Magistratul, istoria si libertatea de exprimare

Cred in libertatea de exprimare a judecatorului.

Am convingerea ca un judecator cu vocatie trebuie sa lupte pentru suprematia legii si independenta justitiei si dincolo de sala de judecata.Mai cred insa ca acest drept trebuie foarte bine cantarit pentru ca o opinie a unui judecator, desi e una personala, odata devenita publica, odata asumata, creeaza  obligatia de a raspunde pentru fiecare litere scrisa.

Desigur judecatile de valoare sunt simple ganduri, perceptii subiective incompatibile cu o proba a veritatii sau cu existenta unei baze factuale pentru ca ideile si parerile noaste, desi pornesc de la fapte percepute, sunt doar emanatia unor perceptii subiective imposibil de dovedit.

Si totusi acei judecatori care isi asuma acest rol fundamental de a exprima opinii publice simtind poate ca durerea, nedumerirea, uneori chiar bucuria lor, e impartasita, sau macar inteleasa si de altii, trebuie sa fie la fel de responsabili in acest demers ca si in activitatea pe care o desfasoara ca magistrat.

Despre ce poate vorbi un judecator in mod public?

Poate vorbi el despre justitia din vremea comunista, despre istorie de fapt?

Se spune ca nu ne putem cladi viitorul fara a ne cunoaste bine trecutul, asa ca raspunsul la intrebare pare pozitiv.Legea lustratiei desi, in opinia multora, a venit tardiv si simbolic, ridica indubitabil aceasta intrebare si nu ne putem lega la ochi in fata ei, nici macar noi cei pentru care comunismul e doar o fila de istorie, ce nu s-a scris cu sangele nostru.

Nu stiu cum a fost magistratul in vremea comunistilor de aceea nu mi-as putea permite sa vorbesc despre ceea ce nu stiu, pot insa sa imi pun intrebari dar nu as putea face afirmatii despre ceea ce nu cunosc.

Stiu ca fiecare om este diferit si structura lui interioara, forta lui de a lupta cu binele si raul nu sunt conditionate si nici nu trebuie pecetluite pentru simplul fapt ca la un moment dat a ocupat o functie intr-un anumit sistem politic.

Istoria familiei face sa cunosc despre existenta unui procuror militar care a activat aproximativ in anii 1940-1958,deci inclusiv sub regimul comunist, despre care am aflat ca a ajutat multi oameni si care, atunci cand si-a dat seama ca fiul sau de 9 ani, care era fascinat de carti, a sterpelit una de la o librarie, l-a dus inapoi sa il denunte in magazin, i-a cumparat cartea si ulterior l-a plimbat prin peniteciar sa ii arate ce patesc cei care fura.A fost o lectie de viata pentru acel om primita de la un procuror, in regimul comunist.Ironia sortii face ca acel  copil sa devina ulterior un rebel, un cititor de carti interzise si un liberal convins care a refuzat toate invitatiile de inscriere in PCR, cu toate riscurile aferente, cu perchezitii si monitorizari permanente…Surprizele insa au continuat si dupa anii 1990 cand brusc multi dintre cei mai invensurnati propagandisti, colegi ai acestuia, au imbracat de pe o zi pe alta haina luptei revolutionare impotriva unui sistem pe care, pana mai ieri in slujeau cu incredere.

De ce spun toate astea?Pentru ca nu cred in etichete, nu cred in prezumtii irefragrabile emanate din cv-uri pe care scrie, x a ocupat functia de magistrat sub regimul comunist.O asemenea afirmatie, in sine, nu este suficienta, pentru mine,ca sa cred ca X este un om rau, un tortionar al omului sarman ce a trait sub acest regim.

Contactul meu cu regimul comunist, nu a lasat urme vizibile, nu am perceput ca o trauma  trezirile in zori pentru a te aseza la cozile lungi la lapte, carne, alte produse primite pe cartela, lipsa curentului electric, scrierea temelor la lumina lumanarii sau spectacolele pe stadion, pe care le-am luat ca atare,fara sa ma intreb prea mult despre libertatea pe care nu o cunosteam inca, si care, spre fericirea mea, a venit, in momentul in care sigur as fi inceput sa simt ca imi lipseste.

