere in ratiunea lor si in realitatea si gravitatea problemelor cu care se confrunta in fiecare zi.Cred ca acest gest e bun ca o atentionare sau un semnal de alarma.Nu cred insa in revocarea lui Adi Neacsu pentru ca am convingerea ca fata de complexitatea problemelor un altul, in locul lui acum, nu ar schimba nimic, mai degraba ne-am miscora sansele de a schimba ceva.Aceasta revocare ar atrage doar o slabire din interior a singurului organism pe care il mai avem si care e abilitat sa ne apere independenta si statutul. Prefer un CSM cu care sa comunic, pe care sa-l trag la raspundere si sa-l critic, determinandu-l sa actioneze mai hotarat si mai eficient in fata presiunilor si a problemelor de tot felul decat un CSM pe care sa incep sa il desfac in bucatele, distrugandu-l in speranta ca va aparea cineva, de undeva care va infaptui minunea si va realiza de pe o zi pe alta, tot ce ei doar au promis si au visat.E periculos acest vis pentru ca e distructiv si intr-un moment atat de vulnerabil e preferabila o critica realista si constructiva si care sa ne apropie treptat de tel in loc sa ne indeparteze de el definitiv.

        Pana la urma revocarea oricarui membru CSM va ramane intotdeauna o optiune la indemana judecatorilor si e bine sa fie asa, insa ea trebuie foarte bine cantarita atat din perspectiva motivelor grave care o determina si mai ales a efectelor ce le produce asupra intregului sistem judiciar iar daca nu avem convingerea clara ca efectul este unul benefic, ci plin de riscuri imprevizibile, atunci e mai intelept sa ne mai gandim, sa cerem explicatii, sa intrebam, sa combatem, sa criticam si abia apoi daca simtim ca drumul e definitiv inchis si omul trimis in CSM nu ne mai reprezinta deloc sa cerem revocarea.

        Va intreb insa cu toata sinceritatea dragi colegi, am strabatut noi acest drum in ceea ce il priveste pe Adi Neascu, e atat de ferma si irevocabila convingerea ca trebuie sa il revocam?!


9 comentarii

Filed under atitudine

Atentat la independenta justitiei

Nu trebuie sa fii specialist in drept pentru a intelege un fenomen ingrijorator care se manifesta tot mai pregnant in ultimul timp din partea puterii executive si legislative si al carui scop este incalcarea independentei justitie si subordonarea acesteia puterii politice.

        Faptul ca in prezent indepedenta justitiei exista si functioneaza iar celelate puteri nu au mijloace legale de a interveni in mecanismul pronuntarii unei hotarari judecatoresti este manifestarea statului democratic, insa rasturnarea acestei situatii prin legi de subordonara a actului de justitie, sau a judecatorului insusi, ar echivala cu ingroparea statului de drept.

        Constitutia  actuala prevede ca judecatorul este independent  si se supune numai legii. In mod logic calea spre eliminarea acestei independete trebuie sa provina de la lege si nu orice lege ci chiar Constitutia, iar apoi trebuie transpusa in legile de organizare ale profesiei. Este exact ceea ce se intampla in prezent.

        Noua initiativa de revizuire a Constitutiei promovata si expusa pe larg de institutia presedintelui prevede in art.124 alin 3 ca Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai Constituţiei, legii şi deciziilor Curţii Constituţionale. Pe de o parte formularea cuprinde un pleonasm atata timp cat judecatorul se supune Constitutiei, legii.Pentru orice student de anul I la facultatea de drept este evident faptul ca legea, ca izvor de drept  lato sensu, cuprinde in ea si Constitutia, care este legea fundamentala, cea aflata in varful piramindei, si care instituie toate principiile ce stau la baza celorlalte acte normative.Astfel a face trimitere in mod distinct la Constitutie si apoi la lege inseaman o repetitie ineficienta, pleonastica si nepermisa la nivelul juridic la care trebuie sa se ridice un text constitutional.

        Dar inexactitatea juridica este mai putin grava decat supunerea judecatorilor deciziilor Curtii Constitutionale. Aceasta dispozitie, ridicata la rang de lege fundamentala,  ar echivala cu urmatoarea fraza judecatorii se supun puterii politice.Curtea Constitutionala nu face parte din ierarhia instantelor judecatoresti, nu este o instanta de judecata si nu este compusa din judecatori inamovibili, care au ajuns sa exericite aceasta functiei in urma unui concurs, cu urmarea cursurilor de formare profesionala in cadrul INM, fiind apoi numiti in functie de Presedintele Statului.Acest organism este compus din persoane numite in mod exclusiv politic de Camera Deputatilor, Senat si Presedintele Romaniei care poarta denumirea de judecatori dar este evident ca sunt judecatori numiti de legislativ si executiv, asa cum rezulta foarte clar din art.142 alin 3 din Constitutie.Singura conditie impusa de lege pentru numirea acestora este o pregatire juridica superioara, adica o facultate de drept si o experienta in activitatea juridica sau in invatamantul superior de 18 ani.  O simpla analiza a CV-urilor judecatorilor actuali ai Curtii Constitutionale ne releva faptul ca aceste persoane  au ocupat anterior functii de  consilieri juridici, avocati sau profesori universitari, unii cu o vasta activitate politica in calitate de senatori si deputati in perioada imediat antemergatoare numirii in calitate de judecatori constitutionali.Independenta castigata brusc prin simpla numire politica la Curtea Constitutionala,fara nici un fel de alte criterii obiective de selectie, creeaza pentru orice observator rezonabil si echidistant cel putin un dubiu.

        Insa calitatea de oameni politici a judecatorilor Curtii Constitutionale nu este un impediment al numirii acestora deoarece rolul constitutional al judecatorilor Curtii Constitutionale este acela de a controla actele politicului, legile si ordonantele emanate de Parlament respectiv Guvern, modul in care acestea respecta principiile fundamentale cuprinse in Constitutie.In acest sens calitatea de fosti deputati si senatori ai judecatorilor Curtii Constitutionale este un avantaj deoarece sunt familiarizati cu modul de creare a legii si cu principiile constitutionale pe care acestea trebuie sa respecte.

        In consecinta Curtea Constitutioanala este un organ numit politic cu atributii de control al actelor emanate de la puterea legislativa si executiva, adica un organ politic ce controleaza un alt organ politic dar nicidecum un organ politic cu atributii de subordonare a  puterii judecatoresti.

        Judecatorii au obligatia de a respecta legea si de  a se supune legii.Din aceasta obligatie rezulta aceea de a respecta hotararile Curtii Constitutionale atunci cand acestea declara neconstitutionala o lege sau o ordonanta, in sensul de a nu le mai aplica, de a nu tine cont de aceste texte legale declarate neconstitutionale in cauzele concrete deduse judecatii.

        Judecatorii Curtii Constitutionale sunt singurii interpreti oficiali ai Constitutiei Romanie, iar acest mod de interpretare este general obligatoriu, inclusiv pentru instantele de judecata, in baza art147 alin 4 din Constitutie.Intre obligativitate erga omnes a unor decizii date in interpretarea constitutiei si subordanare justitiei fata de orice decizie a Curtii Constitutionale, exista insa o mare diferenta, cu atat mai mult cu cat aceeasi constitutie impune interpretarea legii interne in concordanta cu pactele si tratatele internationale, cu CEDO iar daca exista neconcordante intre dreptul intern si aceste tratate in materia drepturilor omului, se vor aplica cu prioritate reglementarile internationale, asa cum prevede art.20 din Constitutie.

        Hotararile Curtii Constitutionale creeaza in primul rand obligatii politice in sarcina Parlamentului, de a legifera, de a aduce reglementari noi in locul celor declarate neconstitutionale intr-un termen prevazut de legea fundamentala.Adesea insa Parlamentul nu isi indeplineste aceasta obligatie de a pune in acord textul declarat neconstitutional cu constitutia, care astfel isi pierde in timp efectele, si lasa un vid legislativ nepermis punand judecatorul in dificultate pentru ca el trebuie sa judece in continuare, fara lege clara, in domenii in care legiuitorul tace.

        Mai mult exista decizii ale Curtii Constitutionale care declara neconstitutionala o lege de abrogare sau declara neconstitutional un text de lege in masura in care primeste o anumita interpretare.Asemenea decizii, in lipsa unei reactii prompte a legiuitorului creeaza confuzie in cadrul instantelor judecatoresti deoarece judecatorul nu poate reinvia o lege abrogata si nici nu poate considera dupa caz si dupa interpretare o lege ba constitutionala, ba neconstitionala, fara a risca o interpretare eronata si o practica neunitara.

        Legiuitorul trebuie sa inteleaga foarte bine ca de calitatea legii pe care o pune la dispozitia judecatorilor depinde calitatea actului de justitie.Cu cat legea este mai neclara, contradictorie si neprevizibila, cu cat mai des se modifica un act normativ de la o zi la alta, cu atat mai mare este pericolul unei practici neunitare si al unor hotarari incorecte bazate pe o legislatie instabila, incoerenta si uneori contradictorie.

        Calitatea hotararilor judecatoresti pronuntate de magistrati depinde  de calitatea actelor normative pe care se intemeiaza aceste solutii.De aceea raspunderea magistratilor, care isi intemeiaza solutiile doar pe lege este stans legata de raspunderea parlamentarilor pentru calitatea acestei legi, atunci cand greseala in solutionarea cauzei se datoreaza unei legislatii instabile, contradictorii, incoerente sau unor acte normative declarate neconstitutionale sau unor acte administrative declarate nelegale.

        Cu toate acestea daca despre raspunderea materiala si disciplinara a magistratilor se vorbeste mult si exista acte normative in derulare in concretizarea acestei preocupari, despre raspunderea politica pentru legislatia ce a stat la baza acestor hotarari nu exista preocupare si nici macar o dezbatere publica, desi ele sunt intrinsec legate si depind una de alta.

Un exemplu elocvent este tocmai motivarea Curtii Europene a Drepturilor Omului, in cauza Atanasiu contra Romaniei in care se solicita statului sa garanteze prin masuri legale si administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate, sa implenteze de urgenta proceduri simplificate si eficiente, intemeiate pe masuri legale pe o practica judiciara si administrativa coerenta, sa refaca in totalitate legislatia astfel incat aceasta sa prevada reguli clare si simplificate.

Practic Curtea sanctioneaza dur calitatea legii si neexecutarea ei.Cu toate acestea nici o modificare legislativa nu s-a facut pana in prezent, desi au trecut 8 luni de la publicarea hotararii, toate cauzele similare fiind suspendate pe 18 luni in vederea gasirii unor solutii legislative si administrative eficiente, clare si efective.

        Odata cu intrarea in vigoare a noilor coduri, adica o modificare substantiala a legilor cadru in materie civila si penala, problemele de practica neunitara se vor agrava in lipsa unor studii de impact clare si eficiente si in lipsa unor explicatii unitare si general acceptate ale noilor dispozitii.Pregatirea sistemului judiciar pentru noilor coduri, pregatire ce necesita fonduri pe care doar puterea executiva le poate pune la dispozitie, nu trebuie bagatelizata si nici lasata exclusiv pe umerii judecatorilor sau a CSM.Oricine intelege ca aplicarea unitara a noilor coduri nu se rezuma doar la citirea textelor de lege de judecatori ci la interpretarea in aceeasi nota in aceeasi litera, in acelasi sens a tuturor textelor legale.Asigurarea unei interpretari unitare presupune punerea la dispozitia judecatorilor a materialelor explicative, a notelor de fundamentare a noilor coduri si pregatirea acestora in cadrul unor seminarii organizate la nivelul tuturor instantelor, inainte de intrarea in  vigoare a codurilor.

        Mai mult intrarea in vigoare a noului Cod Civil in luna septembrie a acestui an fara intrarea in vigoare a        Noului Cod de Procedura Civila, desi ele au fost gandite in corelatie, fara studii de impact, fara pregatirea institutionalizata a magistratilor, va creea mari probleme pe de o parte in materia organizarii judiciare,  pe de alta parte va lasa institutii in aer, fara reglementare, acolo unde se face trimite la procedura din noul Cod de procedura civila, neintrat inca in vigoare.Un exemplu ar fi procedura punerii sub interdictie reglementata in prezent de o lege speciala, de Decretul lege 32/1954, insa  potrivit art.168 din noul Cod Civil punerea sub interdictie se va judeca in baza procedurii prevazute de Codul de procedura civila, insa la data intrarii sale in vigoare septembrie 2011, Codul de procedura civila existent nu va cuprinde nici o dispozitie procedurala in acest sens.Legea de punere in aplicare a Noului Cod Civil neintrata inca in vigoare modifica substantial legea la care se refera si contine un set de norme greu de urmarit referitoare la tranzitia de la legea veche la legea noua.De asemenea disparitia distinctiei dintre cauzele civile si comerciale din Noul Cod Civil dar mentinerea acesteia in actualul Cod de procedura civila va creea grave probleme de competenta intre instantele judecatoresti.Daca eliminarea distinctiei a vizat tocmai intentia de a nu tergiversa cauzele prin declinari de competenta intre instantele civile si comerciale, in prima faza noua lege va crea un haos si mai mare prin dispozitiile diferite chiar contradictorii dintre actualul Cod de procedura civila si Noul Cod Civil in materie de competenta.Totodata eliminarea instantelor specializate familiarizate cu un anumit tip de cauze si mentinerea totusi a a acestei specializari prin artificii ale CSM sau ale colegiilor de conducere ale instantelor poate aduce cu sine un regres si nu un progres in aprecierea calitatii actului de justitie.

