Arhive pe categorii: atitudine

Magistratul, istoria si libertatea de exprimare

Cred in libertatea de exprimare a judecatorului.

Am convingerea ca un judecator cu vocatie trebuie sa lupte pentru suprematia legii si independenta justitiei si dincolo de sala de judecata.Mai cred insa ca acest drept trebuie foarte bine cantarit pentru ca o opinie a unui judecator, desi e una personala, odata devenita publica, odata asumata, creeaza  obligatia de a raspunde pentru fiecare litere scrisa.

Desigur judecatile de valoare sunt simple ganduri, perceptii subiective incompatibile cu o proba a veritatii sau cu existenta unei baze factuale pentru ca ideile si parerile noaste, desi pornesc de la fapte percepute, sunt doar emanatia unor perceptii subiective imposibil de dovedit.

Si totusi acei judecatori care isi asuma acest rol fundamental de a exprima opinii publice simtind poate ca durerea, nedumerirea, uneori chiar bucuria lor, e impartasita, sau macar inteleasa si de altii, trebuie sa fie la fel de responsabili in acest demers ca si in activitatea pe care o desfasoara ca magistrat.

Despre ce poate vorbi un judecator in mod public?

Poate vorbi el despre justitia din vremea comunista, despre istorie de fapt?

Se spune ca nu ne putem cladi viitorul fara a ne cunoaste bine trecutul, asa ca raspunsul la intrebare pare pozitiv.Legea lustratiei desi, in opinia multora, a venit tardiv si simbolic, ridica indubitabil aceasta intrebare si nu ne putem lega la ochi in fata ei, nici macar noi cei pentru care comunismul e doar o fila de istorie, ce nu s-a scris cu sangele nostru.

Nu stiu cum a fost magistratul in vremea comunistilor de aceea nu mi-as putea permite sa vorbesc despre ceea ce nu stiu, pot insa sa imi pun intrebari dar nu as putea face afirmatii despre ceea ce nu cunosc.

Stiu ca fiecare om este diferit si structura lui interioara, forta lui de a lupta cu binele si raul nu sunt conditionate si nici nu trebuie pecetluite pentru simplul fapt ca la un moment dat a ocupat o functie intr-un anumit sistem politic.

Istoria familiei face sa cunosc despre existenta unui procuror militar care a activat aproximativ in anii 1940-1958,deci inclusiv sub regimul comunist, despre care am aflat ca a ajutat multi oameni si care, atunci cand si-a dat seama ca fiul sau de 9 ani, care era fascinat de carti, a sterpelit una de la o librarie, l-a dus inapoi sa il denunte in magazin, i-a cumparat cartea si ulterior l-a plimbat prin peniteciar sa ii arate ce patesc cei care fura.A fost o lectie de viata pentru acel om primita de la un procuror, in regimul comunist.Ironia sortii face ca acel  copil sa devina ulterior un rebel, un cititor de carti interzise si un liberal convins care a refuzat toate invitatiile de inscriere in PCR, cu toate riscurile aferente, cu perchezitii si monitorizari permanente…Surprizele insa au continuat si dupa anii 1990 cand brusc multi dintre cei mai invensurnati propagandisti, colegi ai acestuia, au imbracat de pe o zi pe alta haina luptei revolutionare impotriva unui sistem pe care, pana mai ieri in slujeau cu incredere.

De ce spun toate astea?Pentru ca nu cred in etichete, nu cred in prezumtii irefragrabile emanate din cv-uri pe care scrie, x a ocupat functia de magistrat sub regimul comunist.O asemenea afirmatie, in sine, nu este suficienta, pentru mine,ca sa cred ca X este un om rau, un tortionar al omului sarman ce a trait sub acest regim.

Contactul meu cu regimul comunist, nu a lasat urme vizibile, nu am perceput ca o trauma  trezirile in zori pentru a te aseza la cozile lungi la lapte, carne, alte produse primite pe cartela, lipsa curentului electric, scrierea temelor la lumina lumanarii sau spectacolele pe stadion, pe care le-am luat ca atare,fara sa ma intreb prea mult despre libertatea pe care nu o cunosteam inca, si care, spre fericirea mea, a venit, in momentul in care sigur as fi inceput sa simt ca imi lipseste.

Am  avut posibilitatea sa cunosc insa in INM un magistrat despre viata si activitatea caruia nu stiu si nu am stiut nimic, doar ca era judecator la ICCJ.Acest om a tinut niste cursuri si seminarii care au trezit in mine, dar si in alti colegi, un sentiment de profund respect pentru o pregatire profesionala pe care rar ti-e dar sa o vezi. Nu atat stapanirea la cel mai inalt nivel a materiei era cea care ne umplea de respect cat dorinta de a transmite si talentul didactic.Si poate ceea ce mi-a placut cel mai mult era faptul ca nu se multumea niciodata cu un raspuns corect ci era curioasa sa afle rationamentul juridic care statea in spatele acestuia, gandirea clara si concisa fiind foarte importanta.Ajungea sa transmita cu precizie si concizie foarte multe informatii in timp util si sa lucreze intens cu mintile tinere ce absorbeau totul ca un burete.Avea o tinuta care impunea respect pentru seriozitatea, profesionalismul si daruirea cu care isi facea munca.De aceea cand am aflat ca acest om a fost numit presedintele ICCJ m-am bucurat, fara sa cunosc nimic despre trecut, pentru ca nu imi parea relevant, convingerile mele despre profesionalism cladindu-se pe baza a ceea ce am constatat in INM.

Cred insa ca putem si trebuie sa vorbim despre lucruri dureroase si nedrepte petrecute in perioada comunista, cu atat mai mult cu cat uneori trebuie sa ne pronuntam chiar in cuprinsul unor hotarari judecatoresti cu privire la aceste aspecte.Unii dintre noi primim lectii de istorie in fiecare zi in salile de judecata de la oameni care cer daune morale sau materiale statului pentru ca in perioada comunista au fost luati noaptea din casele lor si stramutati intr-un alt colt de tara, lasand tot avutul lor de izbeliste.Am vazut oameni condamnati pentru crima impotriva umanitatii la ani grei de detentie pentru ca cineva s-a ascuns in sura lor  si ei nici macar cu stiau.Am vazut doamne respectabile plangand pentru ca la o varsta frageda, doar pentru ca tatal era preot si familia instarita, le-au fost arestati ambii parinti, apoi stramutati si au ramas copii mici singuri cu un trai greu, cu o mare durere ce le-o puteam citi in ochi pentru ca nu au putut sa faca scoala. Am vazut o condamnare la ani grei de inchisoare pentru faptul ca omul a spus in public ca trebuie citite si alte carti care sa deschida mintea, nu doar cele ale marilor tovarasi si ca reducerea preturilor la alimente pe care nu le cumpara nimeni e o propaganda ieftina comunista.Am citit despre oameni care s-au rasculat pentru ca nu erau lasati sa culeaga graul si mureau de foame iar rascoala a fost innabusita prin uciderea unui taran, considerat de autoritati capul razmeritei,  si lasat  sa zaca pe marginea santului timp de 24 de ore. Sunt orori despre care trebuie sa vorbim ca sa putem invata din ele.In mod curios insa, am vazut pe chipul acestor oameni, batuti de soarta si trecuti prin multe, o seninatate la varste inaintate, de peste 80 de ani, si o liniste sufleteasca, o impacare cu soarta, pe care nu o regasesc la generatiile mai tinere, ce imi par, mult mai adesea agitate si mai inversunate.

Poate ca uneori e bine sa vorbim si despre felul in care legiuitorul a inteles sa despagubeasca aceste dureri si despre nedumerirea pe care o citim azi pe fata celor care vin la instanta cu hotararile primite de frati, surori care au fost despagubiti anterior, in situatii identice, si care inteleg cu greu pledoaria parchetului despre neconstitutionalitatea legii.

Judecatorul insa trebuie sa se supuna legii si sa respecte deciziile Curtii Constitutinale, insa nu are cum sa ramana pasiv in fata durerii oamenilor si uneori ii vine greu sa explice unui justitiabil despre hatisurile legii, despre jocul abrogarilor sau neconstitutionalitatii care sterg baza juridica a pretentiei sale.Cred ca e mai usor a pronunta in abstract o lege, sau neconstituionalitatea ei decat sa privesti in ochi oameni nedumeriti.

Cred ca judecatorii pot si chiar trebuie sa vorbeasca despre istorie si felul in care ea ne afecteaza azi, despre greutatile cu care ne confruntam uneori in aplicarea si interpretarea legii, despre cauzele practicii neunitare, cauzele complexe ale duratei indelungate a procedurilor, despre toate lipsurile din sistem care ne afecteaza munca.

Inspectia Judiciara are un rol fundamental si tot mai important, dupa ultimele modificari legislative.Cred ca cea mai importanta calitate a unui inspector judiciar este echilibrul si puterea de a vedea, de a intelege omul si sistemul in ansamblu, de a discerne foarte clar si a distinge intre un comportament abuziv, neglijent sau de rea credinta al judecatorului, care trebuie sanctionat fara mila si intre greselile sau erorile inerente profesiei, erori ce pot aparea in urma supraaglomerarii, a unui numar mare de dosare sau chiar a unor boli profesionale, unele cu legatura directa cu profesia, caz in care omul trebuie ajutat sa nu mai greseasca.Desigur trebuie constientizat faptul ca inspectia doar ancheteaza iar decizia apartine CSM dar e foarte important cum arata dosarul si concluziile inspectiei, la fel cum intr-un proces penal e foarte important rechizitoriul, chiar daca hotararea apartine judecatorului.

Este evident faptul ca nu traim intr-o lume ideala de aceea ispectia judiciara isi are rolul si ratiunea si trebuie sustinuta in actiuni corecte si necesare.

Au existat recent mai multe sesizari din oficiu ale inspectiei judiciare, pornind tocmai de la exprimarea opiniei unor judecatori sau procurori , cu privire la teme, sau doar in medii, ce te duc cu gandul la faptul ca ar exista o conotatie politica a gestului.