Am  avut posibilitatea sa cunosc insa in INM un magistrat despre viata si activitatea caruia nu stiu si nu am stiut nimic, doar ca era judecator la ICCJ.Acest om a tinut niste cursuri si seminarii care au trezit in mine, dar si in alti colegi, un sentiment de profund respect pentru o pregatire profesionala pe care rar ti-e dar sa o vezi. Nu atat stapanirea la cel mai inalt nivel a materiei era cea care ne umplea de respect cat dorinta de a transmite si talentul didactic.Si poate ceea ce mi-a placut cel mai mult era faptul ca nu se multumea niciodata cu un raspuns corect ci era curioasa sa afle rationamentul juridic care statea in spatele acestuia, gandirea clara si concisa fiind foarte importanta.Ajungea sa transmita cu precizie si concizie foarte multe informatii in timp util si sa lucreze intens cu mintile tinere ce absorbeau totul ca un burete.Avea o tinuta care impunea respect pentru seriozitatea, profesionalismul si daruirea cu care isi facea munca.De aceea cand am aflat ca acest om a fost numit presedintele ICCJ m-am bucurat, fara sa cunosc nimic despre trecut, pentru ca nu imi parea relevant, convingerile mele despre profesionalism cladindu-se pe baza a ceea ce am constatat in INM.

Cred insa ca putem si trebuie sa vorbim despre lucruri dureroase si nedrepte petrecute in perioada comunista, cu atat mai mult cu cat uneori trebuie sa ne pronuntam chiar in cuprinsul unor hotarari judecatoresti cu privire la aceste aspecte.Unii dintre noi primim lectii de istorie in fiecare zi in salile de judecata de la oameni care cer daune morale sau materiale statului pentru ca in perioada comunista au fost luati noaptea din casele lor si stramutati intr-un alt colt de tara, lasand tot avutul lor de izbeliste.Am vazut oameni condamnati pentru crima impotriva umanitatii la ani grei de detentie pentru ca cineva s-a ascuns in sura lor  si ei nici macar cu stiau.Am vazut doamne respectabile plangand pentru ca la o varsta frageda, doar pentru ca tatal era preot si familia instarita, le-au fost arestati ambii parinti, apoi stramutati si au ramas copii mici singuri cu un trai greu, cu o mare durere ce le-o puteam citi in ochi pentru ca nu au putut sa faca scoala. Am vazut o condamnare la ani grei de inchisoare pentru faptul ca omul a spus in public ca trebuie citite si alte carti care sa deschida mintea, nu doar cele ale marilor tovarasi si ca reducerea preturilor la alimente pe care nu le cumpara nimeni e o propaganda ieftina comunista.Am citit despre oameni care s-au rasculat pentru ca nu erau lasati sa culeaga graul si mureau de foame iar rascoala a fost innabusita prin uciderea unui taran, considerat de autoritati capul razmeritei,  si lasat  sa zaca pe marginea santului timp de 24 de ore. Sunt orori despre care trebuie sa vorbim ca sa putem invata din ele.In mod curios insa, am vazut pe chipul acestor oameni, batuti de soarta si trecuti prin multe, o seninatate la varste inaintate, de peste 80 de ani, si o liniste sufleteasca, o impacare cu soarta, pe care nu o regasesc la generatiile mai tinere, ce imi par, mult mai adesea agitate si mai inversunate.

Poate ca uneori e bine sa vorbim si despre felul in care legiuitorul a inteles sa despagubeasca aceste dureri si despre nedumerirea pe care o citim azi pe fata celor care vin la instanta cu hotararile primite de frati, surori care au fost despagubiti anterior, in situatii identice, si care inteleg cu greu pledoaria parchetului despre neconstitutionalitatea legii.

Judecatorul insa trebuie sa se supuna legii si sa respecte deciziile Curtii Constitutinale, insa nu are cum sa ramana pasiv in fata durerii oamenilor si uneori ii vine greu sa explice unui justitiabil despre hatisurile legii, despre jocul abrogarilor sau neconstitutionalitatii care sterg baza juridica a pretentiei sale.Cred ca e mai usor a pronunta in abstract o lege, sau neconstituionalitatea ei decat sa privesti in ochi oameni nedumeriti.