        Daca aplicarea noilor coduri va fi lasata exclusiv pe umerii sistemului judiciar fara o organizare si o finantare adecvata, fara sprijin concret din partea MJ-ului riscam un blocaj institutional si un haos legislativ.Noile coduri au fost gandite ca un progres legislativ si ca o necesitate juridica insa de modul de punere in aplicare al acestora depinde in mare masura daca ele vor fi un real progres sau un esec in practica.

        Trebuie observa ca in acest context dificil preocuparea majora a legislativului si a executivului se axeaza pe legi de subordonare a justitiei in ansamblul si a judecatorului in mod individual.

        Astfel in proiectul de revizuire a Constitutiei se incearca transformarea CSM intr-o marioneta politica.De ce e atat de important ca politicul sa aiba control asupra acestui organ?Raspunsul este evident pentru orice cunoscator. CSM are ca rol fundamental apararea independetei justitie, apararea reputatiei intregului sistem cat si a fiecarui judecator, in fata presiunilor sau a denigrarilor politice sau de alt gen.CSM este organul care decide cariera magistratilor, detasarile, delegarile, promovarile in functii de executie, numirile in functii de coducere pe baza de concurs, precum si numirea judecatorilor la ICCJ, cea mai importanta instanta care judeca marile cazuri de coruptie, inclusiv pe oamenii politici din forul legislativ.CSM trebuie sa ramana un organ profesional si nu un organ cu o majoritata numita politic, de parlament sau presedintele tarii si care se numeste acum societate civila.

        Cu tristete dar si cu sinceritate putem constata ca societatea civila la noi e sublima dar lipseste cu desavarsire deoarece in istoria CSM de pana acum nu a existat nici o voce sonora,  al unui membru al societatii civile care sa se fi facut auzita sau remarcata in vreun fel in problemele justitiei.Mai mult singurul membru actual al societatii civile din CSM e contestat acerb de o parte a puterii executive si legislative, invocandu-se conflict de interese si relatii politice stranse.Situatia actuala a membrilor societatii civile din CSM mult timp inexistenti, numirile tergiversate si contestate la nesfarsit sunt o dovada clara si imbatabila ca acapararea CSM-ului de o majoritate cuprinsa din membri societatii civile, la care se adauga membri de drept ai puterii executive, ar reprezenta o subordonare politica nepermisa a justitiei.

        Aceeasi subordonare de data aceasta a judecatorilor in mod individual o reprezinta includerea Ministrului Justitiei in categoria acelora care au calitatea de titulari ai actiunii disciplinare.Practic intr-o cauza ce implica Ministerul Justitiei, in care acesta este obligat de exemplu sa plateasca despagubiri unui reclamant persoana fizica sau juridica, ministrul ar avea posibilitatea sa exercite actiunea disciplinara in propria cauza nemultumit de solutia care il priveste.Mai mult judecatorul ar fi anchetat disciplinar pentru nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale indiferent daca acestea sunt in acord sau nu cu jurisprudenta CEDO, cu dreptul comunitar cu deciziile in interesul legii pronuntate de ICCJ, pe care de asemenea trebuie sa le respecte, unele cu prioritate in baza Constitutiei.Ce obiectivitate va mai avea judecatorul intr-o cauza care implica un organ al statului si care are oricand posilibilitatea de a-l ancheta si sanctiona?!

        Mai mult judecatorul va raspunde material pentru solutii pentru eroare grava pentru neglijenta, desi nu exista o definire clara a acestor concepte, nu exista un sistem de asigurare, daca tot se face referire la medici, nu exista o procedura clara, previzibila si care sa fie conforma cu actele si tratatele internationale care interzic presiunile asupra judecatorilor prin atragerea raspunderii pentru orice solutii.Practic se doreste o judecata cu sabia lui Damocles deasupra capului, cu un judecator timorat care sa ajunga sa se teama si de propria umbra dar mai ales de presiuni.

        Exista si in prezent mijloace legale de a atrage raspunderea materiala magistratilor, este adevarat ca ele trebuie concretizate prin reglementari, clare, neechivoce si in acord cu standardele internationale in materie.Exemplul elocvent este numarul relativ mare la nivel european de judecatori romani condamnati pentru acte de coruptie, chiar si recent, care isi executa pedeapsa privativa de libertate in penitenciar , ca orice alt infractor.Exista de asemenea suficienti magistrati sanctionati disciplinar intr-un mod tot mai transparent si convingator.Recentele hotarari publicate cuprind si o scurta motivare care poate crea o jurispudenta previzibila in materie.

        Purificarea justitie de coruptie nu trebuie sa fie  stindardul si nici pretextul incalcarii independentei judecatorului.

Putem observa in prezent ca se manifesta tot mai pregnant o preocupare in modificarea legii privind raspunderea disciplinara a magistratilor prin recunoasterea calitatii de titular al actiunii disciplinare si  Ministrului Justitiei, introducerea unor noi abateri disciplinare, exista initiative legislative privind raspunderea materiala a magistratilor,  modificarea Constitutiei prin introducerea unor prevederi prin care judecatorii se supun deciziilor unui organism numit politic Curtea Constitutionala, fara a se distinge intre natura acestora, eliminarea totala prin Constitutie a controlului jurisdictional asupra actelor ce privesc politica  fiscala si bugetara si modificarea constitutionala a structurii organismului ce gestioneaza cariera magistratilor, CSM, prin asezarea in locul unor magistrati a unor membri ai societatii civile numiti politic care sa aiba majoritate in consiliu,  toate pe fondul unor declaratii politice foarte grave si repetate, ce pun in sarcina justitiei esecul masurilor de reformare a statului,esec ce s-a resimtit mai ales in buzunarul si viata cetateanului de rand alegatorul de maine.

        E oare adevarat ca situatia grea in care se afla tara si omul de rand, caruia i s-au redus salariile, i s-au marit impozitele, aproape ca i s-au redus si pensiile, se datoreaza justitiei?Sa fie oare solutia pentru problema grava a tarii eliminarea independentei justitie si subordonarea sa fata de legislativ si executiv?Va permite oare sistemul judiciar, CSM-ul dar si omul de rand consultat prin referendum, ca justitia sa fie judecata, condamnata si executata  iar independenta ei sa se topeasca in mana celorlalte puteri afectate grav de „raul” numit „justitie ce se supune numai legii”?!

Scrie un comentariu

Filed under atitudine

Justitia intre uz si abuz de drept

In fine, am inteles!E inevitabil! Macar odata in viata fiecare magistrat se confrunta cu o plangere penala pentru abuz in serviciu, o plangere la CSM, un memoriu adresat presedintelui statului in care se releva comportamentul inadecvat al acestuia sau un articol de presa in care se analizeaza pe larg o hotarare inca nemotivata.

Desigur dreptul de petitionare e important iar cainele de paza al democratiei, presa libera trebuie sa fie vigilenta si sa informeze, fiind permise chiar exagerarile.De asemenea actele de coruptie din sistem trebuie eradicate si sanctionate dur, fara mila.

Cu toate acestea ce se intampla atunci cand in loc de a informa presa dezinformeaza? Fie voit, fie din necunostinta de cauza, reda o poveste a unui nemultumit, fara a face o minima verificare a circumstantelor cauzei, fara a verifica sentinta si dosarul cauzei, la care poate avea acces, in baza legii, tocmai pentru a asigura o informare corecta si impartiala.

De fapt nici partea si cu atat mai putin judecatorul care nu are dreptul de a comenta cauzele in curs, si de a-si explica solutiile, nu-i vor oferii adevarul.Oarecum jurnalistul profesionist este asemenea unui judecator, doar ca el pune in balanta hotararea judecatorului si spusele partii care se prezinta la ziar, precum si actele de la dosar.Asa si judecatorul cantareste probele dosarului si afirmatiile probate pentru a da o solutie.Desigur judecatorul este cel care decide insa in aflarea adevarului in cauza cel putin aceeasi raspundere, daca nu uneori mai mare, o au partile si avocatii acestora care au obligatia de a dovedi sustinerile lor, pentru ca orice adevar ce nu e dovedit temeinic si fara urma de tagada, ramane o vorba ce nu poate sta la baza unei hotarari judecatoresti.Exista adevaruri pe care le stie tot satul, nu si judecatorul, caruia nu i le-a dezvaluit nici un martor.

Un jurnalist care scrie un articol de presa doar pe baza unei povesti a unei parti ce a pierdut un proces, fara o ancheta jurnalistica efectiva, fara o baza factuala verificata din cel putin doua surse credibile, este ca un judecator care a citit cererea de chemare in judecata si fara proces, fara probe, fara a intreba macar cealalta parte, a scris pe ea admite cererea, pentru ca povestea omului parea credibila.

Toti purtam responsabilitatea deciziilor noaste, judecatorii pentru fiecare hotarare pronuntata care trebuie data cu maxim profesionalism si buna credinta si fara a pierde acea sete de a afla adevarul si de a ramane impartiali, indiferent cate incercari de impresionare a instantei s-ar face.

Arta ofera un spatiu in care omul se lasa impresionat, teatrul, muzica, filmul, pictura, poezia, ele sunt cele care ne ating sufletul si ne impresioneaza, iar cel care ne-a atins coarda sensibila se poate declara talentat si plin de har, artist de succes.

Oarecum sala de judecata seamana cu o scena pe care avocatii au rolul principal, acela de a “impresiona” instanta, de a o convinge de adevarul partii pe care o reprezinta.Cu toate ca un bun avocat e harazit obligatoriu cu un talent histrionic devenind un bun actor, un bun judecator nu isi poate permite luxul de a se lasa impresionat pana la lacrimi ca un spectator furat de peisaj. Un bun judecator trebuie sa ramana mereu vigilent si obiectiv, obligatoriu impartial, sa verifice cu mare atentie fiecare afirmatie a partilor raportat la probele de la dosar, sa-si cantareasca fiecare vorba sau gest, un fel de Toma necredinciosul care trebuie sa pipaie fiecare rana.Mai mult uneori chiar litera legii contravine cu spiritul ei sau partea care isi sustine infocata dreptatea nu o poate dovedi si atunci solutia legala se da cu inima indoita.

Fiecare sentinta e o sabie ce taie, pentru unii inseamna pierdere si tristete pentru altii castig si bucurie iar justitia umana intemeiata pe legile create de oameni, de parlamentari, legi pe care judecatorii au obligatia de a le pune in aplicare, e foarte departe de justita divina, care are o cu totul alta esenta si semnificatie, unde cel care pierde castiga si cel care intoarce si celalalt obraz e cel bun…In instanta povestile de viata triste devin uneori si mai triste  atunci cand omul din propria sa neglijenta a semnat acte pe care nu le-a citit sau nu are nici o dovada a prejudiciului pe care il reclama.Acesta devine un mare “nedreptatit” si pierzator insa culpa pentru propria neglijenta sau nestiinta e greu de recunoscut.

Toti, indiferent de profesia pe care o exercitam, purtam raspunderea faptelor noastre, in fata propriei constiinte, in primul rand, de care nimeni nu poate fugi dar si in fata autoritatilor care au tot dreptul sa ne ancheteze atunci cand comitem infractiuni sau sa ne sanctioneze atunci cand comitem abateri disciplinare.

Dar unde e limita intre uz si abuz de drept?Unde se termina exercitarea cu buna credinta si in spiritul dreptatii a unor drepturi si unde incepe abuzul si petitionarea cu rea credinta sau din grava neglijenta si mai ales cine raspunde pentru aceste sicane atat de gratuite uneori?

Se vorbeste mult de coruptie in sistem.Dar a avut vreodata cineva curiozitatea sa verifice cate plangeri si sesizari formulate impotriva unor magistrati au fost calificate absolute neintemeiate?A avut cineva curiozitatea sa verifice daca magistratul a intreprins vreo forma de aparare impotriva acestor manifestari abuzive? A incercat el sa-si apere demnitatea si adevarul? Sau a decis ca e mai intelept sa ramana discret, sa nu intre in cursa intinsa, sa taca intelept, sa lase de la el, gandind ca va trece mai repede scandalul ce s-a creat in jurul sau, daca nu riposteaza?

Si totusi cu sau fara reactie toate aceste manifestari directe impotriva magistratilor, si doar cele fara nici un fundament, fac mult rau, nu doar lui ci si prestigiului justitiei si e un rau gratuit care costa statul bani si risipa de energie umana.In final nimeni nu castiga toata lumea pierde timp, sanatate si liniste sufleteasca….