Ma tem ca aceasta criza a societatii manifestata pe toate planurile economic, politic, social ne-a afectat pe toti si nici macar noi magistratii nu am putut ramane imuni, tocmai pentru ca lucram zi de zi cu oameni si durerile lor si ar fi anormal ca toate acestea sa nu ne atinga.Cred ca unele gesturi surpinzatoare produse intr-o perioada de efervescenta revolutionara pot fi privite si din perspectiva acestei crize sau disperari care insa nu scuza gestul, dar trebuie neaparat tratate in contextul in care s-au produs. De asemenea cred ca o abatere disciplinara trebuie intotdeauna privita si sanctionata tinand cont de efect si de gravitatea prejudiciului pe care l-a produs.

Cat priveste libertatea de exprimare trebuie foarte bine identificate situatiile in care se impune anchetarea unui magistrat care se exprima iar sanctionarea ar trebui sa intervina doar daca in mod constient si cu rea credinta ceea ce se urmareste prin materialul dat publicitatii este atingerea onoarei unei persoane, fara nici un fel de temei, in mod gratuit si inadmisibil sau daca ceea ce se scrie  sau spune este absolut incompatibil cu tot ce implica functia de magistrat, incalcand incompatibilitatile si interdictiile legale, aducand atingere imaginii intregii profesii. Trebuie insa foarte bine cantarit totul, pus in balanta cu buna credinta si cu mintea limpede si tinand seama si de comportamentul general al magistratului, pentru ca libertatea de exprimare e un drept pe care l-am castigat si noi odata cu Revolutia, poate e cel mai important si ar fi pacat sa il pierdem.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria atitudine, Uncategorized

Exista motive temeinice pentru revocarea din CSM a lui Adrian Toni Neacsu?

De ce sa-l revocam pe Adi Neascu din CSM?!

E intrebarea care mi-a incoltit in minte din momentul in care am aflat ca 90 de colegi de la Tribunalul Bucurestiau declansat procedura revocarii acestuia.

Pe langa faptul ca procedura revocarii este una greoaie si incercarile similare de pe vremea fostului CSM au ramas fara izbinda, imi pun in modul cel mai serios intrebarea, de ce s-a declansat aceasta procedura impotriva lui Adi Neascu, care au fost motivele temeinice, pentru care o parte din  judecatorii celui mai mare tribunal din tara au simtit ca  Adi Neacsu nu le mai reprezinta interesele?

Din pacate nu mi-a parvenit si nu am vazut publicate motivele care au stat la baza acestei decizii importante.

Dreptul la a cere revocarea unui membru CSM este insa incontestabil iar faptul ca el exista si e exercitat este manifestarea unei democratii sanatoase in sistemul judiciar.

Totusi ma intreb cu seriozitatea unui judecator deprins cu exercitiul deliberarii, ce motiv m-ar determina sa cer revocarea unuia dintre membri care ma reprezinta la nivel de tribunal.

Sunt judecator la unul dintre cele mai incarcate tribunale din tara, aflat chiar pe primul loc in acest an in ceea ce priveste incarcatura pe judecator, deci prin similitudine problemele profesionale ce ma preocupa sunt similare celora ale colegilor care au cerut revocarea.

Este necontestat faptul ca exista o nemultumire in interiorul sistemului judiciar, nemultumire ce se poate exprima punctual si pe care o resimtim cu totii indiferent de instanta in cadrul careia ne desfasuram activitatea.

Unul dintre cele mai importante motive de nemultumire vizeaza recentele modificari si completari ale legii 303/2004 si ale legii 317/2004 aprobate de Guvern, la initiative MJ, care legifereaza o subordonare directa, fara perdea,  a puterii judecatoresti in fata puterii executive, atata timp cat confera posibilitatea cercetarii disciplinare a judecatorilor, prin intermediul inspectiei judiciare, la initiativa MJ, pentru aspecte ce tin de fondul solutiei, eliminand practic importanta si unicitatea controlului judiciar al solutiei si implicit si independenta judecatorului, atata timp cat acesta se poate astepta sa fie oricand luat la intrebari cu privire la modul in care a motivat o solutie, daca exista sau nu o motivare convingatoarea in ochii inspectiei judiciare si nu a instantei de control judiciar.De asemenea inspectia va putea analiza daca s-au utilizat expresii inadecvate in continutul unei hotarari judecatoresti sau daca au fost, sau nu respectate deciziile Curtii Constitutionale, indiferent care, pentru ca textul nu distinge si nu se limiteaza doar la cele ce declara neconstitutionalitatea unei legi, ori deciziile ICCJ in solutionarea recursului in interesul legii.Desigur toate acestea sunt aspecte care tin in mod direct si indubitabil de solutia pe fondul cauzei si singura autoritate in masura sa le verifice este instanta de control judiciar.A permite unui organ disciplinar sa efectueze un asemenea control echivaleaza cu o incalcare flagranta a independentei justitie.

        Desigur ca exista o criza economica acuta la nivelul intregii europene dublata de o criza politica iar presiunea politica asupra puterii judecatoresti se resimte si in alte tari, nu doar inRomania.

        Datoria judecatorului este insa aceea de a lupta cu toate mijloacele pe care le are la indemana pentru a nu permite o asemenea subordonare.

        Apropos mijloace.Ma intreb daca CSM-ul din care face parte si Adi Neascu a facut ceva in acest sens.Raspunsul este da, a facut. Stim cu totii deoarece am dezbatut in Adunarile Generale ale judecatorilor si am fost de acord cu faptul ca proiectul promovat de CSM, respectiv avizul conditionat pe care acesta l-a exprimat este unul corect.Atat instantele cat si CSM au aratat clar si raspincat ca noile litere “s,ş,t, ţ” ale art.99 din Lg.303/2004 aşa cum le propune in proiectul sau aprobat Guvernul aduc o incalcare grava independentei justitiei.

        Din pacate, intr-un mod absolut socant nimeni nu a fost dispus sa asculte niste principii unanim acceptate in toate statele democratice ale Uniunii Europene respectiv faptul ca o componenta esentiala a independentei puterii judecatoresti este aceea ca solutiile pe fond ale instantelor nu pot fi supuse decat controlului jurisdictional.Nu e cazul sa enumeram acum toate actele internationale ce reglementeaza fara echivoc o asemenea indepedenta.Desigur exista şanse ca puterea legiuitoare, respectiv Parlamentul sa inteleaga ca nu poate fi calcata in picioare aceasta independenta castigata si consolidata in timp si ne asteptam ca atat CSM, inclusiv Adi Neacsu, cat si magistratii atat individual cat si prin asociatii profesionale, sa reactioneze ori de cate ori au ocazia pentru apararea independentei statutului pentru a asigura un act de justitie real si nu unul formal.

        Orice act de justitie ce se realizeaza in teroare si cu sabia lui Damocles deasupra capului nu mai este act de justitie.

        Revenind insala AdiNeascu, nu-l pot condamna nici pe el si nici pe altii din CSM pentru acest risc imens ce vine din partea puterii executive insa ma astept sa fie continuata eficient lupta impotriva acestui act normativ.

        Sunt insa si alte dureri ale sistemului judiciar, lucram pe scheme de personal vechi, de foarte mult timp depasite si in lipsa unor mijloace eficiente de solutionare a cauzelor prin buna invoiala, mediere sau pe cale administrativa, fara interventia instantei si in prezenta unor legi neclare, imprevizibile si ineficiente, aprecieri ce apartin in primul rand CEDO in multiple hotarari dar si judecatorilor obligati sa le aplice, nu exista nici o sansa ca volumul de munca sa scada, din contra.

        Largirea schemelor, suplimentarea posturilor si implicit alocarea fondurilor pentru aceasta imensa si esentiala durere a sistemului judiciar depinde de activitatea executivului si a puterii legiuitoare,pentru ca se impune alocarea unor fonduri de Guvern si chiar modificarea unor legi de catre Parlament.Cu atat mai mult cu cat noile coduri vor aglomera munca mai ales la tribunale, astfel incat exista temeiuri suficiente pentru a le suplimenta.

        Cred ca durerea cea mai mare a colegilor mei del a Tribunalul Bucuresti este aceea ca uneori ajung la limita puterilor si, in afara de un control periodic al inspectiei judiciare, care poate pune sub semnul intrebarii eficienta muncii lor, ignorand uneori volumul imens de munca, alt ajutor nu au primit.

        Sa fie CSM-ul de vina?Sa fie Adi Neascu cel care merita sa fie revocat pentru conditiile adesea inumane in care se lucreaza in instantele incarcate din tara?!

        O spun cu toata sinceritatea ca nu cred, problema e mult prea complexa si depinde de prea multi factori iar prezumtia de buna credinta pe care am obligatia sa o aplic oricui, implicit si lui Adi Neascu, ma obliga sa spun, ca in lipsa de probe contrare, nu-l pot acuza pe reprezentantul meu in CSM pentru munca grea si istovitoare de la unele instante.

        E drept ca exista cativa oameni detasati la CSM si la alte institutii tocmai din cadrul instantelor care isi desfasoara cu greutate activitatea in lipsa oamenilor si chiar daca aceste detasari sunt putine,ele sunt resimtite de cei obligati sa faca munca celor detasati.

        Analizand politica noului CSM in aceasta materie observ ca deciziile au fost totusi cantarite si cererile mult mai rar admise decat respinse. Desigur au existat si surprize cand o anumita cerere a fost respinsa  in sectia de judecatori si apoi admisa in plen, ceea ce dovedeste faptul ca problemele nu sunt transate la nivelul CSM iar pozitiile antagonice nu au ajuns inca sa se concilieze, totusi nu este normal ca o solutie ce vizeaza pe judecatori si cu privire la care acestia au ajuns la un numitor comun, sa fie desfiintata prin votul majoritar al procurorilor, al societatii civile si al membrilor de drept.

        Intotdeauna asteptarile sistemului au fost mult mai mari de la cei care au reprezentat latura reformatoare, de la cei trei muschetari sau poate ca sunt patru, ca in romanele lui Dumas, daca insa privim numarul total de membri al CSM intelegem foarte clar ca acestia, doar ei, nu vor avea niciodata majoritate.