Cred ca judecatorii pot si chiar trebuie sa vorbeasca despre istorie si felul in care ea ne afecteaza azi, despre greutatile cu care ne confruntam uneori in aplicarea si interpretarea legii, despre cauzele practicii neunitare, cauzele complexe ale duratei indelungate a procedurilor, despre toate lipsurile din sistem care ne afecteaza munca.

Inspectia Judiciara are un rol fundamental si tot mai important, dupa ultimele modificari legislative.Cred ca cea mai importanta calitate a unui inspector judiciar este echilibrul si puterea de a vedea, de a intelege omul si sistemul in ansamblu, de a discerne foarte clar si a distinge intre un comportament abuziv, neglijent sau de rea credinta al judecatorului, care trebuie sanctionat fara mila si intre greselile sau erorile inerente profesiei, erori ce pot aparea in urma supraaglomerarii, a unui numar mare de dosare sau chiar a unor boli profesionale, unele cu legatura directa cu profesia, caz in care omul trebuie ajutat sa nu mai greseasca.Desigur trebuie constientizat faptul ca inspectia doar ancheteaza iar decizia apartine CSM dar e foarte important cum arata dosarul si concluziile inspectiei, la fel cum intr-un proces penal e foarte important rechizitoriul, chiar daca hotararea apartine judecatorului.

Este evident faptul ca nu traim intr-o lume ideala de aceea ispectia judiciara isi are rolul si ratiunea si trebuie sustinuta in actiuni corecte si necesare.

Au existat recent mai multe sesizari din oficiu ale inspectiei judiciare, pornind tocmai de la exprimarea opiniei unor judecatori sau procurori , cu privire la teme, sau doar in medii, ce te duc cu gandul la faptul ca ar exista o conotatie politica a gestului.

Ma tem ca aceasta criza a societatii manifestata pe toate planurile economic, politic, social ne-a afectat pe toti si nici macar noi magistratii nu am putut ramane imuni, tocmai pentru ca lucram zi de zi cu oameni si durerile lor si ar fi anormal ca toate acestea sa nu ne atinga.Cred ca unele gesturi surpinzatoare produse intr-o perioada de efervescenta revolutionara pot fi privite si din perspectiva acestei crize sau disperari care insa nu scuza gestul, dar trebuie neaparat tratate in contextul in care s-au produs. De asemenea cred ca o abatere disciplinara trebuie intotdeauna privita si sanctionata tinand cont de efect si de gravitatea prejudiciului pe care l-a produs.

Cat priveste libertatea de exprimare trebuie foarte bine identificate situatiile in care se impune anchetarea unui magistrat care se exprima iar sanctionarea ar trebui sa intervina doar daca in mod constient si cu rea credinta ceea ce se urmareste prin materialul dat publicitatii este atingerea onoarei unei persoane, fara nici un fel de temei, in mod gratuit si inadmisibil sau daca ceea ce se scrie  sau spune este absolut incompatibil cu tot ce implica functia de magistrat, incalcand incompatibilitatile si interdictiile legale, aducand atingere imaginii intregii profesii. Trebuie insa foarte bine cantarit totul, pus in balanta cu buna credinta si cu mintea limpede si tinand seama si de comportamentul general al magistratului, pentru ca libertatea de exprimare e un drept pe care l-am castigat si noi odata cu Revolutia, poate e cel mai important si ar fi pacat sa il pierdem.

1 comentariu

Filed under atitudine, Uncategorized

One response to “Magistratul, istoria si libertatea de exprimare

  1. Jakab Dana

    Mi-a placut mult articolul d-voastra si ma bucur sa vad ca pana la urma si judecatorii sunt oameni. Imi pun mari sperante in cei care practica meseria aceasta, dar la fel ca multi cetateni, astept cu nerabdare sa se schimbe ceva in sistem. Prea mult timp dureaza procesele in instanta si asta din cauza termenelor foarte mari care se dau. Eu personal ma bucur ca inspectia judiciara exista si functioneaza, in perceptia mea, mi se pare ca este si in folosul cetateanului. In rest va doresc mult succes in profesia d-voastra si sanatate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s