Profesionistii barei care nemultumiti de solutiile instantei apeleaza la presa pentru a mediatiza propria lor versiune, catalogand fara regrete si fara a gandi profund, anumite solutii drept ilegale si injuste, trebuie sa isi asume greutatea vorbelor lor.Se vor intoarce in aceleasi sali de judecata, la aceeasi judecatori ale caror hotarari le-au ponegrit, mai mult vor critica in fata unor judecatori hotararile irevocabile ale altor colegi, stiind ca autoritatea de lucru judecat e o prezumptie irefragrabila ce nu poate fi rasturnata cu nici un fel de mijloc de proba.

Ce vor castiga acesti distinsi colegi?Vor mai lansa o lovitura de imagine, vor slabi autoritatea si imaginea justitiei fara a intelege ca ei insisi au atata nevoie de recunoasterea acesteia, ca profesia lor valoreaza ceva doar daca justitia e respectata si credibila.Cum sa pledezi in fata unei instante cand nu mai crezi in autoritatea ei? Cum sa te ia lumea in serior cand tu insuti subminezi cu vorbe edificiul la baza caruia ti-ai asezat roba?Cum sa creada justitiabilul ca nedreptatea pretinsa se poate repara doar intr-o cale de atac atunci cand primul drum al avocatului duce la ziar, pentru a exercita o presiune mediatica asupra instantelor de control, iar daca subiectul e bun, cu conotatii dramatice exista toate premisele unei “reusite”.Dar ce fel de reusita?Si cu ce mijloace?

Apreciez mult avocatii inteligenti, luptatori si plini de idei, care se dueleaza in argumente si sondeaza tot probatoriul, invocand argumente juridice convingatoare, uneori surprinzatoare. Ridic palaria in fata celor care ma pot convinge de adevarul ascuns in amanunte adesea greu de dovedit, care isi pun sufletul si priceperea in castigarea unui proces, care lupta la bara cu mijloacele pe care legea le ofera, care merg mai departe cu capul sus cand pierd, care pot recunoaste o eroare proprie, care sunt sinceri si in critica instantei dar si cu privire la sansele reale ale clientilor, care sunt profesionisti, fermi si de buna credinta.

Oamenii implicati in proces sunt prea absorbiti de propriul adevar subiect pentru a mai crede altceva.Discutiile la rece ii revolta pentru ca nu le inteleg si nici nu vor sa vada lucrurile altfel si aici e raspunderea avocatilor pentru a-i ajuta sa vada limpede.Se pierd multi bani si timp in procese in care oamenii s-ar putea intelege si cand judecatorul propune partilor in sala sa realizeze o tranzactie sau o mediere o face tocmai pentru ca vede, ca ar fi mult mai bine daca acestia s-ar intelege inteligent si in avantajul lor.

Exista si in justitie, la fel ca in alte profesii erori judiciare, rea credinta si chiar coruptie.Ele trebuie cercetate, dovedite si sanctionate aspru.Exista insa si multa munca, sacrificiu, daruire puse in slujba adevarului cu naturalete si fermitate si ele nu trebuiesc rasplatite cu sicane de tot felul.Simplul fapt ca un asemenea gest nu e sanctionat nu indreptateste pe nimeni sa arunce cu noroi numai pentru ca oricum nu pateste nimic pentru ca adversarul nu-si permite luptele corp la corp in namol.

E mult mai intelept sa dam o sansa justitiei sa ne convinga ca femeia cu ochii legati cu haina zdrentuita cu balanta inclinata si sabia ruginita mai are resurse sa faca dreptate decat sa ne predam haosului si anarhiei.

Inaltele principii morale nu mai sunt la moda azi si totusi in adancul fiecarui om a sclipit macar odata in viata un erou, un om drept si bun si care asemenea lui Socrate a simtit imboldul de a se supune legilor cetatii, chiar daca ele i-au adus moarte, pentru ca altfel, daca le-ar fi negat si ponegrit, ar fi calcat in picioare tot crezul sau de o viata.

 

10 comentarii

Filed under atitudine

Cine isi asuma declaratia de integritate propusa de noul presedinte CSM?

Sedinta din 7 ian. 2010 de constituire a noului CSM si alegerea presedintelui si a vicepresedintelui institutiei, desi ignorate partial de presa ce mai degraba a acordat atentie  unor dezbateri despre crime şi sinucideri cu mobil bizar sau discutii despre indigestia unui demnitar,  au fost privite cu interes de cei implicati in lumea justitiei.

Unii jurnalisti s-au aratat chiar usor nedumeriti de gestul magistratilor din CSM, care s-au grabit sa isi aleaga presedintele, ignorand astfel  sfatul sefului statului, care a sugerat o amanare a alegerilor pana dupa 19 ianuarie, cand se va pronunta Curtea Constitutionala asupra hotararii Senatului de validarea a listei noilor membri CSM. Desigur intrebarea presedintelui ICCJ  cu privire la temeiul legal al unei asemenea amanari a fost privita doar ca un moft pentru cei focusati  exclusiv asupra declaraţiilor publice ale presedintelui tarii si nu asupra posibilitatii de punere in practica a acestora.

In fine cu sau fara voia unora, alegerile au avut loc.

Latura noua si reformista a CSM si-a adjudecat o victorie fara emotii, cei care au votat pentru schimbare fiind majoritari. A fost exprimat insa si un vot nul. Cel care a ales sa procedeze astfel pare o persoana indecisa asezata in cel mai important for decizional al justitiei, fapt ce nemultumeste orice magistrat care a votat sau chiar  parlamentar care a ales sa trimita o voce a societatii civile in CSM.

S-a spus despre societatea civila ca a avut o prezenta pasiva, vecina cu indiferenta, in vechiul CSM. Probabil ca dorind sa schimbe lucrurile, unul din noii membri ai societatii civile din CSM a inteles sa isi exprime nemultumirea fata de programul noului presedinte pentru singurul motiv ca nu se regasea in acesta. Sa fi confundat acest membru notiunea de scop cu cea de mijloc? Sa nu inteleaga ca participarea societatii  civile in CSM nu este scopul  ci  mijlocul prin care apararea independentei justitiei se realizeaza ? Societatea civila trebuie sa aiba ea insasi un proiect propriu cu scopuri clare, bine definite in noul CSM si obligatoriu sa se alature celorlalati membri magistrati  in activitatea de imbunatatire a legii, a eficientizarii actului de justitie a apararii si promovarii integritatii magistratilor.

E important insa ca incepe o noua viata in justitie care se va face vizibila treptat. Va fi  o perioada grea si tulbure din multe puncte de vedere. Noul CSM trebuie sa-si gaseasca in interiorul sau echilibrul si nu va fi usor pentru ca pentru prima oara este vizibil faptul ca exista doua generatii cu viziuni diferite, uneori chiar antitetice asupra rolului pe care il are CSM-ul. Ambele orientari vor fi uneori socate de modul de gandire si de reactie al celeilalte. Totusi e absolul obligatoriu sa gaseasca calea de mijloc a intelegerii si a comunicarii pentru ca altfel nu vom face decat sa ii ajutam cu mana noastra pe cei care spun demult ca CSM trebuie redus la tacere intrucat ar fi ineficient si chiar sunt in cautare de parghii constitutionale pentru a-si pune in practica planul de anihilare.

Un CSM puternic presupune in primul rand un corp profesional echilibrat. Cei cu experienta unui alt mandat trebuie sa inteleaga nevoia magistratilor de schimbare, in sensul unei mai bune si mai naturale comunicari cu acestia, a unor masuri egale pentru toti, a unei transparente mult mai accentuate in ceea ce priveste hotararile legate de cariera magistratilor.

Sunt probleme spinoase care trebuie sa primeasca un raspuns legislativ cum ar fi raspunderea materiala, disciplinara a magistratilor, situaţia asimilaţilor, situaţia detaşaţilor, a transferurilor, supraincarcarea la nivelul unor instanţe si cu privire la toate acestea CSM trebuie sa aiba o pozitie clara si coerenta in interesul profesiei.

Dar acestea tin inca de viitor.

Deocamdata asteptam hotararea Curtii Constitutionale care va clarifica constitutionalitatea hotararii de validare de catre Senat a noilor membri CSM, iar efectele unei eventuale admiteri sunt greu de anticipat, in lipsa oricarui precedent similar. Oricum, este evident ca nu se pot invalida candidaturi legale si necontestate, astfel incat sa fie aruncat practic in aer intregul CSM, cu tot sistemul de justitie, pana la eventuale noi alegeri. Este insa posibil sa se declare neconforme cu Constitutia doar anumite candidaturi si efectele sa le vizeze doar pe acestea, in mod individual.

Se spune ca e foarte important felul in care faci primul pas pentru ca el capteaza atentia intotdeauna. Din acest punct de vedere pot spune ca noul presedinte CSM, judecatorul Horatius Dumbrava a facut un prim pas incurajator pentru cei care au asteptari mari si reformiste de la CSM.

In primul rand si-a inceput declaraţia multumind colegilor magistrati ceea ce cu siguranta a contat pentru cei care erau obisnuiti sa fie in genere ignorati de anumite sfere.

Apoi a lansat declaratia de integritate – gest unic în istoria CSM – si a cerut asumarea acesteia de toti membri CSM.  El propune tuturor membrilor sa isi dea demisia din  functiile de conducere pe care le ocupa in instante si parchete, sa demisioneze sau să se suspende din asociatiile din care fac parte, sa nu candideze pentru nici un fel de functii de conducere sau de executie, inclusiv  la ICCJ atâta timp cat exercita functia de membru permanent in CSM, sa voteze deschis si sa nu favorizeze in vreun fel instantele sau parchetele de la care au venit in CSM.

Unii pot considera ca o asemenea renuntare la un drept conferit de lege e inutila, chiar nelegala, ar merge mai departe spunand ca e discriminatorie, inpiedicand un magistrat sa promoveze in cariera doar pentru ca e membru CSM.

Adevarul este ca daca privim rolul esential al CSM in aceste situaţii e evident ca exista un conflict de interese.

Astfel, concursurile de promovare in functii de conducere si de executie sunt organizate prin INM, aflat in coordonarea CSM, iar numirea comisiilor de organizare si de desfasurare a acestora, precum si validarea lor se face de  CSM. Apoi, interviul pentru promovarea la ICCJ se da in fata CSM care decide, fara nici o alta formalitate daca admite sau respinge cererea. Este evident ca exista cel putin un conflict de interese la mijloc in asemenea situatii si, chiar in lipsa oricarei incercari de influentare, membrii CSM vor avea o cu totul alta atitudine psihica fata de un coleg aflat in fata unei promovari decat atunci cand apreciaza candidatura cuiva din afara CSM. Apoi, e foarte important ca aceste promovari sa aiba un scop concret, acela de a desfasura efectiv activitate la instanţa unde s-a promovat si nu doar pentru a bifa urcusul pe o noua treapta profesionala.

Desigur legea nu poate impune o  asemenea declaratie, insa cel care si-o asuma si o respecta da dovada de de integritate, transparenta si respect a colegilor, dintr-o postura in care ar putea fi lesne supus suspiciunilor de a beneficia in mod facil  de anumite privilegii. Cel care are greutati in a-si asuma o asemenea declaratie ar da dovada de imposibilitate de a se dezlipi de posibilitatea obtinerii unor privilegii in timpul mandatului si risca sa devina dependent de ele.

O declaratie de integritate asemanatoare ar trebui, poate, sa fie asumata la inceput de drum de fiecare magistrat, odata cu depunerea juramantului dupa numirea in functie. De fapt, judecatorul ar trebui sa dea o declaratie fundamentata pe respectarea celor trei i consacrati in Principiile de la Bangalore privind conduita judiciara:sa se declare Independent atat sub aspect individual cat si institutional, Impartial exercitandu-si indatoririle judiciare fara favoruri, subiectivism si prejudecati si Integru adoptand o conduita adecvata, chiar ireprosabila, pentru orice observator rezonabil.            Desigur, o declaratie de integritate nu ne va transforma peste noapte in magistrati perfecti, insa cred ca odata asumata in mod public si cu seriozitate o astfel de  declaratie, ne-ar ajuta sa  constientizam in fiecare moment al existentei noastre, indatoririle pe care le avem si ne-ar ajuta sa ne exercitam profesia exclusiv in interesul justitiei, lasand deoparte interesul propriu.

Consider ca aceasta declaratie de integritate a noului presedinte CSM este un gest simbolic important, care trebuie inteles  la reala sa valoare si care odata asumat de toti magistratii de buna credinta va duce la reconstruirea acestei profesii din interior.Daca asezam la temelia noului edificiu aceste principii fundamentale, asumate benevol, vom putea construi o magistratura puternica si independenta, demnă de a fi asezata intre cele trei puteri ale statului,egala cu celelalte si capabila sa tina balanta echilibrata in vremurile grele, de criza.

Sunt convinsa ca nu doar noul presedinte CSM dar si multi judecatori si procurori care ii impartasesc idealurile si scopurile sunt dispusi sa-si asume  aceasta declaratie de integritate.Nu-i asa?

 

 

Scrie un comentariu

Filed under integritate

Mica reforma in materie civila. O analiza a noilor reglementari din perspectiva practicienilor

Un sistem judiciar in care omul care apeleaza la actul de justitie sa poata previziona clar costurile procesului, durata acestuia si sansele de castig, adica riscurile si avantajele pe care si le asuma, ar insemna o normalitate si o stabilitate pe care ne-o dorim cu totii, judecatori si justitiabili, deopotriva.