        Desigur nu se vor putea scuza la nesfarsit cu probleme de adaptare sau de minoritate, insa mi se pare ca e absolut obligatoriu ca aceleasi exigente de inalta moralitate si profesionalism sa le aveam fata de toti membri CSM, fiecare judecatorie, fiecare parchet sa isi ia periodic la intrebari reprezentantii si sa ii intrebe cum au votat, ce au facut si daca le-au reprezentat interesele.

        Mai mult se pare ca deschiderea mare pe care reformistii au aratat-o in fata presei se resfrange impotriva acestora. Nu e o noutate pentru nimeni ca doar o parte a membrilor CSM sunt sistematic abonati la articole pe teme juridice care le diseca atat activitatea de membru CSM, cat si ceea ce fac in timpul liber.

        Sunt de acord cu aceasta monitorizare care poate si trebuie sa existe mai ales la nivelul vietii publice dar si al vietii private, in masura in care aceasta ar afecta prestigiul profesiei. Nu sunt insa de acord cu exagerarile, cu faptul ca uneori  pretindem ca am fi mai catolici decat papa si nici cu aplicarea unor masuri diferite in situatii similare.Informarea corecta si obiectiva este mult mai importanta si mai valoroasa decat una denaturata si interpretata doar intr-o anumita cheie.Presa insa trebuie sa informeze si poate chiar exagera atata timp cat ramane de buna credinta iar cel care citeste are obligatia sa gandeasca si sa accepte sau nu argumentele ce i se prezinta.

        Am incredere maxima in colegii mei magistrati si le inteleg si le impartasesc supararea.Toti suntem suparati pentru ca puterea politica isi arata tot mai vehement dorinta de a gasi parghii eficiente de subordonare a puterii judecatoresti, pentru ca suntem cocositi de dosare si exista o lipsa acuta de judecatori si personal auxiliar in sistem, pentru ca suntem obligati sa muncim cu legi incoerente si ineficiente in continua schimbare, pentru ca ne confruntam periodic cu declaratii politice care ating grav prestigiul profesiei noastre si demnitatea la care nu putem renunta.Pentru ca in loc sa avem timp suficient sa gandim si sa motivam pe indelete solutii ce afecteaza substantial viata oamenilor noi suntem obligati sa muncim la norma si sa rezolvam cat mai repede multe, prea multe dosare.

        Da si eu am “visat” altceva cand am sustinut valul reformist in noul CSM.Inteleg insa, punand in balanta gravitatea problemei cu ceea ce se poate face efectiv la nivel colectiv cat si individual, ca nu i-as putea acuza acum de rea credinta.

        Recent am avut parte de vizita domnilor Adi Neascu si Mircea Aron del a CSM la o masa rotunda cu colegii mei din cadrul tribunalului. Nu au fost crutati de problemele punctuale expuse mai sus si nici de critici, de felicitari nici nu a putut fi vorba. Le-au suportat cu stoicism si deschidere, au refuzat sa dezvaluie cu demnitate felul in care au votat in anumite situatii delicate pentru ca au inteles ca asumarea trebuie sa fie una colectiva si un vot, care ne-ar fi placut, dar ineficient, e lipsit de valoare in ochii nostri.Am vorbit insa de solutii, de ceea ce credem noi ca trebuie imbunatatit si facut altfel pe viitor.Pe noi ne-au convins ca sunt de buna credinta, ca merita sa le mai dam o sansa, ca revocarea nu e in prezent o solutie.

        Haideti sa presupunem ca il revocam pe Adi Neacsu, desi pana acum, chiar daca am cautat, nu am gasit un motiv esential care sa ma faca sa cred in eficienta acestui gest.Am eliminat desigur motive ipocrite si nerealiste legate de vina exclusiva a lui Adi Neascu pentru nereformarea sistemului, nerevocarea tuturor detasarilor, nedublarea schemelor de personal si nepunerea pe ordinea de zi a CSM a nemultumirii unora legat de chefurile din viata privata a altor membri CSM.Pe acestea le-am eliminat din start pentru ca nu e rezonabil ca Adi Neacsu sa raspunda pentru tot ce au facut sau nu au facut altii.

Privesc omul Adi Neascu, un om echilibrat, cantarit care vorbeste mereu la subiect si caruia nu ii place publicitatea de nici un fel.De fapt nici nu il regasim in tabloide.In ceea ce il priveste pe profesionistul Adi Neacsu am aceeasi imagine de om echilibrat in ale carui declaratii si actiuni m-am regasit pana acum si care nu ne-a socat niciodata in sens negativ,nici macar controversat nu l-am gasit.Un om care se pricepe la cifre, care are capacitatea de a duce o lupta argumentata cu executivul pe teme legate de bugetul instantelor, care crede in programul de normare pe care il sustine si care inca de pe vremea cand era presedinte la Tribunalul Vrancea a sustinut ideea ca un judecator nu poate fi obligat sa participe la birourile electorale si ca e necesar sa existe un acord al acestuia pentru o asemenea activitate.Un judecator pe care nu l-am vazut insa niciodata batandu-se in piept cu ce a facut, un judecator care, ca membru CSM, mai trebuie sa lucreze la capitolul comunicare cu cei pe care ii reprezinta.

        Imi respect colegii dela TribunalulBucurestisi am incredere in ratiunea lor si in realitatea si gravitatea problemelor cu care se confrunta in fiecare zi.Cred ca acest gest e bun ca o atentionare sau un semnal de alarma.Nu cred insa in revocarea lui Adi Neacsu pentru ca am convingerea ca fata de complexitatea problemelor un altul, in locul lui acum, nu ar schimba nimic, mai degraba ne-am miscora sansele de a schimba ceva.Aceasta revocare ar atrage doar o slabire din interior a singurului organism pe care il mai avem si care e abilitat sa ne apere independenta si statutul. Prefer un CSM cu care sa comunic, pe care sa-l trag la raspundere si sa-l critic, determinandu-l sa actioneze mai hotarat si mai eficient in fata presiunilor si a problemelor de tot felul decat un CSM pe care sa incep sa il desfac in bucatele, distrugandu-l in speranta ca va aparea cineva, de undeva care va infaptui minunea si va realiza de pe o zi pe alta, tot ce ei doar au promis si au visat.E periculos acest vis pentru ca e distructiv si intr-un moment atat de vulnerabil e preferabila o critica realista si constructiva si care sa ne apropie treptat de tel in loc sa ne indeparteze de el definitiv.

        Pana la urma revocarea oricarui membru CSM va ramane intotdeauna o optiune la indemana judecatorilor si e bine sa fie asa, insa ea trebuie foarte bine cantarita atat din perspectiva motivelor grave care o determina si mai ales a efectelor ce le produce asupra intregului sistem judiciar iar daca nu avem convingerea clara ca efectul este unul benefic, ci plin de riscuri imprevizibile, atunci e mai intelept sa ne mai gandim, sa cerem explicatii, sa intrebam, sa combatem, sa criticam si abia apoi daca simtim ca drumul e definitiv inchis si omul trimis in CSM nu ne mai reprezinta deloc sa cerem revocarea.

        Va intreb insa cu toata sinceritatea dragi colegi, am strabatut noi acest drum in ceea ce il priveste pe Adi Neascu, e atat de ferma si irevocabila convingerea ca trebuie sa il revocam?!


9 comentarii

Din categoria atitudine

Atentat la independenta justitiei

Nu trebuie sa fii specialist in drept pentru a intelege un fenomen ingrijorator care se manifesta tot mai pregnant in ultimul timp din partea puterii executive si legislative si al carui scop este incalcarea independentei justitie si subordonarea acesteia puterii politice.

        Faptul ca in prezent indepedenta justitiei exista si functioneaza iar celelate puteri nu au mijloace legale de a interveni in mecanismul pronuntarii unei hotarari judecatoresti este manifestarea statului democratic, insa rasturnarea acestei situatii prin legi de subordonara a actului de justitie, sau a judecatorului insusi, ar echivala cu ingroparea statului de drept.

        Constitutia  actuala prevede ca judecatorul este independent  si se supune numai legii. In mod logic calea spre eliminarea acestei independete trebuie sa provina de la lege si nu orice lege ci chiar Constitutia, iar apoi trebuie transpusa in legile de organizare ale profesiei. Este exact ceea ce se intampla in prezent.

        Noua initiativa de revizuire a Constitutiei promovata si expusa pe larg de institutia presedintelui prevede in art.124 alin 3 ca Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai Constituţiei, legii şi deciziilor Curţii Constituţionale. Pe de o parte formularea cuprinde un pleonasm atata timp cat judecatorul se supune Constitutiei, legii.Pentru orice student de anul I la facultatea de drept este evident faptul ca legea, ca izvor de drept  lato sensu, cuprinde in ea si Constitutia, care este legea fundamentala, cea aflata in varful piramindei, si care instituie toate principiile ce stau la baza celorlalte acte normative.Astfel a face trimitere in mod distinct la Constitutie si apoi la lege inseaman o repetitie ineficienta, pleonastica si nepermisa la nivelul juridic la care trebuie sa se ridice un text constitutional.

        Dar inexactitatea juridica este mai putin grava decat supunerea judecatorilor deciziilor Curtii Constitutionale. Aceasta dispozitie, ridicata la rang de lege fundamentala,  ar echivala cu urmatoarea fraza judecatorii se supun puterii politice.Curtea Constitutionala nu face parte din ierarhia instantelor judecatoresti, nu este o instanta de judecata si nu este compusa din judecatori inamovibili, care au ajuns sa exericite aceasta functiei in urma unui concurs, cu urmarea cursurilor de formare profesionala in cadrul INM, fiind apoi numiti in functie de Presedintele Statului.Acest organism este compus din persoane numite in mod exclusiv politic de Camera Deputatilor, Senat si Presedintele Romaniei care poarta denumirea de judecatori dar este evident ca sunt judecatori numiti de legislativ si executiv, asa cum rezulta foarte clar din art.142 alin 3 din Constitutie.Singura conditie impusa de lege pentru numirea acestora este o pregatire juridica superioara, adica o facultate de drept si o experienta in activitatea juridica sau in invatamantul superior de 18 ani.  O simpla analiza a CV-urilor judecatorilor actuali ai Curtii Constitutionale ne releva faptul ca aceste persoane  au ocupat anterior functii de  consilieri juridici, avocati sau profesori universitari, unii cu o vasta activitate politica in calitate de senatori si deputati in perioada imediat antemergatoare numirii in calitate de judecatori constitutionali.Independenta castigata brusc prin simpla numire politica la Curtea Constitutionala,fara nici un fel de alte criterii obiective de selectie, creeaza pentru orice observator rezonabil si echidistant cel putin un dubiu.