Se simte deci necesitatea realizarii unei reforme profunde in justitie si care presupune, in primul rand, o legislatie simpla, coerenta, previzibila si stabila, care sa asigure practicienilor dreptului parghii eficiente si rapinde de realizare a drepturilor si obligatiilor procesuale, iar justitiabililor o oglinda clara a ceea ce ii asteapta angrenandu-se intr-un proces in fata instantelor civile.

Primul pas a fost facut, e drept si sub lupa si presiunea organismelor internationale care ne monitorizeaza in interesul nostru, respectiv reinnoirea codurilor de procedura civila si de procedura penala, dar si a codului civil si a codului penal.

Aceasta reinnoire este o necesitate impusa de realitati sociale actuale la care si sistemul de drept are obligatia de a se adapta. Adaptarea insa nu se poate realiza fara un real studiu de impact si fara o asigurare de resurse care sa ajute sistemul judiciar sa faca fata noilor realitati. Fara resurse umane, materiale, tehnice, fara o pregatire temeinica si prealabila a magistratilor, dar si a personalului auxiliar pentru a face fata profesionist schimbarii, legile tiparite vor ramane, asa cum s-a mai intamplat, doar simple forme fara fond.

Pentru ca intrarea in vigoare a codurilor presupune adoptarea unor legi care sa asigure aplicarea lor, ceea ce necesita din nou timp, s-a simtit nevoia luarii unor masuri urgente si eficiente pentru accelerarea procedurilor judiciare si care sa fie, oarecum, un fel de anticamera pregatitoare in trecerea la noile coduri.

In expunerea de motive a legii micii reforme legiuitorul contureaza tocmai aceasta idee a necesitatii adoptarii unor proceduri cu efecte imediate in pregatirea pentru implementarea codurilor si care sa faciliteze eficientizarea procedurilor judiciare si solutionarea cu celeritate a proceselor.

I. Norme de procedura in materie civila menite sa accelereze si sa eficientizeze procesul civil

A. Elementele cererilor adresate instantei – noi metode de comunicare intre instanta si justitiabili

O mare parte a dispozitiilor Legii nr. 202/2010 [1] vizeaza modificari ale Codului de procedura civila si incurajeaza accelerarea procedurilor judiciare prin introducerea in comunicarea dintre justitiabili si instanta a unor mijloace de comunicare rapide si moderne, cum ar fi telefon, fax si e-mail.

In acest sens a fost modificat art. 82 alin. 1 C. pr. civ., articol ce reglementeaza elementele esentiale pe care trebuie sa le contina orice cerere formulata in fata instantei, respectiv nume/denumire, domiciliu/resedinta, obiect si semnatura, elemente la care legiuitorul adauga si alte date “de identificare a mijloacelor de comunicare utilizate intre parti, precum numarul de telefon, numarul de fax, adresa de posta electronica sau alte asemenea”.

Se impune deci ca, pentru o comunicare eficienta si rapida, cererile formulate prin avocat si pe care acesta in general isi pune antetul cu datele de identitate sa cuprinda si numarul de fax, de telefon, adresa de e-mail functionala a acestuia. Desigur, in egala masura, si partile neasistate de avocat vor putea trece aceste date in cerere.

Teza a doua a art. 82 alin. 1 C. pr. civ. este reluata si in cuprinsul altor articole, cum ar fi art. 112, care reglementeaza elementele pe care le contine cererea de chemare in judecata, atat la pct .1, la elementele de identificare ale partii care formuleaza cererea si la pct. 2, la cele ale reprezentantului acesteia, cat si la ultimul alineat care vizeaza numele si adresa martorilor propusi.

Acest ultim aspect este foarte important de retinut si respectat deoarece, in practica, adesea un motiv al tergiversarii cauzelor este lipsa numelui si adresei martorilor care se doreste a fi incuviintati. De cele mai multe ori partile indica generic in cerere ca solicita proba cu martori; or, daca partea ii indica clar si fara echivoc in cuprinsul cererii de chemare in judecata, acestia vor putea fi incuviintati si apoi citati, chiar in lipsa partilor legal citate si vor putea fi citati si prin mijloacele de comunicare rapide: telefon, e-mail, fax, daca se impune.

De asemenea art. 82 alin. 1 C. pr. civ. este reluat si in cuprinsul art. 115 care reglementeaza continului intampinarii, atat la pct. 1, la elementele de identificare ale paratului, cat si la ultimul alineat care vizeaza numele si adresa martorilor propusi in dovedirea apararilor invocate.

Indicarea acestor elemente in toate cererile adresate instantei are drept scop o comunicare rapida intre instanta si justitiabili in cazul in care se impune citarea de urgenta si in termen scurt a partilor pentru administrarea unor probe sau chiar pentru comunicarea unor acte de procedura.

De altfel chiar fara o norma expresa in acest sens existau si pana acum instante care apelau la citarea prin nota telefonica a petentului, de exemplui in materia cererilor necontencioase, privind infiintarea asociatiilor si fundatiilor, si cand se impunea depunerea cu celeritate a anumitor scripte.

Temeiul legal din Codul de procedura civila era art. 86 alin. 3 teza finala care permite comunicarea tuturor actelor de procedura din oficiu si prin alte mijloace ce asigura transmiterea textului actual si confirmarea primirii acestuia.

Desigur, nu se intelege ca procedura de citare se transforma din citare prin agent procedural in citare prin telefon sau fax, dar se asigura si folosirea acestor mijloace de comunicare rapida, in masura in care ele sunt la dispozitia tuturor partilor si a instantei.

Aceasta citare a partilor prin mijloace moderne ar permite practic citarea partilor in termen foarte scurt si aplicarea art. 1321, nou introdus si profund mediatizat, care reglementeaza judecarea cauzelor de la o zi la alta.

Practic, textul de lege, in naivitatea lui, impune judecatorului sa judece cauzele de la o zi la alta in termene scurte si doar cand considera necesar sa acorde termene mai lungi. Mai mult, transfera catre judecator obligatia de a verifica temeinic procedura, mai ales in cazul folosirii noilor mijloace moderne, cand de fapt verificarea procedurii este o atributie a grefierilor supervizata, desigur, de judecator.

Textul de lege ar putea fi in mod efectiv aplicat doar daca instantele ar dispune de resurse materiale si umane suficiente, adica de un numar mai mare de grefieri specializati, de spatii mai mari si de judecatori mai multi.

Or, pana atunci, textul ramane o simpla lozinca de campanie electorala, o teorie a formelor fara fond, care incearca in mod insidios sa puna in sarcina judecatorului o responsabilitate pe care celelalte puteri ale statului, care au obligatia de a asigura un suport financiar si logistic adecvat pentru functionarea justitiei, nu sunt capabile sa si-o asume.

B. Temenul in cunostinta, citarea si preschimbarea termenului de judecata

Un alt aspect esential vizeaza modificarea dispozitiilor care reglementeaza termenul luat in conostinta.

Astfel, potrivit art. 153, in noua sa forma, are termen in cunostinta:

1. partea care a depus cererea personal sau prin mandatar si a luat astfel termen in cunostinta. Aceasta prevedere nu este aplicabila in acest moment avand in vedere faptul ca introducerea cererii in sistemul informativ ECRIS are loc dupa preluarea tuturor cererilor, astfel incat se emit citatii inclusiv pentru cel care depune cererea personal sau prin mandatar.

2. partea care a fost prezenta ea insasi personal sau printr-un reprezentant al ei. In noua formularea a textului s-a eliminat sintagma care putea crea incertitudini si care se referea la luarea termenului in cunostinta si de un madatar neimputernicit cu dreptul de a lua termen in cunostinta.

3. cel caruia, personal sau prin reprezentant legal sau conventional, i s-a inmanat, pe baza de semnatura de primire, citatia, pentru unul din termenele de judecata.

Rezulta deci ca atunci cand partea, persoana fizica, semneaza personal pentru primirea citatiei, sau, in cazul minorului sub 14 ani, citatia este semnata de reprezentantul legal al acestuia, sau daca partea isi alege domiciliul procesual la avocatul care il reprezinta in proces si acesta personal semneaza citatia, se va considera ca partea are termen in cunostinta. De asemenea, in cazul persoanelor juridice, pentru a exista termen in cunostinta, citatia trebuie sa fie preluata de reprezentantul legal sau conventional al  acesteia, astfel incat se vor putea naste discutii in practica, in ce masura o semnatura a persoanei abilitata cu preluarea corespondentei va putea fi luata in calcul pentru termenul in cunostinta pentru persoana juridica. Totusi, de cele mai multe ori persoanele juridice preiau corespondenta, inclusiv citatiile, prin secretari sau alte persone abilitate in acest sens. Mai mult, art. 91 C. pr. civ. prevede ca inmanarea citatiei si a tuturor actelor de procedura se poate face persoanei insarcinate cu preluarea corespondentei, care isi va arata clar numele, prenumele, calitatea. Se poate deduce din acest text ca insasi legea prezuma un mandat, adica o reprezentare conventionala din partea persoanei juridice, atunci cand, in numele si pentru aceasta, se face comunicarea actelor de procedura persoanei insarcinate cu preluarea corespondentei, deci termenul in cunostinta se poate prezuma si in acest caz.

Mai mult pentru o corelare a acestei noi dispozitii cu mentiunile din citatie, s-a introdus, la art. 88 alin. 1, pct. 51, o precizare care informeaza partea asupra faptului ca preluarea citatiei, personal sau prin mandatar legal sau conventional, prezuma ca partea are termen in cunostinta pentru toate termenele de judecata ulterioare celui cu privire la care a fost citata. Se creeaza aici o obligatie legala in sarcina instantei care emite citatia, de a  informa partea asupra consecintelor pe care le atrage aplicarea semnaturii, personal sau prin reprezentant legal sau conventional, asupra citatiei. Lipsa acestei mentiuni din citatie nu va putea insa da dreptul partii de a se prevala de necunoasterea legii.

Mai mult, deoarece mentiunile din cuprinsul citatiei sunt expres prevazute de lege s-a introdus un nou text art. 88 alin 1 pct. 52 care va permite citarea partilor si cu alte mentiuni prevazute de lege, aceasta norma generala fiind binevenita, de exemplu, pentru a putea cita partile cu mentiunea ca vor putea apela la mediere pentru solutionarea cauzei cu care au investit instanta.

Totusi, eficienta practica a acestei reglementari depinde in mod direct de modul in care agentul procedural intelege sa aplice dipozitiile legale privind citarea.

Astfel dispozitiile art. 92 prevad ca citatia se comunica personal celui citat care semneaza de preluare, iar daca nu vrea sa primeasca sau daca, primind-o, refuza sa semneze, agentul procedural, in prima situatie, lasa citatia in mana destinatarului si va incheia un proces verbal, iar in a doua va afisa citatia pe usa locuintei acestuia incheind un proces verbal.

De asemenea, alin 3 al art. 93 reglementeaza toate diligentele pe care trebuie sa le faca agentul procedural in cazul in care persoana citata nu este gasita acasa, respectiv de a lasa citatia unor membri de familie sau administratorului, portarului cladirii si numai cu caracter absolut subsidiar se reglementeaza procedura prin afisare pe usa locuintei celui citat.

De asemenea, in cazul persoanelor juridice, art. 921 chiar interzice ca principiu citarea prin afisare, permitand-o doar daca exista un refuz de primire a citatiei sau daca se constata lipsa oricarei persone la sediul acestora.

Cu toate ca legea este clara in privinta caracterului exceptional si subsidiar al citarii prin afisare pe usa locuintei/a sediului persoanelor fizice si juridice, in majoritatea covarsitoare a situatiilor persoanele sunt citate prin afisare, deoarece nu exista o modalitate de control sau de sanctionare a agentilor procedurali pentru eludarea legii in acest fel si nici nu exista agenti procedurali ai instantei, in general citatiile fiind comunicate prin posta, agentii postali tratandu-le ca pe niste scrisori, aruncandu-le, in general, direct in cutia postala a partii citate, fara a face nici un demers pentru a o gasi. Mai mult, se aduce atingere si vietii private a persoanelor atunci cand citatiile sau chiar hotararile comunicate se lasa undeva la vedere, in afara cutiilor postale, sau, mai rau, aruncate pur si simplu pe casa scarii imobilului.

De aceea, pentru ca termenul in cunostinta prin preluarea citatiei de catre destinatar sa fie o norma cu un impact pozitiv asupra procedurilor judiciare se impune o educare a agentilor procedurali in spiritul respectarii legii si, eventual, gandirea unui sistem sanctionator.