        Insa calitatea de oameni politici a judecatorilor Curtii Constitutionale nu este un impediment al numirii acestora deoarece rolul constitutional al judecatorilor Curtii Constitutionale este acela de a controla actele politicului, legile si ordonantele emanate de Parlament respectiv Guvern, modul in care acestea respecta principiile fundamentale cuprinse in Constitutie.In acest sens calitatea de fosti deputati si senatori ai judecatorilor Curtii Constitutionale este un avantaj deoarece sunt familiarizati cu modul de creare a legii si cu principiile constitutionale pe care acestea trebuie sa respecte.

        In consecinta Curtea Constitutioanala este un organ numit politic cu atributii de control al actelor emanate de la puterea legislativa si executiva, adica un organ politic ce controleaza un alt organ politic dar nicidecum un organ politic cu atributii de subordonare a  puterii judecatoresti.

        Judecatorii au obligatia de a respecta legea si de  a se supune legii.Din aceasta obligatie rezulta aceea de a respecta hotararile Curtii Constitutionale atunci cand acestea declara neconstitutionala o lege sau o ordonanta, in sensul de a nu le mai aplica, de a nu tine cont de aceste texte legale declarate neconstitutionale in cauzele concrete deduse judecatii.

        Judecatorii Curtii Constitutionale sunt singurii interpreti oficiali ai Constitutiei Romanie, iar acest mod de interpretare este general obligatoriu, inclusiv pentru instantele de judecata, in baza art147 alin 4 din Constitutie.Intre obligativitate erga omnes a unor decizii date in interpretarea constitutiei si subordanare justitiei fata de orice decizie a Curtii Constitutionale, exista insa o mare diferenta, cu atat mai mult cu cat aceeasi constitutie impune interpretarea legii interne in concordanta cu pactele si tratatele internationale, cu CEDO iar daca exista neconcordante intre dreptul intern si aceste tratate in materia drepturilor omului, se vor aplica cu prioritate reglementarile internationale, asa cum prevede art.20 din Constitutie.

        Hotararile Curtii Constitutionale creeaza in primul rand obligatii politice in sarcina Parlamentului, de a legifera, de a aduce reglementari noi in locul celor declarate neconstitutionale intr-un termen prevazut de legea fundamentala.Adesea insa Parlamentul nu isi indeplineste aceasta obligatie de a pune in acord textul declarat neconstitutional cu constitutia, care astfel isi pierde in timp efectele, si lasa un vid legislativ nepermis punand judecatorul in dificultate pentru ca el trebuie sa judece in continuare, fara lege clara, in domenii in care legiuitorul tace.

        Mai mult exista decizii ale Curtii Constitutionale care declara neconstitutionala o lege de abrogare sau declara neconstitutional un text de lege in masura in care primeste o anumita interpretare.Asemenea decizii, in lipsa unei reactii prompte a legiuitorului creeaza confuzie in cadrul instantelor judecatoresti deoarece judecatorul nu poate reinvia o lege abrogata si nici nu poate considera dupa caz si dupa interpretare o lege ba constitutionala, ba neconstitionala, fara a risca o interpretare eronata si o practica neunitara.

        Legiuitorul trebuie sa inteleaga foarte bine ca de calitatea legii pe care o pune la dispozitia judecatorilor depinde calitatea actului de justitie.Cu cat legea este mai neclara, contradictorie si neprevizibila, cu cat mai des se modifica un act normativ de la o zi la alta, cu atat mai mare este pericolul unei practici neunitare si al unor hotarari incorecte bazate pe o legislatie instabila, incoerenta si uneori contradictorie.

        Calitatea hotararilor judecatoresti pronuntate de magistrati depinde  de calitatea actelor normative pe care se intemeiaza aceste solutii.De aceea raspunderea magistratilor, care isi intemeiaza solutiile doar pe lege este stans legata de raspunderea parlamentarilor pentru calitatea acestei legi, atunci cand greseala in solutionarea cauzei se datoreaza unei legislatii instabile, contradictorii, incoerente sau unor acte normative declarate neconstitutionale sau unor acte administrative declarate nelegale.

        Cu toate acestea daca despre raspunderea materiala si disciplinara a magistratilor se vorbeste mult si exista acte normative in derulare in concretizarea acestei preocupari, despre raspunderea politica pentru legislatia ce a stat la baza acestor hotarari nu exista preocupare si nici macar o dezbatere publica, desi ele sunt intrinsec legate si depind una de alta.

Un exemplu elocvent este tocmai motivarea Curtii Europene a Drepturilor Omului, in cauza Atanasiu contra Romaniei in care se solicita statului sa garanteze prin masuri legale si administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate, sa implenteze de urgenta proceduri simplificate si eficiente, intemeiate pe masuri legale pe o practica judiciara si administrativa coerenta, sa refaca in totalitate legislatia astfel incat aceasta sa prevada reguli clare si simplificate.

Practic Curtea sanctioneaza dur calitatea legii si neexecutarea ei.Cu toate acestea nici o modificare legislativa nu s-a facut pana in prezent, desi au trecut 8 luni de la publicarea hotararii, toate cauzele similare fiind suspendate pe 18 luni in vederea gasirii unor solutii legislative si administrative eficiente, clare si efective.

        Odata cu intrarea in vigoare a noilor coduri, adica o modificare substantiala a legilor cadru in materie civila si penala, problemele de practica neunitara se vor agrava in lipsa unor studii de impact clare si eficiente si in lipsa unor explicatii unitare si general acceptate ale noilor dispozitii.Pregatirea sistemului judiciar pentru noilor coduri, pregatire ce necesita fonduri pe care doar puterea executiva le poate pune la dispozitie, nu trebuie bagatelizata si nici lasata exclusiv pe umerii judecatorilor sau a CSM.Oricine intelege ca aplicarea unitara a noilor coduri nu se rezuma doar la citirea textelor de lege de judecatori ci la interpretarea in aceeasi nota in aceeasi litera, in acelasi sens a tuturor textelor legale.Asigurarea unei interpretari unitare presupune punerea la dispozitia judecatorilor a materialelor explicative, a notelor de fundamentare a noilor coduri si pregatirea acestora in cadrul unor seminarii organizate la nivelul tuturor instantelor, inainte de intrarea in  vigoare a codurilor.

        Mai mult intrarea in vigoare a noului Cod Civil in luna septembrie a acestui an fara intrarea in vigoare a        Noului Cod de Procedura Civila, desi ele au fost gandite in corelatie, fara studii de impact, fara pregatirea institutionalizata a magistratilor, va creea mari probleme pe de o parte in materia organizarii judiciare,  pe de alta parte va lasa institutii in aer, fara reglementare, acolo unde se face trimite la procedura din noul Cod de procedura civila, neintrat inca in vigoare.Un exemplu ar fi procedura punerii sub interdictie reglementata in prezent de o lege speciala, de Decretul lege 32/1954, insa  potrivit art.168 din noul Cod Civil punerea sub interdictie se va judeca in baza procedurii prevazute de Codul de procedura civila, insa la data intrarii sale in vigoare septembrie 2011, Codul de procedura civila existent nu va cuprinde nici o dispozitie procedurala in acest sens.Legea de punere in aplicare a Noului Cod Civil neintrata inca in vigoare modifica substantial legea la care se refera si contine un set de norme greu de urmarit referitoare la tranzitia de la legea veche la legea noua.De asemenea disparitia distinctiei dintre cauzele civile si comerciale din Noul Cod Civil dar mentinerea acesteia in actualul Cod de procedura civila va creea grave probleme de competenta intre instantele judecatoresti.Daca eliminarea distinctiei a vizat tocmai intentia de a nu tergiversa cauzele prin declinari de competenta intre instantele civile si comerciale, in prima faza noua lege va crea un haos si mai mare prin dispozitiile diferite chiar contradictorii dintre actualul Cod de procedura civila si Noul Cod Civil in materie de competenta.Totodata eliminarea instantelor specializate familiarizate cu un anumit tip de cauze si mentinerea totusi a a acestei specializari prin artificii ale CSM sau ale colegiilor de conducere ale instantelor poate aduce cu sine un regres si nu un progres in aprecierea calitatii actului de justitie.

        Daca aplicarea noilor coduri va fi lasata exclusiv pe umerii sistemului judiciar fara o organizare si o finantare adecvata, fara sprijin concret din partea MJ-ului riscam un blocaj institutional si un haos legislativ.Noile coduri au fost gandite ca un progres legislativ si ca o necesitate juridica insa de modul de punere in aplicare al acestora depinde in mare masura daca ele vor fi un real progres sau un esec in practica.

        Trebuie observa ca in acest context dificil preocuparea majora a legislativului si a executivului se axeaza pe legi de subordonare a justitiei in ansamblul si a judecatorului in mod individual.

        Astfel in proiectul de revizuire a Constitutiei se incearca transformarea CSM intr-o marioneta politica.De ce e atat de important ca politicul sa aiba control asupra acestui organ?Raspunsul este evident pentru orice cunoscator. CSM are ca rol fundamental apararea independetei justitie, apararea reputatiei intregului sistem cat si a fiecarui judecator, in fata presiunilor sau a denigrarilor politice sau de alt gen.CSM este organul care decide cariera magistratilor, detasarile, delegarile, promovarile in functii de executie, numirile in functii de coducere pe baza de concurs, precum si numirea judecatorilor la ICCJ, cea mai importanta instanta care judeca marile cazuri de coruptie, inclusiv pe oamenii politici din forul legislativ.CSM trebuie sa ramana un organ profesional si nu un organ cu o majoritata numita politic, de parlament sau presedintele tarii si care se numeste acum societate civila.

        Cu tristete dar si cu sinceritate putem constata ca societatea civila la noi e sublima dar lipseste cu desavarsire deoarece in istoria CSM de pana acum nu a existat nici o voce sonora,  al unui membru al societatii civile care sa se fi facut auzita sau remarcata in vreun fel in problemele justitiei.Mai mult singurul membru actual al societatii civile din CSM e contestat acerb de o parte a puterii executive si legislative, invocandu-se conflict de interese si relatii politice stranse.Situatia actuala a membrilor societatii civile din CSM mult timp inexistenti, numirile tergiversate si contestate la nesfarsit sunt o dovada clara si imbatabila ca acapararea CSM-ului de o majoritate cuprinsa din membri societatii civile, la care se adauga membri de drept ai puterii executive, ar reprezenta o subordonare politica nepermisa a justitiei.

        Aceeasi subordonare de data aceasta a judecatorilor in mod individual o reprezinta includerea Ministrului Justitiei in categoria acelora care au calitatea de titulari ai actiunii disciplinare.Practic intr-o cauza ce implica Ministerul Justitiei, in care acesta este obligat de exemplu sa plateasca despagubiri unui reclamant persoana fizica sau juridica, ministrul ar avea posibilitatea sa exercite actiunea disciplinara in propria cauza nemultumit de solutia care il priveste.Mai mult judecatorul ar fi anchetat disciplinar pentru nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale indiferent daca acestea sunt in acord sau nu cu jurisprudenta CEDO, cu dreptul comunitar cu deciziile in interesul legii pronuntate de ICCJ, pe care de asemenea trebuie sa le respecte, unele cu prioritate in baza Constitutiei.Ce obiectivitate va mai avea judecatorul intr-o cauza care implica un organ al statului si care are oricand posilibilitatea de a-l ancheta si sanctiona?!

        Mai mult judecatorul va raspunde material pentru solutii pentru eroare grava pentru neglijenta, desi nu exista o definire clara a acestor concepte, nu exista un sistem de asigurare, daca tot se face referire la medici, nu exista o procedura clara, previzibila si care sa fie conforma cu actele si tratatele internationale care interzic presiunile asupra judecatorilor prin atragerea raspunderii pentru orice solutii.Practic se doreste o judecata cu sabia lui Damocles deasupra capului, cu un judecator timorat care sa ajunga sa se teama si de propria umbra dar mai ales de presiuni.

        Exista si in prezent mijloace legale de a atrage raspunderea materiala magistratilor, este adevarat ca ele trebuie concretizate prin reglementari, clare, neechivoce si in acord cu standardele internationale in materie.Exemplul elocvent este numarul relativ mare la nivel european de judecatori romani condamnati pentru acte de coruptie, chiar si recent, care isi executa pedeapsa privativa de libertate in penitenciar , ca orice alt infractor.Exista de asemenea suficienti magistrati sanctionati disciplinar intr-un mod tot mai transparent si convingator.Recentele hotarari publicate cuprind si o scurta motivare care poate crea o jurispudenta previzibila in materie.

        Purificarea justitie de coruptie nu trebuie sa fie  stindardul si nici pretextul incalcarii independentei judecatorului.

Putem observa in prezent ca se manifesta tot mai pregnant o preocupare in modificarea legii privind raspunderea disciplinara a magistratilor prin recunoasterea calitatii de titular al actiunii disciplinare si  Ministrului Justitiei, introducerea unor noi abateri disciplinare, exista initiative legislative privind raspunderea materiala a magistratilor,  modificarea Constitutiei prin introducerea unor prevederi prin care judecatorii se supun deciziilor unui organism numit politic Curtea Constitutionala, fara a se distinge intre natura acestora, eliminarea totala prin Constitutie a controlului jurisdictional asupra actelor ce privesc politica  fiscala si bugetara si modificarea constitutionala a structurii organismului ce gestioneaza cariera magistratilor, CSM, prin asezarea in locul unor magistrati a unor membri ai societatii civile numiti politic care sa aiba majoritate in consiliu,  toate pe fondul unor declaratii politice foarte grave si repetate, ce pun in sarcina justitiei esecul masurilor de reformare a statului,esec ce s-a resimtit mai ales in buzunarul si viata cetateanului de rand alegatorul de maine.

        E oare adevarat ca situatia grea in care se afla tara si omul de rand, caruia i s-au redus salariile, i s-au marit impozitele, aproape ca i s-au redus si pensiile, se datoreaza justitiei?Sa fie oare solutia pentru problema grava a tarii eliminarea independentei justitie si subordonarea sa fata de legislativ si executiv?Va permite oare sistemul judiciar, CSM-ul dar si omul de rand consultat prin referendum, ca justitia sa fie judecata, condamnata si executata  iar independenta ei sa se topeasca in mana celorlalte puteri afectate grav de „raul” numit „justitie ce se supune numai legii”?!

Scrie un comentariu

Din categoria atitudine

Justitia intre uz si abuz de drept

In fine, am inteles!E inevitabil! Macar odata in viata fiecare magistrat se confrunta cu o plangere penala pentru abuz in serviciu, o plangere la CSM, un memoriu adresat presedintelui statului in care se releva comportamentul inadecvat al acestuia sau un articol de presa in care se analizeaza pe larg o hotarare inca nemotivata.

Desigur dreptul de petitionare e important iar cainele de paza al democratiei, presa libera trebuie sa fie vigilenta si sa informeze, fiind permise chiar exagerarile.De asemenea actele de coruptie din sistem trebuie eradicate si sanctionate dur, fara mila.

Cu toate acestea ce se intampla atunci cand in loc de a informa presa dezinformeaza? Fie voit, fie din necunostinta de cauza, reda o poveste a unui nemultumit, fara a face o minima verificare a circumstantelor cauzei, fara a verifica sentinta si dosarul cauzei, la care poate avea acces, in baza legii, tocmai pentru a asigura o informare corecta si impartiala.

De fapt nici partea si cu atat mai putin judecatorul care nu are dreptul de a comenta cauzele in curs, si de a-si explica solutiile, nu-i vor oferii adevarul.Oarecum jurnalistul profesionist este asemenea unui judecator, doar ca el pune in balanta hotararea judecatorului si spusele partii care se prezinta la ziar, precum si actele de la dosar.Asa si judecatorul cantareste probele dosarului si afirmatiile probate pentru a da o solutie.Desigur judecatorul este cel care decide insa in aflarea adevarului in cauza cel putin aceeasi raspundere, daca nu uneori mai mare, o au partile si avocatii acestora care au obligatia de a dovedi sustinerile lor, pentru ca orice adevar ce nu e dovedit temeinic si fara urma de tagada, ramane o vorba ce nu poate sta la baza unei hotarari judecatoresti.Exista adevaruri pe care le stie tot satul, nu si judecatorul, caruia nu i le-a dezvaluit nici un martor.

Un jurnalist care scrie un articol de presa doar pe baza unei povesti a unei parti ce a pierdut un proces, fara o ancheta jurnalistica efectiva, fara o baza factuala verificata din cel putin doua surse credibile, este ca un judecator care a citit cererea de chemare in judecata si fara proces, fara probe, fara a intreba macar cealalta parte, a scris pe ea admite cererea, pentru ca povestea omului parea credibila.

Toti purtam responsabilitatea deciziilor noaste, judecatorii pentru fiecare hotarare pronuntata care trebuie data cu maxim profesionalism si buna credinta si fara a pierde acea sete de a afla adevarul si de a ramane impartiali, indiferent cate incercari de impresionare a instantei s-ar face.

Arta ofera un spatiu in care omul se lasa impresionat, teatrul, muzica, filmul, pictura, poezia, ele sunt cele care ne ating sufletul si ne impresioneaza, iar cel care ne-a atins coarda sensibila se poate declara talentat si plin de har, artist de succes.

Oarecum sala de judecata seamana cu o scena pe care avocatii au rolul principal, acela de a “impresiona” instanta, de a o convinge de adevarul partii pe care o reprezinta.Cu toate ca un bun avocat e harazit obligatoriu cu un talent histrionic devenind un bun actor, un bun judecator nu isi poate permite luxul de a se lasa impresionat pana la lacrimi ca un spectator furat de peisaj. Un bun judecator trebuie sa ramana mereu vigilent si obiectiv, obligatoriu impartial, sa verifice cu mare atentie fiecare afirmatie a partilor raportat la probele de la dosar, sa-si cantareasca fiecare vorba sau gest, un fel de Toma necredinciosul care trebuie sa pipaie fiecare rana.Mai mult uneori chiar litera legii contravine cu spiritul ei sau partea care isi sustine infocata dreptatea nu o poate dovedi si atunci solutia legala se da cu inima indoita.

Fiecare sentinta e o sabie ce taie, pentru unii inseamna pierdere si tristete pentru altii castig si bucurie iar justitia umana intemeiata pe legile create de oameni, de parlamentari, legi pe care judecatorii au obligatia de a le pune in aplicare, e foarte departe de justita divina, care are o cu totul alta esenta si semnificatie, unde cel care pierde castiga si cel care intoarce si celalalt obraz e cel bun…In instanta povestile de viata triste devin uneori si mai triste  atunci cand omul din propria sa neglijenta a semnat acte pe care nu le-a citit sau nu are nici o dovada a prejudiciului pe care il reclama.Acesta devine un mare “nedreptatit” si pierzator insa culpa pentru propria neglijenta sau nestiinta e greu de recunoscut.

Toti, indiferent de profesia pe care o exercitam, purtam raspunderea faptelor noastre, in fata propriei constiinte, in primul rand, de care nimeni nu poate fugi dar si in fata autoritatilor care au tot dreptul sa ne ancheteze atunci cand comitem infractiuni sau sa ne sanctioneze atunci cand comitem abateri disciplinare.

Dar unde e limita intre uz si abuz de drept?Unde se termina exercitarea cu buna credinta si in spiritul dreptatii a unor drepturi si unde incepe abuzul si petitionarea cu rea credinta sau din grava neglijenta si mai ales cine raspunde pentru aceste sicane atat de gratuite uneori?