Cat priveste preschimbarea termenului de judecata art. 153 alin. 3 a suferit o modificare ce avantajeaza judecarea cu celeritate a cauzei, deoarece nu mai impune citarea partilor la judecarea cererii de preschimbare. Cererea de preschimbare se va solutiona de completul de judecata investit cu solutionarea cererii pe fond, in camera de consiliu, fara citarea partilor, la cerere, dar si din oficiu, daca instanta va considera ca se impune. Mai mult, se renunta si la teza finala a textului, care impunea ca cererile de preschimbare sa fie solutionate de presedintele sau vicepresedintele instantei inainte de primul termen de judecata, text care nu mai avea aplicabilitate demult in practica, dar care nu fusese niciodata abrogat, intrucat preschimbarea termeneului de judecata inantei de primul termen se facea tot de completul investit cu judecarea fondului, dar in baza dispozitiilor din regulamentul de organizare al instantelor, cu ignorarea dispozitiilor nepractice din cod, la care acum s-a renuntat. Mai mult, odata cu preschimbarea termenului, pentru celeritatea cauzei, instanta va putea cita partile pentru termenul preschimbat potrivit art. 1321 alin. 2, adica prin telefon, fax sau posta electronica pentru judecarea de urgenta a cauzei.

Preschimbarea din oficiu a termenului de judecata se va putea face de instanta ori de cate ori se va constata ca, fata de natura cererii si obiectul acesteia, se impune luarea unor masuri urgente pe care repartizarea aleatorie nu a putut sa le aiba in vedere, dar si in cursul judecarii cauzei cand intervin motive obiective si pertinente care impun judecarea cu celeritate. Totusi, trebuie avut in vedere si gradul de incarcatura al instantei si al judecatorului si de care va depinde in mod obiectiv posibilitatea preschimbarii efective a termenului de judecata initial acordat.

C. Comunicarea actelor de procedura

In prezent, obligativitatea partilor de a comunica instantei cat si celorlalte parti toate inscrisurile pe care isi fundamenteaza cererile si apararile rezulta si din dispozitiile art. 112 pct. 5 C. pr. civ., care impun celui care formuleaza cererea de chemare in judecata sa depuna cererea in atatea exemplare cate parti sunt, inclusiv unul pentru instanta, precum si sa anexeze cererii copii cerfitificare de pe inscrisurile probatorii pentru comunicare cu toate partile.

Reglementarea nu contine insa o sanctiune care sa poata fi aplicata partii care nu se conformeaza si de cele mai multe ori partile se multumesc sa comunice un singur exemplar din acte doar instantei, invocand faptul ca si partea adversa le cunoaste si le detine.

Astfel, doar teoretic dispozitiile art. 861 aduse de noua lege reprezinta o accelerare a procesului in masura in care acest text permite comunicarea actelor intre parti direct, daca sunt asistate/reprezentate de avocati sau consilieri juridici comparativ cu textul art. 86, care permite comunicarea actelor de procedura doar prin agentii procedurali ai instantei sau alt salariat al acesteia.

In practica insa aceasta comunicare, atunci cand se face, are loc direct intre parti in fata judecatorului, in sedinta publica si este consemnata in incheiere. Comparativ cu aceasta practica, obligatia partilor de a face mentiunea pe actele depuse la dosar ca si-au comunicat reciproc inscrisurile este o forma de a complica lucrurile. Mai mult, se lasa nerezolvat un alt aspect esential, lipsa unei sanctiuni clare care sa permita judecatorului sanctionarea incalcarii unei asemenea obligatii. Dispozitia insa poate fi si avantajoasa atunci cand una dintre parti nu se conformeaza dispozitiei instantei de a depune interogatoriul persoanei juridice in termenul fixat, iar acesta nu este comunicat celeilalte parti pana la termenul urmator. Legea noua ofera posibilitatea partilor de a-si comunica direct intre termene interogatoriul si chiar si alte inscrisuri, astfel incat nu se pierde timp prin nedepunerea acestora in timp la instanta in vederea comunicarii prin agenti procedurali.

D. Accesul la bazele de date

Art. 862 C. pr. civ., nou introdus, ar putea ajuta in mod substantial activitatea instantei in sensul solutionarii cererilor cu celeritate, dar numai in cazul in care se va pune la punct un sistem clar si coerent care sa permita unor agenti, educati in acest sens, ai instantei, de principiu grefieri specializati, accesul direct la bazele de date electronice ale institutiilor si autoritatilor publice.

Astfel, accesul la baza de date a SEIP permite verificarea rapida a ultimului domiciliu al unei parti, fara sa se mai emita adrese si fara sa se piarda cel putin 2 termene de judecata cu demersuri scriptice.

La fel, accesul la baza de date a Registrului Comertului permite accesarea imediata a datelor privind ultimul sediu si situatia juridica a personelor juridice participante in proces.

Situatia de carte funciara a imobilelor dintr-un litigiu se va putea verifica printr-un acces direct al instantei la baza de date ale OCPI, iar accesul la bazele de date ale primariilor permite instantei sa verifice situatia achitarii taxelor si impozitelor locale ale contribuabililor.

Desigur, nu trebuie inteles ca acest acces la bazele de date va transfera obligatia ce revine partilor de a administra probe in procesul civil si de a-si dovedi pretentiile, catre instante, insa ofera totusi instantei posibilitatea de a face verificari din oficiu, atunci cand celeritatea cauzei o impune.

E. Procedurile prealabile obligatorii

Art. 109 C. pr. civ. sufera si el adaugiri in sensul ca se prevede, pe de o parte, ca procedurile prealabile reglementate de lege sunt obligatorii, iar pe de alta parte, ca neinvocarea acestora de catre parat, prin intampinare, atrage dupa sine decaderea partii din dreptul de a le mai invoca.

Astfel, in cazul in care se introduce o cerere prin care se formuleaza pretentii comerciale, fara insa a se parcurge procedura prealabila a concilierii directe, reglementata de art. 7201 C. pr. civ., iar paratul nu opune o asemenea exceptie chiar prin intampinarea depusa in termen legal, nu va mai putea invoca acest aspect ulterior, iar instanta va judeca cererea, fara insa a o putea respinge ca prematura in lipsa concilierii directe. La fel si in cazul altor proceduri prealabile.

Textul nu este insa intotdeauna binevenit, deoarece daca in unele cazuri procedurile prealabile sunt doar simple forme de tergiversare a solutionarii unor diferende si nu sunt folosite pentru a stinge efectiv litigiul pe cale amiabila, in alte cazuri, exista litigii ce s-ar putea solutiona pe cale extrajudiciara, iar acest text ar putea incuraja eludarea acestor mijloace impuse de legiuitor tocmai pentru degrevarea instantelor si solutionarea acestor conflicte pe care amiabila.

De asemenea, se introduce o noua obligatie prealabila: in cazul procedurilor succesorale partile sunt obligate sa depuna o incheiere emisa de notarul public privind evidentele succesorale prevazute de Codul civil sau alte legi, iar spre deosebire de alte proceduri prealabile, depunerea acestei incheieri poate fi ceruta de instanta din oficiu.

Practic nu vorbim de o procedura prealabila obligatorie, ci doar de o verificare prealabila a registrelor notarilor publici finalizata cu pronuntarea unei incheieri si pe care instanta o poate cere si din oficiu, dar care insa nu obliga partile sa procedeze, in prealabil, la un partaj pe cale notariala.

Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale [2] reglementeaza, in art. 43, registrul de succesiuni, in care se inregistraza dosarele succesorale, iar consultarea acestui registru ajuta notarii sa evite formarea unui nou dosar succesoral daca exista deja unul format in cauza. Pozitia din acest dosar se inchide prin eliberarea certificatului de mostenitor. Totodata, art. 45 din aceeasi lege reglementeaza registrele de renuntari la succesiune, ce se tin de un singur birou notarial pentru intreaga circumscriptie teritoriala a unei judecatorii in care defunctul si-a avut ultimul domiciliu. In aceste registre se trec toate declaratiile de renuntare, cat si cele de acceptare sub beneficiu de inventar, iar in opisul de renuntari se trece numele si prenumele persoanei care a renuntat la succesiune sau a acceptat-o sub beneficiu de inventar. Exista si un registru de evidenta a termenelor succesorale in care sunt evidentiate sedintele si solutiile din procedurile succesorale notariale, iar registrele de depozite cuprind mentiuni referitoare la inscrisuri, documente si valori mentionate in procesele verbale de inventariere a bunurilor succesorale pe care notarul public a incuviintat sa le pastreze la biroul sau.

Practic, verificarea acestor registre permite judecatorului sa constate daca a existat sau daca exista o procedura notariala succesorala in curs, modul in care a fost finalizata, daca exista acte de renuntare expresa sau de acceptare expresa sau sub beneficiu de inventar a succesiunii sau daca exista in evidentele notarilor publici inscrisuri, documente sau valori ce fac parte din masa partajabila.

F. Expertizele

Noile reglementari aduc modificari si in privinta modului de administrate eficienta a probei cu  expertiza judiciara.

Astfel, art. 201 alin. 1 C. pr. civ. a fost modificat astfel incat ofera posibilitatea instantei de a convoca expertii in camera de consiliu, dupa ce acestia au fost numiti si dupa ce obiectivele au fost stabilite, cerandu-le sa se pronunte asupra costurilor estimative ale expertizei si a duratei de timp necesara pentru efectuarea acesteia. Mai mult, la aceasta convocare sunt citate si partile, iar pozitia lor se consemneaza in incheiere, fiind aplicabile si dispozitiile art. 213 alin. 2 C. pr. civ., care permit instantei ca, la cererea expertilor, sa mareasca onorariul expertului prin incheiere executorie.

Aceste reglementari au nascut deja controverse in practica. Astfel, pe de o parte ele pot fi un avantaj deoarece citarea expertului in camera de consiliu, imediat dupa numirea sa, poate ajuta instanta sa elucideze aspecte stringente, cum ar fi existenta sau nu a specializarii expertului in domeniul supus expertizei. Exista astfel in practica situatii in care abia dupa efectuarea expertizei se pune in discutie existenta acestei specializari, iar expertiza trebuie refacuta. De asemenea, in lipsa unor tarife minimale orientative, instantele stabilesc pe baza unor criterii proprii fiecarui judecator, tariful expertizei, iar ascultarea expertului cu privire la acest tarif si a argumentelor acestuia, ar fi utile pentru instanta pentru a stabili o suma echitabila si pentru crearea unei practice unitare in acest domeniu. De asemenea, instanta impune expertului sa depuna lucrarea cu cinci zile inainte de urmatorul termen fixat, iar mai apoi, dupa o revenire cu adresa la expert, se aplica in general amenzi expertului fata de nedepunerea expertizei, motivate de tergiversarea actului de justitie. Stabilirea unui termen pentru depunerea expertizei in acord cu expertul ar fi benefica atat pentru instanta, care pana la depunerea expertizei ar putea administra alte probe, cat si pentru expert care ar putea evita sa i se aplice amenzi.

Totusi, chemarea expertului in camera de consiliu produce si impedimentul consumarii unui timp in plus cu probleme administratice in conditiile in care atat expertii cat si judecatorii sunt supraaglomerati. Astfel, faptul ca dupa incuviintarea expertizei, expertul este chemat in instanta sa dea explicatii, va consuma din timpul sau care trebuie dedicat efectuarii expertizei, mai mult, din intalnire avute cu unii experti la nivelul judecatoriilor, a reiesit ca nu pot estima nici valoarea orientativa si nici timpul necesar efectuarii unei expertize, ceea ce insa este greu de acceptat. S-ar impune cu siguranta stabilirea unor tarife orientative pentru diferite tipuri de expertize pentru a se evita arbitrariul dintr-o parte sau alta.

Mai mult, nu se reglementeaza aspecte strigente in materia expertizei, cum ar fi crearea pentru experti a unui statut independent si nu unul subordonat, atragerea expertilor printr-o reglementare avantajoasa si eficienta a expertizelor judiciare pentru marirea numarului de experti, crearea unei legislatii previzibile in privinta costurilor expertizei si a modului de decontare a acestora, dar si o responsabilizare a expertilor pentru expertizele neconcludente sau gresite, care pot provoca noi si noi procese pe rolul instantelor si pot prelungi nejustificat procesele in curs prin numeroase reveniri cu lamuriri la expert.

G. Rolul activ al judecatorului

Modificarile aduse art. 129 C. pr. civ. sunt menite sa confere judecatorului un rol activ mai accentuat si mai bine conturat, dar, in acelasi timp, interzic ca pe viitor, in caile de atac, o hotarare judecatoreasca sa fie casata de instanta de control judiciar pentru lipsa de rol activ; practic noul art. 129 alin. 51 C. pr. civ. interzice chiar si invocarea de catre parti a omisiunii instantei de a ordona probe pe care ele nu le-au cerut.

Intr-adevar, este o sarcina excesiva a impune judecatorului sa aiba un rol activ mai accentuat in administrarea probatoriului decat insasi partea care doreste realizarea unui drept sau apararea lui. Astfel, au existat situatii in practica in care instanta a pus in discutia partilor necesitatea efectuarii unei expertize in cauza, dar acestea au refuzat din lipsa unor lichiditati financiare, iar ulterior, in caile de atac, hotararea instantei de fond a fost casata pentru lipsa de rol activ, in sensul ca se impunea efectuarea unei expertize. La fel, si in cazul introducerii unei parti in cauza sau a necesitatii precizarii unor actiuni, instanta le poate pune in discutie, dar nu poate ea, insasi, din oficiu, introduce alte parti in cauza, chiar daca considera ca ar fi util, si nici nu poate ea, insasi, reformula o actiune, pentru ca ar incalca principiul impartialitatii si al judecarii cauzei in limitele in care a fost investita. Desigur, instanta trebuie sa interpreteze vointa partilor si sa constate caror reglementari legale li se circumscrie aceasta vointa si sa judece ca atare in lipsa unor temeiuri de drept indicate de parte si care nu sunt obligatorii. Daca insa actiunea putea fi formulata si altfel, iar aceasta alta forma, argumentatie sau invocare a unor texte legale ar putea atrage admiterea actiunii, insa partea a formulat-o astfel incat actiunea se va respinge, instanta nu se poate suprapune aceastei vointe, nu o poate suplini, fara riscul de a-si pierde impartialitatea. Uneori se poate cadea in capcana unui rol activ excesiv pentru a da castig de cauza adevarului juridic, insa, daca acest rol activ duce la incalcarea impartialitatii judecatorului, prin “ajutorul juridic” acordat unei parti, prin reformularea actiunii sale, se poate incalca obligatia de impartialitate.

A casa o hotarare de fond pentru ca instanta nu a largit din oficiu cadrul procesual sau nu a pus in discutie reformularea unei actiuni nu este oportuna si chiar incurajeaza pasivitatea partilor, care trebuie sa aiba disponibilitatea procesului.

Totusi, asa cum rezulta foarte clar din art. 129 alin. 5 prima teza C. pr. civ, chiar daca rolul principal in administrarea probelor revine partilor implicate in proces, instanta are obligatia atat de a cenzura acest probatoriu din perspectiva indeplinirii conditiilor de verosimilitate, pertinenta, concludenta, cat si de a uza de toate mijloacele legale pentru aflarea adevarului.

De aceea, in masura in care instanta nu va fi lamurita cu privire la adevarul dedus judecatii, va putea cere partilor completarea probelor pe aspectele ramase neelucidate.

De asemenea, in masura in care instanta considera necesara in cauza o anumita proba, cum ar fi o expertiza, ea poate dispune efectuarea ei, chiar in ciuda opozitiei partilor, deoarece, odata investita cu o cauza, ea are obligatia de a afla adevarul juridic si nu poate respinge actiunea ca nedovedita pentru ca s-ar face vinovata de denegare de dreptate.

In cazul in care va ordona proba din oficiu instanta va pune in sarcina unei parti sau a ambelor parti obligatia de a achita contravaloarea acesteia in conditiile art. 171 C. pr. civ., nemodificat prin noua lege.

Un alt element important al rolului activ al instantei este indrumarea partilor spre impacarea sau spre realizarea unei intelegeri pe cale amiabila prin tranzactie sau mediere. De aceea, chiar si in cazul in care partile sunt asistate de avocati, instanta poate cere prezentarea acestora in persoana pentru a le invedera avantajele unei intelegeri amiabile.

II. Norme care reglementeaza competenta instantelor civile

A. Obligatia judecatorului de a-si verifica competenta

Art 159 C. pr. civ., in forma sa modificata, defineste clar notiunile de competenta generala, materiala si teritoriala exclusiva, de ordine publica.

Astfel, necompetenta generala presupune o competenta a unui alt organ cu activitate jurisdictionala sau administrativa aflat in afara sistemului instantelor judecatoresti; necompetenta materiala presupune competenta unei alte instante de alt grad, iar cea teritoriala exclusiva presupune o competenta a unei instante de acelasi grad, pe care insa partile nu o pot inlatura.

In fond, esenta textului initial nu s-a modificat, fiind doar definite cele trei tipuri de comepetenta.

Articolul 1591 C. pr. civ., nou introdus, consacra o noua obligatie a judecatorului, aceea de a-si verifica din oficiu competenta generala, materiala si teritoriala si de a consemna in incheiere, la prima zi de infatisare, temeiul legal in baza caruia instanta se declara competenta sa judece cauza.

Aceasta prevedere suscita insa anumite discutii. Astfel, pe de o parte sintagma ”prima zi de infatisare” este interpretata tot de legiuitor in art. 134 din acelasi cod ca fiind aceea la care partile legal citate pot pune concluzii. Deci nu este vorba despre concluzii pe fondul cauzei, ci orice fel de concluzii. Se considera astfel ca pentru a fi la prima de zi de infatisare trebuie indeplinite doua conditii: prima este aceea ca partile sa fie legal citate, iar a doua ca partile sa-si poata exprima punctul de vedere cu privire la orice problema juridica ce urmeaza a fi pusa in discutie, respectiv de a avea aceasta posibilitate, chiar daca nu au exercitat-o efectiv.

In jurisprudenta s-a considerat in general ca nu se poate considera prima zi de infatisare ziua la care partile, desi legal citate, nu au putut pune concluzii, deoarece fie s-a acordat un termen in vederea pregatirii apararii, fie completul de judecata nu era legal constituit sau daca, desi partile au fost legal citate, paratului nu i s-a comunicat cererea de chemare in judecata.

Desigur, in practica, pentru ca instanta sa poata stabili competenta materiala pornind de la criteriul valoric are nevoie sa cunoasca uneori valoarea obiectului cauzei, cum se intampla in cazul unor actiuni in revendicare, anulare, rezolutiune, reziliere, uzucapiune, pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare. Dar, cum valoarea obiectul o indica reclamantul, instanta este conditionata in stabilirea competentei de aceasta pretuire a obiectului facuta de reclamant. Iar in cazul imobilelor, case sau terenuri, se au in vedere, in general, in practica, valorile minimale stabilite de Camera Notarilor Publici.

Adesea insa aceste actiuni sunt introduse la instante fara a fi pretuite si fara a fi timbrate si sunt preluate in acest mod pentru a nu se incalca accesul la justitie, astfel incat, desi la primul termen de judecata, partile legal citate ar putea pune concluzii pe anumite aspecte, totusi, instanta nu are elementele necesare pentru a-si aprecia propria competenta materiala in lipsa indicarii valorii obiectului. De aceea, se impune ca acest articol sa fie interpretat in sensul ca instanta va verifica competenta la termenul la care are elemente suficiente pentru a pune concluzii asupra aspectelor legate de competenta sa materiala, generala si teritoriala, iar pana atunci proroga pronuntarea pe propria competenta pana cand partea va indica valoarea obiectului sau temeiul de drept al actiunii, atunci cand competenta materiala depinda de acest temei. De exemplu, de multe ori partile isi intemeiaza o cerere in despagubiri pe dispozitiile Legii nr. 10/2001, dar la o analiza mai atenta este vorba de fapt despre o actiune in pretentii intemeiata pe dreptul comun prin care solicita despagubiri direct de la stat prin Ministerul Finantelor, tocmai pentru ca Fondul Proprietatea este nefunctional, motiv pentru care au pierdut speranta legitima de a primi despagubiri in temeiul Legii nr. 10/2001, urmand o procedura administrativa, dupa ani de asteptari desarte, desi detin o dispozitie a primarului in care se constata ca sunt indreptatiti la despagubiri.

Un alt aspect este acela ca art. 1591 C. pr. civ. prevede ca stabilirea acestei competente de catre instanta nu impiedica invocarea de catre parti sau de catre judecator a exceptiei de necompetenta, in conditiile alin. 1 si 3. Problema care se pune este aceea ca odata ce instanta si-a stabilit din oficiu competenta in cauza ea nu va putea reveni in conditiile alin. 1 si 3, pentru a-si invoca din oficiu necompetenta, fara a-si asuma riscul de a da doua solutii contrare asupra aceleiasi probleme de drept, respectiv competenta, in acelasi dosar. Mai mult, pe buna dreptate, partea care va invoca exceptia de necompetenta va putea spune ca instanta s-a antepronuntat deja asupra acestui aspect atunci cand si-a stabilit competenta la prima zi de infatisare. Pot exista situatii in care intervine o schimbare a obiectului cauzei si care, pe buna dreptate, necesita schimbarea competentei, dar in rest este greu de evitat aceste contradictii.

Pana acum practica era neunitara in privinta invocarii din oficiu a unei necompetente de ordine privata (mai ales in materia procedurilor necontencioase, unde se prevedea si pana acum ca instanta isi verifica din oficiu comepetenta – unii intelegand ca si-o va declina chiar si in cazul unei necompetente de ordine privata), existand deci situatii cand era invocata din oficiu de instanta necompetenta de ordine privata.

Acum textul de lege este clar; astfel, art. 1591 C. pr. civ. prevede in alin. 1 ca necompetenta generala a instantelor poate fi invocata de instanta din oficiu sau de parti oricand. Este cazul aici al unor organe cu activitate jurisdictionala din afara sistemului instantelor judecatoresti cu atributii conferite de lege. Astfel, de exemplu, in baza art. 60 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila [3], in forma sa modificata, o cerere de anulare, modificare sau completare a unui act de stare civila este de competenta generala a instantei de judecata, respectiv a judecatoriei, insa o cerere de rectificare a actului de stare civila se face pe baza dispozitiei primarului, pe cale administrativa, in baza art. 61 din aceeasi lege; astfel incat, in acest domeniu, instantele au o necompetenta generala. La fel, in cazul modificarii numele pe cale administrativa exista o procedura speciala cu caracter administrativ care nu se poate suprapune peste competenta instantei atunci cand constata sau pronunta o modificare a numelui persoanei, ca efect al schimbarii intervenite in filiatie, in cadrul unei actiuni de divort, de anulare a casatoriei, a adoptiei sau cand numele se schimba la cerere, in urma stabilirii filiatiei minorului si fata de cel de al doilea parinte.

Alin. 2 al art. 1591 C. pr. civ. stabileste ca necompetenta materiala si teritoriala de ordine publica poate fi invocata de parti sau de instanta din oficiu, la prima zi de infatisare, dar nu mai tarziu de inceperea dezbaterilor asupra fondului.

Rezulta, deci, ca in cazul unei necompetente materiale sau teritoriale absolute, exceptia poate fi invocata atat de judecator, din oficiu, cat si de partea interesata, la prima zi de infatisare, dar nu mai tarziu de inceperea dezbaterilor pe fond, in fata primei instante. In cazul in care cauza a fost judecata de o instanta necompetenta material sau teritorial in fond, in caile de atac o asemenea exceptie nu mai poate fi invocata, la fel, nici in cazul unei casari cu trimitere spre rejudecare. In fapt, necompetenta absoluta a instantei se acopera odata cu intrarea in dezbaterile fondului in primul ciclu procesual si discutia asupra acestui aspect nu mai poate fi reluata.

Vor exista insa discutii cu privire la momentul final pana la care se poate invoca exceptia de necompetenta materiala sau teritoriala absoluta, din cauza lipsei unei reglementari precise si a discutiilor jurisprudentiale. Astfel, se va putea considera in unele opinii, pornind de la formularea textului, ca aceasta exceptie se poate invoca doar la prima zi de infatisare, iar, daca la aceasta prima zi de infatisare se ajunge la dezbaterea in fond a cauzei, doar pana la inceperea acestor dezbateri. Este cea mai restrictiva si cea mai periculoasa interpretare, deoarece limiteaza la prima zi de infatisare, o problema foarte importanta de competenta, care nu se mai poate invoca ulterior si ar putea atrage, de exemplu, judecarea fara probleme in prima instanta a unei cauzei de catre judecatorie, desi competenta materiala ar reveni tribunalului sau a curtii de apel.

O alta interpretare posibila si mai larga, dar prin aceasta mai utila, este aceea de a putea invoca aceste exceptii intre momentul primei zile de infatisare si pana la inceperea dezbaterior asupra fondului, pe toata durata procesului, considerandu-se ca legiuitorul a dorit sa indice primul moment si ultimul moment la care se poate invoca exceptia.

Nu in ultimul rand trebuie clarificata sintagma ”inceperea dezbaterilor asupra fondului, care a fost interpretata diferit in doctrina si jurisiprudenta. Astfel, au existat pareri potrivit carora aceasta sintagma coincide cu momentul in care se da cuvantul partilor asupra probelor, dar si pareri care sustin ca aceste dezbateri asupra fondului presupun de fapt incheierea procedurii de administrare a probelor si reflecta momentul in care se termina cercetarea judecatoreasca si se da cuvantul pentru a se pune concluzii asupra fondului cauzei.

Cat priveste necompetenta de ordine privata, ea poate fi invocata doar de parat prin intampinare, iar daca intampinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecata.

Rezulta deci ca, desi judecatorul este obligat sa isi verifice competenta din toate punctele de vedere, in cazul in care necompetenta sa este de ordine privata, nu o va putea invoca, ci doar constata. Concret, in cazul in care, in pretentiile formulate de doi comercianti, unul din Sibiu, altul din Bucuresti, fara nici o legatura cu Oradea, cauza se introduce totusi la Judecatoria Oradea, judecatorul cauzei va constata in cuprinsul incheierii de la prima zi de infatisare ca nu este competent teritorial sa judece cererea, dar ca aceasta necompetenta este una de ordine privata si el nu o poate invoca, astfel incat va trece la judecarea cererii, ceea ce din nou va conferi o nota inedita incheierii sale. Mai mult, daca suntem intr-o situatia in care intampinarea nu este obligatorie va da posibilitatea partii care doreste tergiversarea cauzei sa invoce ea insasi, bazandu-se chiar pe motivarea judecatorului, necompetenta teritoriala de ordine privata.