Se vorbeste mult de coruptie in sistem.Dar a avut vreodata cineva curiozitatea sa verifice cate plangeri si sesizari formulate impotriva unor magistrati au fost calificate absolute neintemeiate?A avut cineva curiozitatea sa verifice daca magistratul a intreprins vreo forma de aparare impotriva acestor manifestari abuzive? A incercat el sa-si apere demnitatea si adevarul? Sau a decis ca e mai intelept sa ramana discret, sa nu intre in cursa intinsa, sa taca intelept, sa lase de la el, gandind ca va trece mai repede scandalul ce s-a creat in jurul sau, daca nu riposteaza?

Si totusi cu sau fara reactie toate aceste manifestari directe impotriva magistratilor, si doar cele fara nici un fundament, fac mult rau, nu doar lui ci si prestigiului justitiei si e un rau gratuit care costa statul bani si risipa de energie umana.In final nimeni nu castiga toata lumea pierde timp, sanatate si liniste sufleteasca….

Profesionistii barei care nemultumiti de solutiile instantei apeleaza la presa pentru a mediatiza propria lor versiune, catalogand fara regrete si fara a gandi profund, anumite solutii drept ilegale si injuste, trebuie sa isi asume greutatea vorbelor lor.Se vor intoarce in aceleasi sali de judecata, la aceeasi judecatori ale caror hotarari le-au ponegrit, mai mult vor critica in fata unor judecatori hotararile irevocabile ale altor colegi, stiind ca autoritatea de lucru judecat e o prezumptie irefragrabila ce nu poate fi rasturnata cu nici un fel de mijloc de proba.

Ce vor castiga acesti distinsi colegi?Vor mai lansa o lovitura de imagine, vor slabi autoritatea si imaginea justitiei fara a intelege ca ei insisi au atata nevoie de recunoasterea acesteia, ca profesia lor valoreaza ceva doar daca justitia e respectata si credibila.Cum sa pledezi in fata unei instante cand nu mai crezi in autoritatea ei? Cum sa te ia lumea in serior cand tu insuti subminezi cu vorbe edificiul la baza caruia ti-ai asezat roba?Cum sa creada justitiabilul ca nedreptatea pretinsa se poate repara doar intr-o cale de atac atunci cand primul drum al avocatului duce la ziar, pentru a exercita o presiune mediatica asupra instantelor de control, iar daca subiectul e bun, cu conotatii dramatice exista toate premisele unei “reusite”.Dar ce fel de reusita?Si cu ce mijloace?

Apreciez mult avocatii inteligenti, luptatori si plini de idei, care se dueleaza in argumente si sondeaza tot probatoriul, invocand argumente juridice convingatoare, uneori surprinzatoare. Ridic palaria in fata celor care ma pot convinge de adevarul ascuns in amanunte adesea greu de dovedit, care isi pun sufletul si priceperea in castigarea unui proces, care lupta la bara cu mijloacele pe care legea le ofera, care merg mai departe cu capul sus cand pierd, care pot recunoaste o eroare proprie, care sunt sinceri si in critica instantei dar si cu privire la sansele reale ale clientilor, care sunt profesionisti, fermi si de buna credinta.

Oamenii implicati in proces sunt prea absorbiti de propriul adevar subiect pentru a mai crede altceva.Discutiile la rece ii revolta pentru ca nu le inteleg si nici nu vor sa vada lucrurile altfel si aici e raspunderea avocatilor pentru a-i ajuta sa vada limpede.Se pierd multi bani si timp in procese in care oamenii s-ar putea intelege si cand judecatorul propune partilor in sala sa realizeze o tranzactie sau o mediere o face tocmai pentru ca vede, ca ar fi mult mai bine daca acestia s-ar intelege inteligent si in avantajul lor.

Exista si in justitie, la fel ca in alte profesii erori judiciare, rea credinta si chiar coruptie.Ele trebuie cercetate, dovedite si sanctionate aspru.Exista insa si multa munca, sacrificiu, daruire puse in slujba adevarului cu naturalete si fermitate si ele nu trebuiesc rasplatite cu sicane de tot felul.Simplul fapt ca un asemenea gest nu e sanctionat nu indreptateste pe nimeni sa arunce cu noroi numai pentru ca oricum nu pateste nimic pentru ca adversarul nu-si permite luptele corp la corp in namol.

E mult mai intelept sa dam o sansa justitiei sa ne convinga ca femeia cu ochii legati cu haina zdrentuita cu balanta inclinata si sabia ruginita mai are resurse sa faca dreptate decat sa ne predam haosului si anarhiei.

Inaltele principii morale nu mai sunt la moda azi si totusi in adancul fiecarui om a sclipit macar odata in viata un erou, un om drept si bun si care asemenea lui Socrate a simtit imboldul de a se supune legilor cetatii, chiar daca ele i-au adus moarte, pentru ca altfel, daca le-ar fi negat si ponegrit, ar fi calcat in picioare tot crezul sau de o viata.

 

12 comentarii

Din categoria atitudine

Vulnerabilitati ale judecatorilor. Viata privata

 

Într-o cauza Company y Diez de Revenga et Lopez Galiacho Perona c Spaniei -2000, Curtea Europeana de Justitie a acceptat si a mentinut argumentatia instantelor nationale spaniole care au considerat ca în fapt exista o încalcare flagranta a dreptului la viata privata si ca dreptul la informare al publicului nu poate fi invocat pentru a justifica aceasta încalcare. Instantele nationale, mai exact Tribunalul Constitutional spaniol a apreciat ca în conformitate cu legislatia interna o ingerinta în dreptul la viata privata poate fi acceptata numai daca exprima adevarul si daca se refera la circumstante de importanta publica. Latura publica nu se întinde si asupra vietii sentimentale a persoanelor publice deci nu exista nici o justificare pentru a furniza publicului informatii ce tin strict de viata privata a persoanei, mai mult este inadmisibil ca aceste relatari sa îmbrace un caracter injurios si ofensator, asa cum s-a întamplat în cauza.

 

Sunt un adept fervent al ideii ca viata privata este acel spatiu intim al individului in care nimeni, dar absolut nimeni nu are voie sa patrunda, daca nu este invitat. Indiferent cine este omul care suscita interesul presei la un moment dat, fie ca este vorba despre persoana publica sau privata, vedeta de cinema sau un om  necunoscut publicului larg, persoana cu functie importanta in Parlament, Guvern, in Justitie sau un  contabil la o societate comerciala, nu se poate dovedi un interes public, legitim, serios si justificat care sa permita publicului larg sa exercite un fel de voyorism pe gaura cheii in spatiul privat, in casa, familia, intimitatea omului ce exercita o profesie, oricare ar fi aceasta.

Un judecator este o fiinta a carui credibilitate se cladeste pe imaginea sa de integritate, independenta si impartialitate. Un justitiabil trebuie sa vina la instanta cu convingerea ca judecatorul este sabia dreptatii, care nu se inclina decat pentru a taia nedreptatea din temelii, intemeindu-se pe litera legii si intelegand spiritul ei. Pentru ca hotararea judecatoreasca sa aiba forta de a convinge omul caruia i se adreseaza ea trebuie sa provita de la un judecator pe care acesta il percepe a fi bun, puternic si drept.De aceea imaginea justitie si a fiecarui judecator este atat de importanta.

Un articol de presa care pune in lumina in mod real sau nu, o vulnerabilitate din viata privata unui judecator ii poate fi ulterior fatala, pentru ca vor exista mereu binevoitori care sa scoata la iveala acele amanunte pentru a-i pata imaginea.

Judecatorii sunt si ei oameni ca toti ceilalti, nu sunt niste roboti perfecti, sufera de boli, de slabiciuni, trec prin crize umane, profesionale sau de cuplu, se casatoresc si divorteaza, adesea doar pentru ca nu mai au timp efectiv pentru familia lor si nu in ultimul rand sunt supusi unor presiuni psihice immense,  care in timp se simt.

Multe din bolile de care ei sufera sunt rezultatul direct al unui ritm de munca infernal si al unui sistem legislativ inconstient, care nu intelege un singur lucru si anume ca nici o lege de accelerare a judecatii nu va putea rezolva lipsa acuta de oameni din sistem, ca mai repede sau mai tarziu faptul ca se judeca pe banda rulanta, contra cronometru, cu termene de motivare pe care daca nu le respecti risti sanctiuni discliplinare, pe care legea le reglementeaza clar, pe scheme de personal injumatatite, va atrage distrugerea fizica si psihica a celor care pun umarul din greu pentru actul de justitie.

Da, uneori judecatorii mai si clacheaza, iar teama de a consulta un psiholog, sau chiar un psihiatru, pentru ca risca ulterior o expunere mediatica, ce atrage decredibilizare, e terifianta si profund injusta.E ca si cum ai stoarce un om pana la ultima picatura de viata iar atunci cand mecanismul s-a defectat, sau da semn de oboseala, te debarasezi de el, lasand omul pe marginea drumului si tot el trebuie sa se simta “vinovat” pentru ca sistemul l-a distrus.

Judecatorii ar trebui sa aiba o siguranta si poate chiar o obligativitate, de a consulta periodic un psiholog, ca un aspect de normalitate, avand in vedere solicitarea neuropsihica la care sunt expusi. Nu este nimeni atat de naiv incat sa creada ca o cauza care vuieste in toata presa despre un influent om politic si care apare relatata in amanunt pe toate posturile TV nu va lasa urme in psihicul unui judecator, poate nu pe moment, dar sigur in timp acel stres acumulat se va revarsa undeva.Dar nu e vorba doar de cauze “cu greutate”, fiecare sedinta de judecata aduce in fata magistratului oameni si problemele lor, cu durere, teama si frunstrare care uneori se revarsa chiar si asupra judecatorului, chiar daca e vorba doar de un divort sau incredintarea minorului, care insa sunt foarte importante pentru cei implicati emotional si a caror viata e pe cale de a se schimba radical.

In egala masura sunt judecatori care si-au sacrificat sau pierdut viata de familie alegand o implicare mult prea serioasa in domeniul profesional.A pune la zid  si a vantura prin presa informatii despre neveste, foste neveste sau si mai grav copiii unor astfel de judecatori este din nou o lovitura sub centura mult prea nedreapta impotriva careia nu se pot apara.