Odata constatata necompetenta, instanta isi va declina competenta judecarii cauzei in favoarea instantei competente, iar potrivit art. 158 alin. 3 C. pr. civ., modificat, aceasta hotarare nu mai poate fi atacata cu recurs. Desigur, nu se exclude in acest mod posibilitatea nasterii unui conflict negativ de competenta, dar se evita ajungerea la acest conflict prin formularea caii de atac impotriva primei hotarari de declinare.

Si in privinta invocarii exceptiilor de procedura noua lege aduce limitari. Astfel, exceptiile de ordine privata se vor putea invoca doar prin cererea modificatoare sau intampinare, in conditiile art. 115 si art. 132 din cod, iar cele de ordine publica se pot invoca in cursul procesului, dar nu oricand, cum se prevedea pana acum, ci doar in conditiile si cazurile prevazute de lege. De exemplu, asa cum am aratat mai sus, o necompetenta materiala nu se va mai putea invoca in apel sau recurs, dar se va putea ataca incheierea prin care s-a respins exceptia de necompetenta in fond.

B. Cauze judecate in prima si ultima instanta

Potrivit art. 11 C. pr. civ., nou introdus, judecatoriile vor judeca ”in prima si ultima instanta procesele si cererile privind creante, avand ca obiect plata unei sume de bani de pana la 2000 de lei”.

Au existat voci care au considerat ca aceste dispozitii ar aduce atingere dreptului partilor la un proces echitabil, respectiv la un recurs. Notiunea de recurs presupune insa recursul la instanta, respectiv un acces la justitiei, dar nu si o garantie in plus, respectiv o cale de atac impotriva hotararii instantei. Doar recursul, adica apelarea la o instanta, e garantat de art. 6 CEDO, iar nu si recursul la acest recurs. De altfel, instantele judeca si acum in mod irevocabil anumite cereri, cum ar fi somatiile de plata respinse, cererile de abtinere care se admit in cursul procesului si, mai nou, si cererea de declinare a competentei.

Totusi, se pune problema daca aceasta prevedere se poate aplica in cazul unor somatii sau ordonante de plata care sunt reglementate de legi speciale, care deroga de la legile generale si care prevad o cale de atac speciala respectiv o actiune in anulare aflata la dispozitia debitorului in cazul admiterii in tot sau in parte a cererii. Desi legea speciala deroga de la legea generala este totusi ciudat sa admitem ca hotararea pronuntata intr-o actiune in care se analizeaza caracterul cert, lichid si exigibil al unei create poate fi atacata, daca hotararea este de admitere, iar aceeasi hotarare in care se transeaza fondul dreptului, daca aceasta creanta are o valoare de pana la 2.000 lei, ramane irevocabila.

Totusi, aplicand regulile de interpretare, respectiv principiul potrivit caruia legea speciala deroga de la legea generala, se poate considera ca noile dispozitii nu abroga, in lipsa unei prevederi exprese, calea de atac din legea speciala, respectiv cererea in anulare.

Trebuie specificat si faptul ca dispozitia vizeaza doar creante ce au ca obiect plata unei sume de bani si exclude alte obligatii de o asemenea valoarea. Astfel, daca obiectul actiunii formulate este rezolutiunea unui contract de vanzare cumparare si restituirea prestatiilor, iar obiectul este de 2000 lei, hotararea va fi supusa recursului. Daca insa se cere doar obligarea partii la restituirea sumei sau plata pretului de pana la 2000 lei, solutia instantei de fond va fi irevocabila.

Mai mult, obiectul cauzei trebuie privit in intregime, prin insumarea tuturor capetelor principale si accesorii. Astfel, daca din insumarea capetelor principale si accesorii rezulta o creanta ce depaseste 2000 lei, hotararea se va putea ataca cu recurs.

De asemenea, forma initiala a Legii nr. 202/2010 prevedea ca judecarea tuturor plangerilor contraventionale sa aiba loc in prima si ultima instanta la judecatorii.

Fata de pozitia retincenta a instantelor si fata de efectele grave pe care le pot produce asupra celui sanctionat contraventional anumite tipuri de sanctiuni, cum ar fi, de exemplu, cele in materie vamala sau in cazul unor sanctiuni aplicate de garda financiara, legiuitorul a ales, in cele din urm,a o cale de mijloc, prevazand ca se judeca in prima si ultima instanta plangerile contraventionale la judecatorii doar in anumite situatii.

Astfel, s-a introdus art. 118 alin. 31 in O.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice [4], care prevede ca ”hotararea judecatoreasca prin care judecatoria solutioneaza plangerea e definitiva si irevocabila”.

De asemenea, plangerea suspenda executarea de la data formularii sale si pana la data pronuntarii hotararii judecatoresti, iar dupa pronuntarea acesteia, in termen de 15 zile, in cazul respingerii plangerii, contravenientul este obligat sa se prezinte la serviciul de politie rutiera pentru a preda permisul de conducere.

De asemenea, in cazul faptelor contraventionale sanctionate in baza Legii nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice [5], art. 9 se modifica si prevede ca: ”hotararea judecatoreasca prin care judecatoria solutioneaza plangerea e definitiva si irevocabila”.

Rezulta deci ca doar in cazul contraventiilor care vizeaza circulatia pe drumurile publice si incalcarea unor norme de convietuire sociala instantele vor judeca in prima si ultima instanta plangerile contraventionale; in celelalte situatii se mentine calea de atac a recursului in conditiile art. 34 alin. 2, modificat, din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor [6], in 15 zile de la comunicare la sectia de contencios administrativ a tribunalului, iar motivarea recursului nu este obligatorie, motivele putand fi sustinute si oral in fata instantei, iar recursul suspenda executarea.

De asemenea, tot legat de hotararile judecatoresti irevocabile, noua lege abroga art. III din O.G. nr. 212/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru [7] prin care se prevedea comunicarea hotararile judecatoresti irevocabile partilor, astfel incat de la data in vigoare a noii legi, ele nu se vor mai comunica partilor.

C. Limitele judecarii apelului si recursului

In cazul judecarii apelului, art. 297 alin. 1 C. pr. civ. se schimba in mod substantial; astfel, daca instanta de apel constata ca solutia s-a dat fara a se intra in judecarea fondului sau  judecarea fondului s-a facut in lipsa partii care nu a fost legal citata, instanta de apel anuleaza hotararea atacata si va judeca cererea evocand fondul, spre deosebire de textul anterior in care instanta desfiinta hotararea si trimitea cauza spre rejudecare.

In consecinta, regula este apelul devolutiv si, implicit, o noua judecata pe fond in apel in caz de lipsa de procedura sau o judecata pe exceptii care nu presupune intrarea pe fondul cauzei.

Cu titlu exceptional insa acest articol, in teza a II-a, prevede ca atunci cand prima instanta  a judecat cauza fara a intra in judecarea fondului se va putea trimite cauza spre rejudecare o singura data, insa numai daca partile solicita in mod expres luarea acestei masuri in cererea de apel sau intampinare.

Rezulta deci ca trimiterea spre rejudecare nu mai este permisa din oficiu instantei, ci numai daca oricare dintre parti o cere, iar prin acest gest isi asuma o durata mai prelungita a procedurilor judiciare.

Aceeasi este situatia si atunci cand se judeca fara citarea legala a unei parti in primul ciclu procesual si partile cer expres trimiterea cauzei spre rejudecare.

Trimiterea spre rejudecare se va putea face insa doar o singura data, iar instanta de fond trebuie sa respecte dezlegarea data problemei de drept de catre instanta de control judiciar, dar si necesitatea administrarii unor noi probe, atunci cand se prevede expres in considerentele hotararii de casare.

Astfel, daca instanta de apel va constata ca in mod eronat instanta de fond a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active sau pasive sau exceptia tardivitatii sau a prescriptiei si se impune judecarea in fond a cauzei, cu ocazia rejudecarii, instanta de fond, dupa trimitere spre rejudecare, nu va mai pune in discutie din nou aceste exceptii, deoarece acestea sunt aspecte de drept ce au fost dezlegate si solutionate irevocabil. La fel, atunci cand instanta de control judiciar considera ca se impune efectuarea unei expertize, instanta de fond o va dispune chiar impotriva vointei partilor, fiind tinuta de obligatia de a respecta hotararea de casare.

In principiu insa instanta de apel este obligata sa rejudece ea insasi pe fond intreaga cauza ca instanta devolutiva si doar cu caracter exceptional si la cerere, sa trimita spre rejudecare.

De asemenea nu se va mai putea casa o hotarare nici cu trimitere si nici cu retinere pentru lipsa de rol activ a judecatorului in solutionarea cauzei.

In cazul recursului, art. 304 pct. 3 C. pr. civ. este modificat in sensul ca necompetenta instanta de fond nu este motiv de recurs decat in cazul incalcarii unei competente de ordine publica, ce s-a invocat in conditiile legii.

Deci nu este vorba aici de invocarea necompetentei de ordine publica pentru prima data in cererea de recurs, ci de o exceptie de necompetenta de ordine publica, invocata pana la data inceperii dezbaterii asupra fondului, si pe care instanta a respins-o in mod neintemeiat.

Casarea cu trimitere spre rejudecare si in situatia recursului se va putea face doar o singura data atunci cand cererea s-a solutionat fara a se evoca fondul sau in lipsa partii, nelegal citate atat la administrarea probelor cat si la dezbaterea fondului, sau in cazul casarii pentru lipsa de competenta. Dar, la o noua casare, instanta de recurs este cea care va rejudeca cauza in fond, fara a mai putea trimite din nou spre rejudecare. Mai mult, se pot administra orice probe in recurs, potrivit art. 315 alin. 31 C. pr. civ., nou introdus; totusi, aceasta prevedere trebuie coroborata cu art. 305 din acelasi cod care prevede ca in fata instante de recurs se poate administra doar proba cu inscrisuri si interpretata in sensul ca pentru judecarea recursului se vor administra doar insrisuri, insa, dupa admiterea recursului, se va trece la judecarea fondului si se vor putea administra orice probe. Aceasta prevedere pune insa sub semnul intrebarii caracterul de cale de atac extraordinara a recursului, astfel incat, practic, in afara de motivele de casare strict si limitativ prevazute de lege, nu mai exista o alta diferenta intre apel si recurs in materie civila, ambele instante devenind devolutive in caz de casare cu retinere.

III. Norme privind executarea silita

Art. 373 alin. 1 C. pr. civ., in noua sa forma, extinde competenta executorilor judecatoresti de a pune in executare hotarari judecatoresti, de la nivelul judecatoriei, la nivelul intregii curti de apel unde urmeaza sa se faca executarea sau, in cazul bunurilor, a curtii de apel in raza caruia se afla bunul.

Cat priveste competenta instantei de executare, se introduce un nou alin. 3 la art. 373 C. pr. civ., care da in competenta acesteia cererea de incuviintare a executarii silite, contestatia la executare si orice alte incidente aparute in cursul executarii silite, in afata acelora care sunt date prin lege in competenta altor instante.

De asemenea, noua lege prevede un terme de 5 zile de la inregistrarea cererii de punere in executare a hotararii, in care executorul judecatoresc trebuie sa solicite instantei incuviintarea executarii silite.

Noua lege acopera lacunele legii anterioare, fiind clara in privinta procedurii incuviintarii executarii silite a titlului executoriu; astfel, art. 3731 alin. 2 C. pr. civ. prevede ca incuviintare se face o singura data, in camera de consiliu, fara citarea partilor, in cel mult 7 zile de la inregistrarea cererii.

Mai mult, se prevad clar si motivele pentru care instanta va putea respinge o asemenea cerere, si anume:
- neinvestirea titlului cu formula executorie;
- creanta nu este certa, lichida si exigibila;
- titlul cuprinde dispozitii ce nu se pot aduce la indeplinire prin executare silita;
- exista alte impedimente legale.

Legiuitorul impune in noile reglementari un rol activ si executorului care trebuie sa staruie prin toate mijloacele admise de lege pentru realizarea integrala a creantei debitorului sau. Mai mult, acesta il va putea invita in scris pe debitor pentru a-i cere lamuriri cu privire la veniturile pe care le realizeaza si asupra carora se poate face executarea.

In cazul contestatiei la executare, potrivit noii formulari a art. 402 alin. 1 C. pr. civ.. instanta ce judeca contestatia va cere de indata executorului copia certificata a dosarului executional, astfel incat aceasta sa existe la dispozitia instantei la primul termen. Aceasta masura era insa luata si pana acum de multe complete de judecata prin rezolutie.

O prevedere inedita este art. 5781 C. pr. civ., care interzice evacuarea persoanelor intre 1 decembrie si 1 martie a anului urmator, fiind exceptate situatiile in care creditorul face dovada ca, in sensul dispozitiilor legislatiei locative, el si familia sa nu au la dispozitie o locuinta corespunzatoare ori daca debitorul si familia sa au o alta locuinta in care s-ar putea muta. Dispozitia nu se aplica in cazul celor ce au ocupat locuinta pe cai de fapt, fara nici un drept, sau cei care au fost evacuati pentru ca au pus in pericol relatiile de convietuire.