Exista si situatii in care omul judecator are in familie sau in anturajul sau oameni politici sau prieteni vechi din alte domenii de interes, dar acest lucru nu inseama ca el face politica sau afaceri.

Nu putem sa traim sub o cupola de sticla de unde sa iesim doar ca sa judecam dosare cu o puritate exemplara. Trebuie, este chiar obligatoriu, sa traim in mijlocul oamenilor, sa trecem si noi la randul nostru prin incercarile vietii pentru a intelege problemele cu care se confrunta cei ale caror cauze le judecam.

E important sa intelegem ca nu avem voie sa ne atacam unii pe altii in mod gratuit si invocand aspecte ale vietii private care nu au nimic de a face cu felul in care judecam cauzele.Nu este demn, nu este just si face foarte mult rau profesiei noastre si increderii in aceasta.

Este adevarat ca viata privata a judecatorilor nu este zilnic subiect de interes mediatic, ea devine interesanta in general atunci cand judecatorul respectiv are pe rolul sau un dosar cu nume sonore, puternice, percepute a fi influente.Dar un jurnalist, caruia i se serveste pe tava un aspect din viata privata a judecatorului cauzei, aspect ce nu are absolut nici o legatura cu aceasta, trebuie sa se gandeasca foarte bine la efectele pe care le va produce gestul sau si sa se gandeasca cine si in ce scop se foloseste de el si daca merita.

Odata raul facut e greu sa il repari sau sa te aperi.Este adevarat ca CSM are atributii si activitate chiar intensa in apararea reputatiei judecatorilor care au fost balacariti in presa.Dar cine va citi aceste hotarari prin care se admite cererea de aparare a reputatiei, cine mai citeste explicatiile ulteriore, dezmintirile ascunse ulterior la fila 5 intre o reclama la pasta de dinti si o informatie despre vremea in Europa?

Este in interesul nostru, al tuturor, sa avem o magistratura puternica si dreapta, iar slabirea ei din interios, sau din exterior, prin atacuri la viata privata a judecatorului nu fac decat rau atat omului care imbraca roba cat si profesiei pe care acesta o reprezinta.

Transparenta si publicitatea actului de judecata e importanta si e dreptul tuturor cetatenilor, de asemenea judecatorul trebuie sa fie constient ca are o obligatie de rezerva mare in virtutea profesiei pe care o exercita, ca trebuie sa fie un om demn in societate si sa se abtina in public de la orice comportament care i-ar pata nu doar propria imagine dar si pe cea a justitie pe care o reprezinta.Insa judecatorul, ca orice om, are tot dreptul sa isi protejeze viata privata si tot ce tine de spatiul sau intim si daca ne dorim un sistem sanatos cu un judecator curajos si nu terifiat, trebuie sa acceptam cu totii ca sunt locuri in care nu ne este permis sa patrundem daca nu suntem invitati.

6 comentarii

Din categoria atitudine

Puterea Judecatoreasca – in somnul cel de moarte?

Examenul de admitere la INM din acest an un imens esec, 72 de candidati ramasi pe 200 de locuri si examenul mai continua. A cui e vina? IICJ fara presedinte de aproximativ un an de zile intr-un interimat nesigur si ineficient? Cine raspunde pentru acest refuz prelungit de a da puterii judecatoresti un purtator de stindard? In ce stat de drept isi mai permite cineva sa lase puterea judecatoreasca pe marginea drumului cu roba zdrentuita, cu balanta dezechilibrata, cu ochii legati, orbecaind pe intuneric, fara sprijin, fara respect, fara demnitate….numai pentru ca refuza cu incapatanare sa se supuna?! …

Raportul Comisiei Europene pe Justitie- mai ingrijorator decat vreodata.Se cere respectarea legii la agerile pentru CSM.Sa se teama oare Comisia ca legea o sa fie ignorata sau incalcata, tocmai de cei ce  au menirea sa ne reprezinte pe toti, si pe fiecare in parte, in lupta crancena pentru echilibrarea celor trei puteri? Cum trebuie sa arate, cum trebuie sa gandeasca, sa actioneze, sa FIE, cel care ne va reprezenta in CSM? Grea intrebare si sper din suflet ca votul colegilor mei in saptaman ce urmeaza, sa se indrepte spre oameni care cred in idealurile lor si aceste idealuri se confunda cu ale noastre, in oameni care au puterea si buna credinta de a deveni simboluri respectabile si puternice ale sistemului judiciar.Avem nevoie acum mai mult decat oricand de oameni puternici si buni care sa ne reprezinte.

In jurul justitiei, fie ca ne uitam la ce se intampla la intrarea in INM, fie ca ne uitam la varful ICCJ, sau la CSM domneste un fel de somn de moarte…

Invatamantul juridic universitar romanesc nu este capabil sa furnizeze un absolvent care sa faca fata unui examen greu prin care se verifica nu doar capacitatea de memorare dar si rationamentul juridic, logica juridica.In egala masura cel care isi asuma semnatura pe grila de examen este mult mai aproape de epatare (ma gandesc aici doar la testamentul nuncupativ), de dorinta de a complica o intrebare pana ea ajunge la o subtilitate vecina cu indoiala, decat de realitatea cunostintelor masei de candidati care doresc sa acceada in sistem.Exista un hau, o prapastie intre nivelul de cunostinte si de pregatire de care sunt capabili cei care termina cursurile unei facultati de drept si nivelul exigentelor pentru intrarea la INM.Au fost examene grele cu putini admisi, au fost si examene poate mult prea usoare, e greu sa ajungi la un nivel de exigenta numai bun pentru a furniza sistemului un viitor magistrat competent si integru. Dar a fost nevoie de dezastrul din acest an ca sa fim obligati sa ne aplecam mai bine asupra temei.

Trebuie reevaluat sistemul de examinare, trebuie sa ne gandim mai bine la profilul magistratului pe care il vrem in sistem, la calitatile lui si sa adaptam intregul examen la aceste nevoi.Trebuie sa ne gandim mult mai mult la unde vrem sa ajungem in viitor decat la noi insine, sau la modul in care sa intidem cat mai multe capcane in fata unor iepuri nepriceputi ce alearga speriati prin padure, intr-un labirint de intrebari pe care nu le inteleg, astfel incat n-au nici o sansa sa prinda firul salvator al Ariadnei.E chiar obligatoriu sa-i ajutam, pentru ca daca ei pier pierim si noi, suntem legati unii de altii, ei sunt cei care ne vor continua munca si nu ne e deloc totuna cum vor arata, cum va fii justitia viitorului.

Executivul ne-a bombardat cu un set de legi care mai de care mai importante. Nici nu stii daca sa privesti legea salarizarii care te reduce la grad de secretar de comuna, sau sa te uiti in mica reforma in baza careia vei judeca cauzele de la o zi la alta si vei aprecia asupra duratei proceselor intr-un sistem in care nu poti aprecia nici macar dura unei sedinte de judecata, sa privesti propunerea legislative vizand unificarea practicii judiciare care arunca totul pe umerii ICCJ, controvesata ea insasi pentru propria practica neunitara.

Sistemul te preseaza sa devii judecator stahanovist, sa-ti dublezi, triplezi “norma”, sa rezolvi dosare, repede si eficient, motivate la termen, exemplar si cu o logica imbatabila, sa devii un judecator exemplar care sa interpreteze corect legi neclare ce se bat cap in cap, sa solutionezi cauzele de la o zi la alta, in parc in fata instantei oriunde, doar sa o faci repede si bine, sa faci amendamente la legi cu o gramatica inovatoare plina de “succesuri”, sa te declari multumit si fericit ca poti lucra pe bani mai putini si pentru colegii care pleaca din sistem si sa privesti cu profund respect la hotararea Curtii Constitutionale care  declara ca magistratul are un statut constitutional de care legiuitorul nu se poate atinge daca nu modifica Constitutia, insa acest statut e functional doar dupa pensionare, pentru judecatorii in functie nu exista nici un impediment pentru reducerea salariilor atata timp cat e vorba de siguranta nationala ce trebuie aparata.

Avem nevoie de un sistem puternic si curat de un INM populat de tineri capabili sa duca mai departe aceasta nobila profesie ce o purtam acum cu tristete pe umeri, avem nevoie de practicieni profesori la INM, la instante, care sa insufle incredere si respect tinerelor generatii, avem nevoie de un simbol de integritate la presedentia ICCJ si nu de interimate nesigure, avem nevoie de un CSM puternic si integru care sa ne asigure independenta.

Avem nevoie unii de altii sa scoatem femeia asta legata la ochi din intuneric, sa-i dam o viziune, sa-i echilbram balanta, sa-i stergem colbul strazii si scuipaturile de pe haine si sa o asezam acolo unde ii este locul, intre cele trei puteri ale statului.

Dar puterea ei e puterea noastra, vointa ei e vointa noastra si destinul ei e destinul nostru…

Scrie un comentariu

Din categoria atitudine

CUIELE si ILUZIILE!?

Această pictură de Salvador Dali are la bază o iluzie optică. Dacă te uiţi de aproape vezi o piaţă de sclavi. De departe însă se vede bustul lui Voltaire, cel care spunea că “În general, arta de a guverna constă în capacitatea de a lua cât mai mulţi bani de la o parte de cetăţeni, pentru a o da altora.

Ce legătură au toate acestea cu colapsul financiar în care suntem?Cu cuiele, pe care mai ieri o distinsă şi curajoasă colegă, ne spunea că ni le batem in talpă?

In aparentă niciuna, la fel cum nici magistraţii nu au nici o legătură cu mişcarea sindicală.  Prezenţa lor într-un loc public,  alături de sindicalişti, nu înseamnă o achiesare la revoltă, decât dacă am accepta forţat că întâlnirea în lift între un viitor justiţiabil şi un judecător, ce îi va judeca cauza, în urma unei repartizări aleatorii, înseamnă o poziţie exprimată doar pentru că şi-au spus bună ziua…

Inţeleg perfect însă dilema magistratului responsabil care nu doreşte implicare şi poziţionare, ştiind că mâine e posibil ca toti ceilalţi să-şi caute dreptatea la instanţa la care el este judecătorul “de caz” .Şi atunci cum se va mai uita în ochii omului cu care a şezut la o masă şi i-a ascultat durerea?Şi o va face pentru că nu are de ales!