Se pune intrebarea al cui interes legitim se protejeaza prin aceasta limitare adusa dreptului de proprietate? Ce responsabilitate are o persoana fizica privata fata de o alta persoana fizica care nu si-a achitat chiria si acum ocupa fara titlul imobilul celuilalt? Sa fie oare o masura de protectie sociala a statului suportata de particulari? Apoi, nu se clarifica cand, cum si in fata cui trebuie sa se dovedeasca si de catre cine, ca debitorul mai are alt imobil in care sa se mute daca e evacuat sau ca creditorul nu are alt imobil in proprietate in care sa locuiasca, mai ales ca articolul este incident in cadrul procedurii de executare silita.

IV. Divortul

Art. 6131 C. pr. civ., modificat, coroborat cu art. 38 C. fam., modificat, consacra divortul prin acord, indiferent de durata casatoriei sau daca exista sau nu copii rezultati din casatorie.

Initial, instanta va verifica acordul partilor care trebuie sa semneze cererea, apoi va stabili termen in camera de consiliu pentru judecarea cererii.

Art. 6131 C. pr. civ, modificat, face trimitere la primirea cererii de divort prin acord de catre instanta, spre deosebire de art. 613 nemodificat, care reglementeaza primirea cererii de divort de catre presedintele instantei.

Rezulta deci ca, potrivit noii reglementari, cererile de divort se primesc in continuare de presedintele instantei, cu exceptia cererilor de divort prin acord ,care se vor repartiza aleatoriu. Exista insa o neconcordanta, deoarece textul de lege prevede ca judecatorul, primind cererea, va fixa termen in camera de consiliu, insa el nu poate primi cererea decat printr-o repartizare aleatorie, care presupune deja prin sine acordarea unui termen. Un alt termen in camera de consiliu presupune eventual o preschimbare a primului termen acordat la repartizare aleatorie.

Desi in reglementarea anterioara a divortului procedura camerei de consiliu era o exceptie in anumite conditii cand instanta considera oportun, acum in materia divortului prin acord camera de consiliu la divort devine o regula la divortul prin acord, chiar daca exista minori rezultati din casatorie.

De asemenea, in caz de acord, casatoria se va desface prin divort fara a se adminstra probe pe motivele de divort, chiar daca exista copii rezultati din casatorie. In acest caz casatoria nu se va putea desface din vina uneia sau alteia dintre parti. Nu se va putea pronunta divortul prin acord daca o parte e pusa sub interdictie, in mod logic un acord al unui interzis nefiind valabil din punct de vedere juridic.

Divortul prin mediere se poate recomanda de instanta, insa nu este obligatorie prezentarea la mediator decat daca partile accepta propunerea instantei.

Divortul prin acord in cazul in care nu exista minori rezultati din casatorie se va putea pronunta si prin notar public sau ofiterul de stare civila de la locul casatoriei sau a locuintei comune.

Refuzul ofiterului de stare civila sau al notarului public de a desface casatoria nu poate fi atacat, dar partile pot depune o cerere de divort la instanta si pot solicita despagubiri pentru refuzul abuziv al ofiterului de stare civila sau al notarului de a desface casatoria.

Casatoria se considera desfacuta cand hotararea de divort ramane irevocabila sau, dupa caz, cand se elibereaza certificatul de divort de notarul public sau ofiterul de stare civila, iar fata de cel de-al treilea de la data la care s-a facut mentiunea pe marginea actelor de stare civila.

V. MEDIEREA

Pe langa dispozitiile generale cuprinse in legea speciala a medierii si care impun judecatorului si organelor judiciare, in general, obligatia de a informa partile cu privire la avantajele medierii si de a le recomanda sa recurga la mediere, Legea nr. 202/2010 aduce o completare utila Codului de procedura civila, ajutand partile si instanta sa concretizeze aceasta obligatie generala de informare.

Astfel, este mult mai util ca aceasta obligatie generala sa fie indeplinita de instanta odata cu comunicarea citatiei printr-o rubrica distincta in interiorul acesteia, prin care partile sa fie informate inca inainte de primul termen de judecata, ca pot solutiona litigiul dedus judecatii si prin mediere. Se poate astfel economisi un timp pretios in cadrul dezbaterilor. In egala masura, existenta unor afise informative si a tabloului mediatorilor ce se expune in instanta, sunt si ele elemente utile ale indeplinirii acestei obligatii de informare.

Legea nr. 202/2010 concretizeaza in materie civila obligatia generala de informare a judecatorului si prevede, in art. 6141 C. pr. civ., nou introdus, ca instanta de fond va insista ca divortul sa se solutioneze prin intelegerea partilor. In acest sens instanta va recomanda medierea, iar daca partile o accepta, acestea se vor prezenta la mediator in vederea  informarii cu privire la avantajele acesteia.

Avantajul sedintei de informare este ca se presteaza practic un serviciu gratiut din partea mediatorului, iar partea nu pierde absolut nimic prezentandu-se la mediator. Ulterior, in urma sedintei de informare, partile vor decide daca accepta sau nu solutionarea divortului prin mediere.

Rezulta deci ca spre deosebire de reglementarea anterioara in care divortul prin acord si implicit prin mediere era posibil doar in cazuri limitate, cand nu existau minori rezultati din casatorie si cand partile erau casatorite de un an, acum practic divortul prin acord si implicit prin mediere este posibil ori de cate ori sotii se inteleg ca nu mai pot continua traiul in comun. Nu se mai impun motive temeinice, lasate la aprecierea instantei, si nici macar probe nu se vor mai administra cu privire la motivele de divort, daca partile se inteleg asupra divortului.

Dupa ce partile se prezinta la sedinta de informare, la urmatorul termen de judecata vor depune la dosar procesul-verbal intocmit de mediator cu ocazia sedintei de informare.

Medierea poate opera insa cu succes si in materie comerciala unde, potrivit art. 7201 alin. 1 C. pr. civ., modificat, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata partile vor incerca solutionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directa, legiuitorul oferindu-le o alternativa intre cele doua institutii.

In cazul medierii insa legiuitorul prevede ca termenul de prescriptie a dreptului la actiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspenda pe durata acestei proceduri, dar nu mai mult de 3 luni de la inceperea ei.

In orice alt tip de litigiu care se poate solutiona pe calea medierii, judecatorul, potrivit art. 131 alin. 2 C. pr. civ., in virtutea rolului sau activ poate invita partile sa participe la o sedinta de mediere. Mai mult, daca natura litigiului o impune, judecatorul poate insista si recomanda chiar partilor sa recurga la mediere, in orice faza a litigiului, evidentiind avantajele unei asemenea solutii. Desigur, medierea nu este obligatorie, insa, daca in conditiile alin. 1 si 2, partile se impaca, instanta va constata invoiala lor in conditiile art. 271-273 C. pr. civ.

In cazul litigiilor comerciale solutionate prin mediere potrivit art. 7207 alin. final, intelegerea partilor se consemneaza intr-o hotarare irevocabila si executorie.

VI. NORME TRANZITORII

Regula generala in materia normelor de procedura este aceea ca ele sunt de imediata aplicabilitate, cu exceptia situatiilor in care in insasi cuprinsul legii nu se reglementeaza altfel.

Ca regula generala, potrivit art. XXVIII, legea intra in vigoare la 30 de zile de la publicarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei, cu exceptia normelor privind divortul pe cale administrativa si notariala, care vor intra in vigoare la 60 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial.

Exista insa si dispozitii speciale; astfel, potrivit art. XXII, procesele in materie civila in curs de judecata la data schimbarii competentei instantelor legal investite vor continua sa fie judecate de acele instante. In caz de desfiintare, anulare sau casare cu trimitere spre rejudecare se vor aplica insa dispozitiile prezentei legi.

Este vorba in acest articol exclusiv de normele care reglementeaza in materie de competenta, nu si de celelalte norme de procedura. Mai mult, daca hotararea este pronuntata in fond dupa intrarea in vigoare a noii legi, caile de atac vor fi cele prevazute de aceasta si nu de vechea lege sub care s-a judecat.

De asemenea, in alin. 2 al art. XXII, legiuitorul enumera acele articole care se vor aplica numai proceselor, cererilor si sesizarilor formulate dupa intrarea in vigoare a noii legi, respectiv art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 si 51, art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 1591, art. 2812, art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 61, art. 315 alin. 31, precum si art. 329-3307 C. pr. civ.

Per a contrario, toate celelalte modificari se vor aplica la 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial a legii.

Astfel, intra in vigoare de la aceasta data dispozitiile art. 11 care prevad ca judecatoriile judeca in prima si ultima instanta procesele si cererile privind creante avand ca obiect sume de bani pana la 2000 lei inclusiv. La fel in materia plangerilor contraventionale intemeiate pe dispozitiile Legii nr. 195/2002, precum si ale Legii nr. 61/1991, hotararile vor ramane irevocabile daca se pronunta la 30 de zile de la publicarea legii, adica dupa intrarea in vigoare a acesteia.

La fel si normele privind continutul citatiei si posibilitatea citarii partilor prin telefon, fax email sau termenul in cunostinta la preluarea citatiei, personal sau prin reprezentant legal sau conventional; in acest ultim caz insa trebuie avuta in vedere data preluarii citatie de catre parte, iar aceasta data trebuie sa fie ulterioara intrarii in vigoare a legii, pentru a se putea prezuma termenul in cunostinta.

La fel intra in vigoare si dispozitiile ce reglementeaza procedura de preschimbare a termenului de judecata; astfel, daca la data stabilita de instanta pentru judecarea cererii era intrata in vigoare Legea nr. 202/2010, cererea se va putea judeca fara citarea partilor in camera de consiliu.

In aceleasi conditii intra in vigoare si dispozitiile care reglementeaza termenul in care se poate invoca lipsa procedurile prealabile si posibilitatea instantei de a solicita si din oficiu partilor sa faca dovada verificarii registrelor de succesiuni ale notarilor publici.

Intra in vigoare si dispozitiile ce reglementeaza medierea si obligatia judecatorului de a insista ca partile sa solutioneze litigiul pe cale amibila, precum si dispozitiile art. 201 care permit instantei sa cheme expertul in camera de consiliu pentru a solicita lamuriri, dar si procedura in materie de incuviintare a executarii silite, cu exceptia dispozitiilor privind competenta extinsa a executorilor judecatoresti.

Mai intra in vigoare si dispozitiile ce privesc interdictia evacuarii persoanelor intre 1 decembrie si 1 martie anul urmator, cele care reglementeaza divortul prin acord indiferent daca exista sau nu  minori rezultati din casatorie si indiferent de durata casatoriei si cele care dau posibilitatea partilor ca in materie comerciala sa incerce solutionarea procesului, inainte de a apela la instanta, prin mediere sau conciliere directa.

In ceea ce priveste insa dispozitiile care reglementeaza obligatia instantei de a-si verifica din oficiu competenta si de a se pronunta asupra acesteia, limitele casarii cu trimitere spre rejudecare in apel sau in recurs sau casarea cu retinere dupa judecarea apelului sau recursului, interdictia de a mai solicita stramutarea pentru aceleasi motive, interdictia invocarii in caile de atac a omisiunii instantei de a ordona probe din oficiu, interdictia de a solicita indreptarea, lamurirea dispozitivului, inlaturarea dispozitiilor potrivnice sau completarea hotararii pe calea apelului sau recursului, acestea sunt dispozitii noi care se vor aplica doar cererilor formulate dupa intrarea in vigoare a legii.

VII. CONCLUZII

Legea nr. 202/2010, desi are anumite parti bune, nu este nici pe departe promotorul unei mari reforme in justitie, iar articolul care permite judecarea cauzelor de la o zi la alta ramane o iluzie amara pentru cei care sunt implicati in actul de justitie. Exista insa si avantaje cum ar fi folosirea in procedura de citare a mijloacele de comunicare moderne, fax, telefon, email, termenul in cunostinta la preluarea citatiei personal sau prin reprezentant legal sau conventional, procedura preschimbarii termenului fara citarea partilor, accesul instantei la bazele de date ale institutiilor si autoritatilor publice, caracterul devolutiv al apelului, limitarea casarilor cu trimitere spre rejudecare la una singura si numai la anumite situatii si numai atunci cand partile o cer, divortul prin acord chiar si in situatia existentei unor minori rezultati din casatorie, incurajarea medierii, aspecte care, daca sunt aplicate corect, vor atrage cu siguranta o reducere a timpului in care se judeca cauzele.

Este insa doar un mic pas inainte care, daca nu este urmat si de altii, dar si de investii in personalalul auxiliar, spatii si actualizarea schemei de judecatori la nevoile actuale, va ramane nesemnificativ raportat la problemele reale si majore cu care se confrunta in continuare sistemul judiciar.

[1] Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.

[2] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 92 din 16 mai 1995.

[3] Republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 743 din 2 noiembrie 2009.

[4] Republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 670 din 3 august 2006.

[5] Republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 387 din 18 august 2000.

[6] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001.

[7] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2008.

10 comentarii

Filed under Uncategorized