Şi totuşi cuiele au fost bătute în talpa ficăruia dintre noi şi acum dacă ne uităm mai bine la chipul lui Voltaiere părintele iluminismului francez, promotorul mişcării liberale,cel care spunea “nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi apăra până la moarte dreptul tău de a o spun, nu mai vedem decât piaţa de sclavi cu bătrâni şi femei privind uimiţi în jur.De pe o zi pe alta totul s-a prăbuşit, fără semne premonitorii, fără avertismente de genul:”Atenţie cade !”

Acum, când nu sunt bani nici pentru trusoul de nou născuţi şi probabil nici pentru ajutorul de înmormântare, se aşteaptă din partea justiţiei să asigure stabiltate.

Cum să o facă?Ce înseamnă stabilitatea pe care trebuie să o asigure justiţia?

Se aşteaptă de la noi să nu luăm nici o poziţie împotriva crizei care ne afectează direct, să tăcem şi să asigurăm stabilitatea rezolvând dosarele în conformitate cu legea? Cu care lege?Legea nouă?Cu Constituţia?Cu practica CEDO sau CEJ?

Sper din suflet să nu ni se spună într-o bună zi şi cum să le rezolvăm pentru că atunci totul e pierdut.

Da e criză, însăşi justiţia e în criză şi mulţi au contribuit din plin la asta.Sper să strângem rândurile cu toţii şi mă refer aici la instanţe prin adunările generale şi la CSM să facem ceea ce trebuie făcut.Nu e loc pentru lupte interne şi orgolii acum.

Pe lângă munca de zi cu zi din sălile de judecată, pe lângă dosarele pe care trebuie să le soluţionăm cu integritate şi imparţialitate, suntem şi trebuie să înţelegem asta, o putere a statului la care oamenii se uită şi aşteaptă de la ea soluţii.Nu avem dreptul să ne pronunţăm în mod anticipat pe legalitatea măsurilor nici măcar pe constituţionalitatea lor, însă avem tot dreptul şi chiar obligaţia să căutăm şi să găsim soluţii la tot ce ne afectează munca şi profesia.

Da, ne-au bătut cuie în talpă şi doare, le-am scos şi vom umbla aşa schiopătând ceva timp, însă e important să ne revenim cât mai repede să gândim soluţii viabile atât la problemele din sistem cât şi legat de criza financiară pe care noi înşine o traversăm.

De prea mult timp suportăm să ni se arunce pe umeri incompetenţa altora de a soluţiona legal o lipsă acută de personal, de prea mult timp se perpetuează o legislaţie haotică şi inconsecventă, neclară şi contradictorie care ne-a afectat pe toti judecători şi justiţiabili, de prea mult timp avem o procedură rigidă si greoaie care ne impiedică să gestionăm in termen rezonabil un dosar, dar ne obligă să motivăm ca nişte salahori să nu iesim din termen,de prea mult timp suportăm să facem munca celor lipsă şi să soluţionăm tot mai multe dosare spre binele cetaţeanului.

Care bine?Işi poate asuma judecatorul cu mâna pe inimă şi cu conştiinţa curată corectitudinea a zeci de soluţii pronunţate după o şedinţă grea ce se prelungeste până seara sau chiar noaptea? Poate el convinge cu argumente solide şi de bun simţ un justiţiabil cu o hotărâre motivată la 2 noaptea tremurând că ii ies zeci de dosare din termen?Va inţelege oare justitiabilul care şi-a întemeiat cererea pe zeci de pagini şi a umblat ani grei la procese că judecătorul i-a respins acţiunea motivând in trei fraze fără a răspunde la toate durerile sale?Cum să explici unui copil de 11 ani a cărui tată a murit intr-un accident de maşină total nevinovat, că dosarul prin care el cere despăgubiri de la cel vinovat se plimbă de 4 ani pe la parchet si instanţă şi el  nu a primit nici o despagubire, nici măcar o soluţie?Mai trist e că acest copil va creşte cu convingerea că instanţele nu-i pot face dreptate, a aşteptat prea mult.

Sunt solutii la probleme de sistem  dar trebuie legiferate.Medieri obligatorii in cauze simple, proceduri simplificate, administrare de probatoriu prin avocati si intre doua termene, delegarea unor atribuţii pur formale gen înfiinţare de asociaţii de proprietari către grefieri cu studii superioare, competenţe mai bine impărţite între instanţe de grad diferit, mai puţine cauze cu trei grade de jurisdicţie, limitarea casărilor cu trimitere spre rejudecare.E mult mai importantă o administrare eficienta a sistemului şi asigurarea unui echilibru intre judecatorii de la instanţe diferite din ţară, din aceeasi instanta si dintre secţiile aceleiaşi instanţe, decât să ne aşteptăm să ne intre oamenii de-a valma în sistem. Desigur deficitul  e mare, însa asta nu poate justifica nici un fel de rabat de la calitatea profesională şi morală care trebuie să fie cea mai ridicată între magistraţi, pentru că în cazul abdicării de la aceste standarde pentru acoperirea golurilor, efectele sunt fatale atât pentru justiţiabili cât si pentru independenţa şi integritatea justiţiei.

Sunt soluţii şi pentru criza financiară şi ele trebuie tratate şi rezolvate cu consultarea puterii judecătoreşti şi ţinând cont de specificul acestei activităţi şi de importanţa ei.

Cum poţi aştepta ca justiţia să asigure stabilitatea în plină criză a statutului atunci când nu faci nimic să îi consolidezi puterea şi respectul în autoritatea, pe care trebuie să se fundamenteze această putere?Cum să asigure justiţia echilibrul fără să fie consultată  cu privire la problemele proprii de organizare şi finanţare?

Sunt întrebări legate de criza financiară la care nu s-au primit răspunsuri.De exemplu de ce s-a ales reducerea salariilor şi nu a fondului de salarii într-un domeniu care se luptă deja cu un imens deficit şi care îi poate afecta funcţionarea.De ce să nu reduci banii din fondul de salarii alocaţi unor posturi neocupate, bani pe care oricum nu îi ia nimeni, deşi ei s-ar cuvenii judecătorilor care muncesc dublu sau triplu, şi reduci efectiv salariile?De ce nu se readuc banii rezultaţi din taxe de timbru la instanţele care prin munca lor “îi produc” şi se duc la autorităţile locale fără ca acestea să aibă vreo minimă contribuţie în acest sens?De ce nu se fac nişte evaluări clare legate de cât “produc” şi cât consumă efectiv instanţele şi cât “ajutor” au nevoie de la stat, cât consumă aparatul ministerului de justiţie şi mai ales pentru ce şi cât consumă instanţele şi pentru ce?Dacă tot ne raliem la economia asta de piaţă, ale cărei reguli nu ni se pot aplica prin natura funcţiei şi totuşi ni se aplică şi dacă tot se fac comparaţii de-o vreme bună între noi şi ceilaţi bugetari să se compare cât au consumat alte ministere, gen ministerul de finanţe şi pentru ce, de la buger şi cât a revenit din bugetul ministerului de justiţie la instanţe.Şi încă o întrebare de ce s-a respins “Pactul pentru justiţie” care a trecut în unanimitate prin comisii că nici azi un am inteles?E putin ciudat să ignori total prin lipsă de qvorum şi lipsă de explicaţii eforturile justiţiei de a asigura echilibrul între puteri şi acum să te agăţi de ea, ca de o ancoră când vaporul se scufundă. Dar ce am făcut noi să păstrăm integritatea şi puterea acestei puteri a statului pe care ne bazăm acum să ne salveze de haos?

Situaţia e gravă, e foarte gravă şi necesită din partea justiţiei o reacţie.Trebuie să luăm măsuri fără teama de a fi acuzaţi de parţialitate si acte politice.A face politică înseamnă a suţine un partid sau un om politic ceea ce e exclus pentru un judecător.Insă a milita pentru o justiţie mai bună, mai curată, mai eficientă, mai echilibrată, mai bine organizată şi protejată financiar e o obligaţie a magistratului, e o asumare a rolului său social, unul dintre cele mai importante, acela de a asigura respectarea suprematiei legii, singura căreia i se supune iar pentru această supremaţie trebuie să luptăm cu toţii.Da, dacă trebuie judecătorul are obligaţia să meargă în Parlament, la Ministerul de Justiţie sau la Comisia Europeană cu legea în mână şi să ceară tuturor respectarea ei, să propună şi să să ceară soluţii legale şi eficiente în timp de criză generalizată.

Altfel nu asigurăm stabilitatea, nu facem decât să ne uităm la piaţa de sclavi închipuindu-ne că îl vedem pe Voltaiere şi asta nu e justiţie ci doar o  iluzie optică.

Dar eu cred că putem mai mult, putem scoate cuiele acelea din talpă, putem renunţa la iluzii, putem porni onorabil pe un drum ingust, greu dar curat, doar cu cerul înstelat deasupra şi cu legea morală din noi, tinând în mâna legea pe care am jurat să o apărăm mai presus de orice şi oricine.

Avem nevoie de o reacţie unitară, echilibrată şi eficientă, avem nevoie să propunem soluţii de ieşire din criză măcar în ceea ce ne priveşte, deoarece o justiţie aflată în criză nu poate gestiona o criză atât de mare a statului.Nu ne putem baza doar pe “doctoriile” altora gândite fără consultarea noastră deoarece în lipsa unui diagnostic corect ele în loc să ne însănătoşească ne vor agrava starea .Vorba aceluiaşi Voltaiere ” Doctorii prescriu medicamente despre care ştiu foarte puţin ca să vindece boli despre care ştiu şi mai puţin, ale unor fiinţe omeneşti despre care nu ştiu nimic.”

Si pentru că ne cunoaştem mai bine slăbiciunile şi durerile trebuie să propunem soluţii şi să facem în aşa fel ca ele să fie ascultate iar celelalte puteri o vor face dacă doresc cu adevărat o ieşire din criză.

Judecător Loreley Mirea

Un comentariu

Din categoria atitudine